Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • NUMERII - A PATRA CARTE A LUI MOISE
    • CAPITOLUL 33
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 33 
Călătoriile şi popasurile poporului Israel. 

1. Iată acum popasurile fiilor lui Israel, după ce au ieşit ei din pământul Egiptului cu oştirile lor, sub mâna lui Moise şi Aaron
2. Moise, din porunca Domnului, a scris călătoria lor cu popasurile lor; iar popasurile lor sunt acestea
3. În luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi, a doua zi de Paşti, fiii lui Israel au purces din Ramses (Goşen) şi au ieşit, sub mână înaltă, înaintea ochilor a tot Egiptul
4. În vremea aceea Egiptenii îngropau pe toţi cei ce muriseră dintre ei, pe toţi întâi-născuţii, pe care-i lovise Domnul, în ţara Egiptului, când a făcut Domnul judecată asupra dumnezeilor lor
5. După ce au pornit fiii lui Israel din Ramses (Goşen), au poposit în Sucot
6. Pornind apoi din Sucot, au tăbărât la Etam, care este la marginea pustiului
7. Din Etam au pornit şi s-au îndreptat spre Pi-Hahirot, care este în ţara Baal-Ţefonului, şi şi-au aşezat tabăra înaintea Migdolului
8. Pornind apoi din Pi-Hahirot, au trecut prin mare în pustie şi, mergând cale de trei zile prin pustiul Etam, şi-au aşezat tabăra la Mara
9. Plecând de la Mara, au venit la Elim. În Elim insă erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici şi au tăbărât acolo lângă apă
10. Pornind apoi din Elim, au tăbărât la Marea Roşie
11. Au pornit apoi de la Marea Roşie şi au tăbărât în pustiul Sin
12. Pornind din pustiul Sin, au poposit la Dofca
13. Pornind din Dofca, au tăbărât la Aluş
14. Pornind din Aluş, şi-au aşezat tabăra la Rafidim. Acolo nu era apă ca bea poporul
15. Pornind din Rafidim, au tăbărât în pustiul Sinai
16. Iar după ce au pornit din pustiul Sinai, au poposit la Chibrot-Hataava
17. Pornind din Chibrot-Hataava, au tăbărât în Haşerot
18. Pornind din Haşerot, au poposit la Ritma
19. Pornind din Ritma, şi-au aşezat tabăra la Rimon-Pereţ
20. Pornind din Rimon-Pereţ, au tăbărât în Libna
21. Pornind din Libna, au tăbărât la Risa
22. Pornind din Risa, şi-au aşezat tabăra la Chehelata
23. Pornind din Chehelata, au tăbărât pe Muntele Şafer
24. Pornind de pe Muntele Şafer, au poposit în Harada
25. Pornind din Harada, au tăbărât la Machelot
26. Pornind din Machelot, au poposit în Tahat
27. Pornind din Tahat, s-au aşezat cu tabăra în Tarah
28. Pornind din Tarah, au tăbărât în Mitca
29. Pornind din Mitca, au tăbărât în Haşmona
30. Pornind din Haşmona, au poposit la Moserot
31. Pornind din Moserot, şi-au aşezat tabăra la Bene-Iaakan
32. Pornind din Bene-Iaakan, au tăbărât la Hor-Haghidgad
33. Pornind din Hor-Haghidgad, au poposit în Iotbata
34. Pornind din Iotbata, au tăbărât la Abrona
35. Pornind din Abrona, şi-au aşezat tabăra la Eţion-Gheber
36. Pornind din Eţion-Gheber, au poposit în pustiul Sin. Plecând din pustiul Sin, au tăbărât în Cadeş
37. Iar din Cadeş au purces şi au poposit la muntele Hor, lângă hotarul ţării Edomului
38. Aici s-a suit Aaron preotul pe muntele Hor, după porunca Domnului, şi a murit acolo, în anul al patruzecilea de la ieşirea fiilor lui Israel din pământul Egiptului, în luna a cincea, în ziua întâi a lunii
39. Aaron era de o sută douăzeci şi trei de ani, când a murit pe muntele Hor
40. Atunci regele canaanean din Arad, care trăia în partea de miazăzi a pământului Canaan, a auzit vin fiii lui Israel
41. Aceştia însă, plecând de la muntele Hor, au tăbărât la Ţalmona
42. Pornind din Ţalmona, au poposit la Punon
43. Pornind din Punon, au tăbărât la Obot
44. Pornind din Obot, au poposit la Iie-Abarim, lângă hotarele lui Moab
45. Pornind din Iie-Abarim, au tăbărât la Dibon-Gad
46. Pornind din Dibon-Gad, au poposit ia Almon-Diblataim
47. Pornind din Almon-Diblataim, au tăbărât în munţii Abarim, în faţa lui Nebo
48. Pornind de la munţii Abarim, au poposit în şesurile Moabului, la Iordan, în faţa Ierihonului
49. Şi şi-au aşezat ei tabăra la Iordan, de la Bet-Ieşimot până la Abel-Şitim, în şesurile Moabului
50. Grăit-a Domnul cu Moise în şesurile Moabului, la Iordan, în faţa Ierihonului, şi a zis
51. "Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: Când veţi trece peste Iordan, în pământul Canaanului
52. alungaţi de la voi pe toţi locuitorii ţării şi stricaţi toate chipurile cele cioplite ale lor, toţi idolii lor cei turnaţi din argint şi toate înălţimile lor le pustiiţi
53. luaţi în stăpânire pământul şi aşezaţi acolo, căci dau în stăpânire pământul acesta
54. împărţiţi pământul prin sorţi la seminţiile voastre: celor mai mulţi la număr le daţi parte mai mare, iar celor mai puţini la număr le daţi parte mai mică; fiecăruia unde-i va cădea sorţul, acolo să-i fie partea, după seminţiile părinţilor voştri
55. Iar dacă nu veţi alunga de la voi pe locuitorii pământului, atunci cei rămaşi din ei vor fi spini pentru ochii voştri şi bolduri pentru coastele voastre şi vor strâmtora în tara în care veţi trăi
56. şi atunci voi face vouă ceea ce aveam de gând le fac lor". 




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License