Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • CARTEA A DOUA A REGILOR
    • CAPITOLUL 9
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 9 
David face bine lui Mefiboşet (Meribaal). 

1. "N-a mai rămas, oare, cineva din casa lui Saul? - zise David. Eu i-aş arăta milă din pricina lui Ionatan". 
2. În casa lui Saul însă fusese un rob, cu numele Ţiba. Pe acesta l-au chemat la David şi i-a zis regele: "Tu eşti Ţiba?" "Eu, robul tău", a răspuns acesta
3. "Nu cumva mai este cineva din casa lui Saul? a întrebat regele, i-aş arăta mila lui Dumnezeu". "Ba este, fiul lui Ionatan, cel şchiop de picioare", a zis Ţiba către rege
4. Iar regele zise: "Unde este?" "Iată, a răspuns Ţiba regelui, el este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar". 
5. Şi a trimis regele David de l-au luat de la casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar
6. Şi a venit Mefiboşet, fiul lui Ionatan, la David şi, căzând cu faţa la pământ, s-a închinat regelui. Şi a zis regele: "Mefiboşet!" "Da, robul tău!" a răspuns acesta
7. "Nu te teme, a zis regele David, eu îţi voi arăta milă pentru tatăl tău, Ionatan, şi-ţi voi întoarce toate ţarinile lui Saul, bunicul tău, şi tu vei mânca totdeauna pâine la masa mea". 
8. Atunci s-a închinat Mefiboşet şl a zis: "Ce este robul tău, de ai căutat tu la un asemenea câine mort, cum sunt eu?" 
9. Regele însă a chemat pe Ţiba, sluga lui Saul, şi i-a zis: "Toate câte au fost ale lui Saul şi ale întregii lui case le dau fiului stăpânului tău
10. Deci lucrează pentru el pământul, tu cu fiii tăi şi cu robii tăi, şi strânge roadele lui, ca fiul stăpânului tău aibă pâine de hrană. Mefiboşet, fiul stăpânului tău, va mânca totdeauna la masa mea". 
11. Ţiba avea cincisprezece feciori şi douăzeci de robi. Şi a zis Ţiba către rege: "Tot ce porunceşte regele, stăpânul meu, robului său, robul tău va îndeplini". 
12. Şi mânca Mefiboşet la masa lui David, ca unul din copiii regelui. Mefiboşet avea un copil mic cu numele Micha. Şi toţi cei ce trăiau în casa lui Ţiba erau slugile lui Mefiboşet
13. Iar Mefiboşet era olog. Trăia în Ierusalim şi mânca totdeauna la masa regelui




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License