Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • ISAIA
    • CAPITOLUL 24
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 24 
Pustiirea lui Iuda 

l. Iată Domnul pustieşte pământul şi îl preface în deşert, răstoarnă faţa lui şi împrăştie pe locuitori
2. Şi preotului i se întâmplă ca şi poporului, stăpânului ca şi robului, slugii ca şi stăpânei sale; vânzătorului ca şi cumpărătorului, celui care cu împrumut ca şi celui care se împrumută, datornicului ca şi cel căruia îi este dator
3. Pământul va fi pustiit, el va fi jefuit, Domnul a grăit cuvântul acesta
4. Pământul este în chin şi sleit, lumea tânjeşte şi se istoveşte, cerul împreună cu pământul vor pieri
5. Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul stricatu-l-au pe veci
6. Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor; drept aceea cei ce locuiesc pe pământ sunt mistuiţi, iar oamenii rămaşi sunt puţini la număr
7. Via tânjeşte, viţele sale sunt firave, cei cu inima veselă suspină
8. Glasul cel plin de veselie al lirei a încetat, chiotele zgomotoase nu mai sunt, încetat-a glasul harpei
9. La cântec nu se mai bea, şi amar este vinul pentru băutor
10. Cetatea pustiită este în ruină, intrarea fiecărei case este închisă
11. Pe uliţă lumea strigă: "Nici un strop de vin!" Nu mai este bucurie, veselia este izgonită de pe pământ
12. În cetate au rămas numai dărâmături, porţi sfărâmate şi stricate
13. Aşa se va întâmpla în mijlocul acestui ţinut, înăuntrul popoarelor, ca şi când se scutură măslinii şi ca pe urma culesului viei
14. Aceia înalţă glasul şi cântă, preaslăvesc mărirea Domnului la apus
15. Pentru aceasta, în insule se preaslăveşte Domnul, în insulele mării numele Domnului Dumnezeului lui Israel
16. De la marginile pământului auzim cântând: "Slavă celui drept!" Şi eu am zis: "Vai de cei fără de lege, care lucrează, depărtându-se de lege!" 
17. Groază, laţ şi groapă pentru voi, locuitori ai pământului
18. Cel care va fugi de groază va cădea în groapă, cel care va scăpa din mijlocul gropii se va prinde în laţ! Zăgazurile cele de sus se vor deschide şi temeliile pământului se vor clătina
19. Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăţi, se clatină pământul
20. Pământul se mişcă încoace şi încolo ca un om beţiv, se în sus şi în jos ca un scrânciob; păcatele apasă asupra lui, ca nu se mai scoale
21. Şi în ziua aceea Domnul va cerceta cu asprime, acolo sus, oştirea cea de sus şi pe pământ pe regii pământului
22. Şi ca robii vor fi închişi într-o închisoare sub pământ şi după multe zile vor fi cercetaţi
23. Luna va fi roşie, iar soarele va pierde din lumina lui, căci Domnul Savaot va fi rege şi glava Lui va străluci înaintea bătrânilor în muntele Sionului şi în Ierusalim




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License