Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • ISAIA
    • CAPITOLUL 33
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 33 
Izbăvirea făgăduită poporului lui Dumnezeu. 

1. Vai ţie, pustiitorule, care n-ai fost pustiit şi ţie, jefuitorule, care n-ai fost încă jefuit. Când vei sfârşi de pustiit, vei fi pustiit, când vei fi jefuit din destul, vei fi jefuit şi tu
2. Doamne, miluieşte-ne, întru Tine am nădăjduit, fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră în vremuri de strâmtorare
3. La glasul tunetului Tău neamurile vor fugi; când Te ridici Tu, popoarele se vor risipi
4. Şi vor aduna prada voastră, cum adună lăcustele; arunca-se-vor asupra ei, cum se aruncă lăcustele
5. Domnul este mare, El locuieşte în înălţime; Sionul este plin de judecată şi de dreptate
6. Ocrotirea Domnului în aceste vremuri va fi pentru Sion comoară de fericire; înţelepciunea, ştiinţa şi temerea de Dumnezeu sunt avuţia lui
7. Iată locuitorii din Ariel strigă pe uliţe, solii pentru pace plâng amar
8. Drumurile sunt pustii, nici un trecător pe cale. El strică legământul, nesocoteşte cetăţile, nu mai ţine seamă de nimeni
9. Ţara plânge şi tânjeşte, Libanul este tulburat şi ofilit. Şaronul a ajuns ca un pustiu, Basanul şi Carmelul îşi scutură frunzişul lor
10. "Acum voi scula, zice Domnul, acum voi ridica, acum voi înălţa!" 
11. Zămislit-aţi fin şi aţi născut paie, suflarea voastră e foc care va mistui
12. Popoarele vor fi prefăcute în cenuşă ca spinii tăiaţi şi mistuiţi de foc
13. Voi cei de departe, auziţi ce am făcut, şi voi cei de aproape, cunoaşteţi puterea Mea
14. Păcătoşii vor tremura în Sion şi pe cei fără de lege fierul îi va cuprinde: "Care din noi poate îndure focul mistuitor, care din noi poate stea pe jarul cel de veci?" 
15. Omul cel drept în calea sa şi cel ce grăieşte cuvinte de cinste, care la o parte câştigul cel nedrept, cel ce mâinile înapoi le trage şi mită nu primeşte, care-şi astupă urechile când aude fărădelegi şi îşi pune văl pe ochi ca nu mai vadă răul
16. Acela va locui pe înălţimi, Şi stâncile cele tari vor fi cetatea lui; pâine i se va da şi apa nu-i va lipsi
17. Ochii tăi vor privi pe rege în toată frumuseţea lui şi o ţară îndepărtată vor vedea
18. Inima ta îşi va aduce aminte de aceste vremuri de groază, zicând: "Unde este scriitorul, unde este vistiernicul, unde este străjuitorul cel din turnuri
19. Atunci nu vei mai vedea pe poporul acesta îndrăzneţ, acest neam cu vorbe încâlcite, pe care nu-l înţelegem, care bâlbâie o limbă care nu se poate pricepe
20. Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre; ochii tăi vadă Ierusalimul, loc de linişte, cort bine înfipt, ai cărui ţăruşi nu se pot scoate, ale cărui frânghii nu se pot desface
21. Domnul este pentru noi aici în toată slava Sa; El ţine loc pentru noi de fluvii, de largi canaluri, pe care nici o barcă cu vâsle nu trece, pe care nici o corabie mare nu merge
22. Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Căpetenia noastră, Domnul este Împăratul nostru, El ne va izbăvi
23. Frânghiile tale sunt dezlegate, ele nu mai sprijină catargul, nici nu mai întind pânzele. Atunci se va împărţi o mare pradă şi şchiopii vor avea parte de ea
24. Nimeni dintre locuitorii Sionului nu va zice: "Sunt bolnav!" Poporul care-l locuieşte va dobândi iertarea păcatelor




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License