Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • CARTEA LUI NEEMIA SAU A DOUA EZDRA
    • CAPITOLUL 2
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 2 
Neemia împuternicit a zidi Ierusalimul. 

1. "În luna Nisan, în anul al douăzecilea al regelui Artaxerxe, având vinul în seama mea, am luat vin şi am dat regelui şi niciodată, mi se pare, nu m-am arătat trist înaintea lui
2. Dar regele mi-a zis: "De ce este tristă faţa ta? De bolnav, nu eşti bolnav! Se vede ai vre-o întristare la inimă!" 
3. Şi m-am speriat straşnic şi am răspuns regelui: "în veci trăiască regele! Cum nu fie tristă fata mea, când cetatea, casa mormintelor părinţilor mei, este pustiită şi porţile ei arse cu foc!" 
4. "Şi ce doreşti tu?" - întrebă regele. Eu însă, după ce m-am rugat Dumnezeului ceresc, am zis către rege
5. "De binevoieşte regele şi de are robul tău trecere la tine, atunci trimite-mă în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele părinţilor mei, ca o zidesc". 
6. Iar regele şi regina, care şedea lângă el, mi-au zis: "Cât timp are dureze călătoria ta şi când ai te întorci?" Şi după ce am arătat cât timp am lipsesc, regele a binevoit trimită în Iuda
7. La plecare însă am zis către rege: "De binevoieşte regele, să-mi dea scrisori către guvernatorii de peste fluviu, ca să-mi dea drumul pot ajunge în Iuda
8. Precum şi o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurilor regelui, ca să-mi dea lemn pentru porţile cetăţii, cele dinspre templul Domnului, şi pentru zidul cetăţii şi pentru casa mea de locuit". Şi mi-a dat regele scrisori, pentru mâna binefăcătoare a Dumnezeului meu era peste mine
9. Şi am mers la guvernatorii de peste fluviu şi le-am dat scrisorile regelui. Regele însă trimisese cu mine căpetenii militare cu călăreţi
10. Dar când au auzit de aceasta Sanbalat Horonitul şi Tobie, robul amonit, le-a părut foarte rău a. venit un om se îngrijească de binele fiilor lui Israel
11. Iar după ce am ajuns la Ierusalim şi am stat acolo trei zile
12. M-am sculat noaptea cu puţini oameni ai mei cercetez cetatea. Nu spusesem însă nimănui ce-mi dăduse Dumnezeu în gând fac pentru Ierusalim şi nu se afla acolo la mine nici o vită, decât numai aceea pe care încălecasem eu
13. Şi am ieşit atunci noaptea pe Poarta Văii şi m-am îndreptat spre izvorul Dragonului şi spre Poarta Gunoiului şi am cercetat zidurile Ierusalimului cele stricate şi porţile lui cele arse
14. Şi m-am apropiat de poarta Izvorului şi de iazul Regelui, dar nu era ioc treacă dobitocul care purta
15. Şi de aceea m-am suit înapoi pe vale şi am cercetat din nou zidurile şi, intrând tot pe Poarta Văii, m-am înapoiat
16. Căpeteniile insă nu ştiau unde fusesem eu şi ce făcusem. Până atunci eu nu spusesem nimic nici Iudeilor, nici preoţilor, nici celor mai de seamă, nici căpeteniilor, nici celorlalţi care se îndeletniceau cu felurite lucrări
17. Atunci însă le-am zis: "Voi vedeţi în ce stare rea ne aflăm: Ierusalimul este dărâmat şi porţile lui mistuite de foc. Hai zidim zidurile Ierusalimului şi nu vom mai fi de batjocură!" 
18. Şi le-am istorisit cum mâna binefăcătoare a lui Dumnezeu fusese peste mine şi cum mi-a vorbit regele. Atunci ei au zis: "Hai zidim!" Şi s-au întărit ei în această hotărâre bună
19. Dar auzind despre aceasta, Sanbalat Horonitul, Tobie, robul amonit şi Gheşem Arabul au râs de noi şi cu dispreţ ne-au zis: "Ce v-aţi apucat faceţi voi aici? Nu cumva gândiţi răzvrătiţi împotriva regelui?" "Dumnezeul cel ceresc ne va ajuta, le răspunsei eu. Noi, slujitorii Lui, ne vom apuca de zidit, iar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici pomenire în Ierusalim". 




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License