Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • LEVITICUL  - A TREIA CARTE A LUI MOISE
    • CAPITOLUL 8
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 8 
Sfinţirea preoţilor. 

l. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis
2. "Ia pe Aaron şi împreună cu el şi pe fiii lui, veşmintele, mirul de miruit, viţelul de jertfa cea pentru păcat, panerul cu azimile şi cei doi berbeci
3. Şi adună toată obştea la uşa cortului adunării". 
4. Şi a făcut Moise aşa cum îi poruncise Domnul şi a adunat obştea la uşa cortului adunării
5. După aceea a zis Moise către obşte: "Iată ce porunceşte Domnul se facă!" 
6. Deci a adus Moise pe Aaron şi pe fiii lui şi i-a spălat cu apă
7. Apoi a îmbrăcat pe Aaron cu hitonul, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu meilul, i-a pus efodul, l-a încins cu cingătoarea efodului şi i-a strâns cu ea efodul
8. După aceea i-a pus hoşenul şi în hoşen i-a pus Urim şi Tumim
9. Iar pe cap i-a pus chidarul şi la chidar, în partea lui de dinainte, i-a prins tăbliţa cea de aur, diadema sfinţeniei, cum poruncise Domnul lui Moise
10. Apoi a luat Moise mirul de miruit şi a miruit cortul şi toate cele din el şi le-a sfinţit
11. A stropit cu el de şapte ori asupra jertfelnicului şi a miruit jertfelnicul şi toate obiectele lui, baia şi căpătâiul ei şi le-a sfinţit
12. După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron şi l-a uns şi l-a sfinţit
13. Şi a adus Moise pe fiii lui Aaron, i-a îmbrăcat cu hitoane, i-a încins cu brâie şi le-a pus turbane, cum poruncise Domnul lui Moise
14. Apoi a adus Moise viţelul cel de jertfă pentru păcat, iar Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul viţelului de jertfă pentru păcat
15. Şi l-a junghiat Moise şi a luat din sânge şi cu degetul său a pus pe coarnele jertfelnicului de toate părţile şi a curăţit jertfelnicul, iar celălalt sânge l-a turnat jos lângă jertfelnic şi a sfinţit jertfelnicul ca fie curat
16. A luat apoi Moise toată grăsimea de pe măruntaie, seul de pe ficat, amândoi rărunchii şi grăsimea lor, şi le-a ars pe jertfelnic
17. Iar viţelul, pielea lui, carnea lui şi necurăţenia lui, le-a ars cu foc afară din tabără, cum poruncise Domnul lui Moise
18. Apoi Moise a adus berbecul cel pentru ardere de tot, iar Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul berbecului
19. Şi apoi a junghiat Moise berbecul şi a stropit cu sânge jertfelnicul de jur împrejur
20. A tăiat apoi berbecul în bucăţi şi a adus Moise bucăţile, căpăţâna şi grăsimea, iar măruntaiele şi picioarele le-a spălat cu apă
21. Şi a ars Moise tot berbecul pe jertfelnic; aceasta era ardere de tot spre mireasmă plăcută, aceasta era jertfă Domnului, cum poruncise Domnul lui Moise
22. După aceea a adus Moise al doilea berbec, berbecul cel pentru sfinţire, şi şi-au pus Aaron şi fiii lui mâinile pe capul berbecului
23. Şi junghiindu-l, Moise a luat din sângele lui şi a pus pe vârful urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui şi pe degetul cel mare de la piciorul drept al lui
24. Apoi a adus Moise pe fiii lui Aaron şi a pus sânge pe vârful urechilor drepte ale lor, pe degetul cel mare de la mâinile drepte ale lor şi pe degetul cel mare de la picioarele drepte ale lor; şi a stropit Moise jertfelnicul cu sânge de jur împrejur
25. După aceea a luat Moise grăsimea şi coada, toată grăsimea de pe măruntaie, seul de pe ficat, amândoi rărunchii, grăsimea lor şi şoldul drept
26. Iar din panerul cu pâinile punerii înaintea Domnului a luat o azimă, o pâine cu untdelemn şi turtă şi le-a aşezat peste grăsime şi peste şoldul drept
27. Şi toate acestea le-a pus pe mâinile lui Aaron şi pe mâinile fiilor săi şi le-au dus legănându-le înaintea feţei Domnului
28. Apoi a luat Moise acestea din mâinile lor şi le-a ars pe jertfelnic ardere de tot; aceasta a fost jertfa de sfinţire, mireasmă plăcută, jertfă Domnului
29. Luând apoi pieptul, Moise l-a adus, legănându-l înaintea feţei Domnului; aceasta era partea lui Moise din berbecul sfinţirii, cum poruncise Domnul lui Moise
30. Apoi a luat Moise mir de miruit şi sânge de lângă jertfelnic şi a stropit pe Aaron, veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele fiilor lui împreună cu el; şi aşa a sfinţit pe Aaron şi veşmintele lui şi, împreună cu el, şi pe fiii lui şi veşmintele fiilor lui
31. Apoi a zis Moise către Aaron şi către fiii lui: "Fierbeţi carnea la intrarea cortului adunării şi acolo s-o mâncaţi cu pâinea cea din panerul sfinţirii, după cum mi s-a poruncit mie şi mi s-a zis: "Aaron şi fiii lui s-o mănânce!" 
32. Iar rămăşiţele de carne şi de pâine le ardeţi cu foc
33. Şapte zile nu depărtaţi de la uşa cortului adunării, până se vor împlini zilele sfinţirii voastre, sfinţirea voastră trebuie se săvârşească în şapte zile
34. Cum s-a făcut astăzi, aşa a poruncit Domnul se facă pentru curăţirea voastră şi în celelalte zile
35. La uşa cortului adunării veţi şedea ziua şi noaptea timp de şapte zile şi veţi fi de strajă la Domnul, ca nu muriţi, aşa mi s-a poruncit mie de la Domnul Dumnezeu". 
36. Şi au împlinit Aaron şi fiii lui toate rânduielile, câte le poruncise Domnul prin Moise




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License