|
CAPITOLUL 1
Nenorocire asupra Ierusalimului.
1. O, cum a rămas
pustie cetatea cea cu mult popor! Cum a ajuns ca o văduvă cea mai
de frunte dintre neamuri; doamna cetăţilor a ajuns birnică.
2. Noaptea plânge întruna
cu lacrimi pe obraz şi dintre toţi câţi o iubeau, nici unul
n-o mai mângâie; toţi prietenii au devenit duşmani.
3. Iuda s-a dus în robie,
la suferinţă şi la muncă grea;
sălăşluieşte printre neamuri şi nu-şi află
odihnă. Toţi asupritorii
lui l-au prins la strâmtorare.
4. Toate căile
Sionului sunt pline de jale şi nimeni nu mai vine la
sărbătoare. Toate porţile (cetăţii) sunt pustii,
preoţii ei suspină; fecioarele sunt deznădăjduite şi
ea este plină de amar.
5. Vrăjmaşii ei
sunt biruitori, duşmanii ei sunt cu voie bună; căci Domnul a
umilit-o din pricina multelor ei păcate, iar feciorii ei au plecat în
robie înaintea asupritorului.
6. Aşa şi-a
irosit fiica Sionului toată strălucirea! Căpeteniile ei sunt
asemenea cerbilor care nu află păşune şi fug sleiţi
de puteri dinaintea urmăritorului.
7. Ierusalimul îşi
aduce aminte de zilele ticăloşiei lui şi ale
rătăcirii lui, de toate strălucirile pe care le-a avut în
străvechile vremuri. Acum însă, când poporul a căzut în mâna
vrăjmaşului şi când nimeni nu-i poate veni în ajutor,
duşmanii lui se uită la el şi râd de prăbuşirea
lui.
8. Ierusalimul a
păcătuit de moarte, pentru aceasta a ajuns de spaimă;
toţi cei ce-l cinsteau nu-l mai iau în seamă, căci au
văzut goliciunea lui, iar el suspină şi îşi întoarce
faţa.
9. Necurăţia lui
e lipită de poala hainelor lui căci la sfârşitul lui el nu s-a
gândit. El s-a prăbuşit în chip uluitor şi n-are pe nimeni
să-l mângâie! "Vezi, Doamne, necazul meu, căci
vrăjmaşul biruieşte".
10. Duşmanii au întins
mâna spre toate vistieriile lui. El a văzut neamuri intrând în templul
său, neamuri cărora le-ai dat poruncă: "Să nu intre
în obştea ta!"
11. Tot poporul Tău
suspină căutând pâine, şi îşi dau odoarele lor pentru
mâncare, ca să-şi ţină viaţa. Vezi, Doamne, şi
ia aminte cum am ajuns de ocară!
12. O, voi trecătorilor,
priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca aceea care
mă copleşeşte şi cu care Domnul m-a umplut de necaz în
ziua întăririi mâniei Lui.
13. Foc a trimis de sus
peste oasele mele şi m-a smerit, picioarelor mele le-a întins
cursă, şi m-a făcut să dau înapoi; pustiitu-m-a cu totul,
iar eu toată ziua bolesc.
14. Jugul păcatelor
mele mi-a fost legat de gât de către mâna Lui; strânse ca într-un
mănunchi, ele atârnă de grumazul meu; El a făcut să se
destrame puterea mea şi m-a dat în mâna celor cărora nu puteam
să mă împotrivesc.
15. Domnul a spulberat pe
toţi voinicii din mijlocul meu, El a chemat oaste împotriva mea, ca
să sfărâme pe voinicii mei. Stăpânul a toate a strivit ca în
teasc pe fecioara, fiica lui Iuda.
16. Pentru aceasta eu plâng
mereu, din ochii mei izvorăsc lacrimi, căci departe de mine este Mângâietorul,
Cel ce-mi îmbărbăta inima. Feciorii mei cu toţii au fost
daţi pieirii, căci duşmanul a avut biruinţă.
17. Sionul întinde mâinile
sale şi nimeni nu-l mângâie! Domnul a dat poruncă tuturor
vrăjmaşilor lui Iacov ca să-l împresoare. Ajuns-a Ierusalimul
înaintea ochilor lor ca un lucru spurcat.
18. Drept este Domnul,
căci împotriva poruncilor Lui m-am răzvrătit. Luaţi
aminte, voi, toate popoarele, şi vedeţi necazul meu: fecioarele
mele şi flăcăii mei au fost duşi în robie.
19. Strigat-am către
iubiţii mei, dar ei m-au înşelat; preoţii mei şi
bătrânii mei au pierit în cetate, când căutau hrană ca
să-şi ţină viaţa.
20. Vezi, Doamne, cât sunt
de strâmtorat, lăuntrul meu arde! Inima mea se zbuciumă în trupul
meu, pentru că m-am răzvrătit foarte. Afară sabia
seceră pe feciorii mei, iar înăuntru, moartea.
21. Toţi aud suspinul
meu, dar nimeni nu mă mângâie! Toii duşmanii, aflând de nenorocirea
mea, se bucură că ai făcut aşa. Să vină peste
ei ziua pe care ai făgăduit-o şi să ajungă şi
ei ca mine!
22. Toată
fărădelegea lor să vină înaintea Ta şi să le
faci lor precum mi-ai făcut mie, pentru toate păcatele mele!
Căci suspinele mele sunt fără de număr, iar inima mea
boleşte!
|