Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • IEREMIA
    • CAPITOLUL 18
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 18  
Vasul olarului şi neascultarea poporului 

1. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia şi i-a zis
2. "Scoală şi intră în casa olarului şi acolo îţi voi vesti cuvintele Mele!" 
3. Şi am intrat eu în casa olarului şi iată acesta lucra cu roata şi vasul pe care-l făcea olarul din lut s-a stricat în mâna lui; dar olarul a făcut dintr-însul alt vas, cum a crezut că-i mai bine să-l facă
4. Şi a fost cuvântul Domnului iarăşi către mine şi mi-a zis: "Casa lui Israel, oare nu pot fac şi Eu cu voi, ca olarul acesta, zice Domnul
5. Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteţi şi voi în mâna Mea, casa lui Israel
6. Dacă voi zice cândva despre un popor, sau despre un rege, că-l voi dezrădăcina, îl voi sfărâma şi-l voi pierde
7. Şi dacă poporul acela, despre care am zis Eu acestea, se va întoarce de la faptele lui cele rele, atunci voi îndepărta răul ce gândeam să-i fac
8. Sau dacă voi zice despre un popor sau despre un rege că-l voi întocmi şi-l voi întări
9. Şi dacă acela va face rele înaintea ochilor Mei şi nu va asculta de glasul Meu, atunci voi schimba binele cu care voiam să-l fericesc
10. Spune deci bărbaţilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului: Aşa zice Domnul: Iată, Eu gătesc rele şi uneltiri împotriva voastră. Aşadar se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea; îndreptaţi-vă căile şi purtările voastre
11. Dar ei zic: "Este zadarnic! Noi vom trăi după gândul nostru şi ne vom purta fiecare după învârtoşarea inimii noastre celei rele". 
12. De aceea, aşa zice Domnul: "Întrebaţi popoarele: Auzit-a oare cineva asemenea lucru? Lucruri peste măsură de urâcioase a făcut fecioara lui Israel
13. Părăseşte oare zăpada Libanului stânca muntelui? Ori seacă apele ce vin de departe şi sunt reci şi curgătoare
14. Poporul Meu însă M-a părăsit. Tămâiază idoli, s-a poticnit în căile sale şi a părăsit căile cele vechi, ca umble pe poteci şi pe drumuri nebătătorite, ca să-şi facă ţara grozăvie şi batjocură veşnică
15. Încât tot cel ce va trece prin aceasta se mire şi clatine din cap
16. Îi voi spulbera înaintea vrăjmaşilor ca vântul cel de la răsărit, şi nu faţa, ci spatele îl voi întoarce spre ei în ziua necazului lor". 
17. Zis-au ei: "Veniţi uneltim împotriva lui Ieremia, nu va pieri legea din mâna preotului, nici sfatul de la înţelept, nici cuvântul (lui Dumnezeu) de la prooroc. Veniţi să-l biruim cu limba şi nu luăm aminte la cuvintele lui
18. Ia aminte la mine, Doamne, şi auzi glasul potrivnicilor mei
19. Se cuvine oare a răsplăti cu rău pentru bine? Ei însă sapă groapă sufletului meu. Adu-ţi aminte stau înaintea feţei Tale, ca grăiesc bine de ei şi ca abat de la ei mânia Ta
20. dar pe fiii lor la foamete şi pune-i sub sabie! Femeile lor fie fără copii şi văduve, bărbaţii lor fie loviţi de moarte şi tinerii lor fie ucişi cu sabia. în război
21. Bocete se audă prin casele lor, când fără de veste vei aduce oştiri asupra lor, sapă groapă ca prindă şi pe ascuns au întins curse pentru picioarele mele
22. Dar Tu, Doamne, ştii tot ce uneltesc ei împotriva mea ca omoare! Nu ierta nedreptatea lor şi păcatul lor nu-l şterge dinaintea feţei Tale! Doboară-i înaintea Ta şi lucrează împotriva lor la vremea mâniei Tale




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License