Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • CARTEA LUI IOSUA NAVI
    • CAPITOLUL 14
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 14 
Moştenirea dată lui Caleb. 

1. Iată ce moştenire au primit fiii lui Israel în ţara Canaan, pe care le-au împărţit-o prin sorţi preotul Eleazar şi Iosua, fiul lui Navi, şi căpeteniile de familii ale seminţiilor fiilor lui Israel
2. Moştenirea aceasta au împărţit-o prin sorţi cum poruncise Domnul prin Moise, la cele nouă seminţii şi la jumătate din seminţia lui Manase
3. Căci la două seminţii şi la jumătate din seminţia lui Manase le dăduse Moise parte peste Iordan. Iar leviţilor nu le-a dat moştenire între ei
4. Căci din fiii lui Iosif se ridicaseră două seminţii: a lui Manase şi a lui Efraim; de aceea nu s-a dat leviţilor parte de pământ, ci numai cetăţi pentru locuit cu împrejurimile lor, pentru vitele şi pentru turmele lor
5. Cum poruncise Domnul prin Moise, aşa au şi făcut fiii lui Israel, când au împărţit ţara
6. Atunci au venit fiii lui Iuda la Iosua în Ghilgal şi a zis către el Caleb, fiul lui Iefone Chenezeul: "Tu ştii ce a zis Domnul către Moise, omul lui Dumnezeu, pentru mine şi pentru tine, la Cadeş-Barnea
7. Eu eram de patruzeci de ani, când Moise, sluga lui Dumnezeu, m-a trimis din Cadeş-Barnea iscodesc ţara şi eu i-am adus răspuns după dorinţa lui
8. Fraţii mei, care fuseseră cu mine, au umplut de spaimă inima poporului, iar eu am urmat hotărât Domnului Dumnezeului meu
9. Şi s-a jurat Moise în ziua aceea şi a zis: "Pământul pe unde a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta şi a copiilor tăi pe veci, tu ai urmat hotărât Domnului Dumnezeului nostru". 
10. Şi iată Domnul m-a ţinut viu cum a zis. Au trecut acum patruzeci şi cinei de ani de când a spus Domnul lui Moise cuvântul acesta şi Israel umbla prin pustiu; şi iată acum am optzeci şi cinci de ani 
11. Şi sunt încă tare, ca şi atunci când m-a trimis Moise; câtă putere aveam atunci, tot atâta am şi acum, ca ies şi intru în luptă
12. Aşadar îţi cer muntele acesta, de care a vorbit Domnul în ziua aceea; căci tu ai auzit în ziua aceea cuvântul acesta acolo. Acum acolo sunt fiii lui Enac, care au cetăţi mari şi tari, dar de va fi Domnul cu mine, îi voi izgoni, cum mi-a zis Domnul". 
13. Şi l-a binecuvântat Iosua şi a dat Hebronul moştenire lui Caleb, fiul lui Iefone Chenezeul
14. De aceea a ajuns Hebronul moşia lui Caleb, fiul lui Iefone, până în ziua de azi, pentru el a urmat întocmai porunca Domnului Dumnezeului lui Israel
15. Mai înainte Hebronul se numea Chiriat-Arba, capitala fiilor lui Enac. După aceea s-a liniştit ţara de război




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License