CAPITOLUL 35
Proorocie împotriva Edomului.
l. Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
2. "Fiul omului,
întoarce-ţi faţa spre muntele Seir şi prooroceşte
împotriva lui,
3. Şi spune-i:
Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată Eu sunt împotriva ta,
munte Seir, şi-Mi voi întinde mâna
împotriva ta şi te voi face pustiu şi nelocuit.
4. Cetăţile tale
le voi preface în ruine şi tu însuţi vei fi pustiit şi vei
şti că Eu sunt Domnul;
5. Fiindcă ai
duşmănie veşnică şi ai dat pe fiii lui Israel în
mâna sabiei în timpul necredinţei lor, în vremea pieirii
desăvârşite,
6. De aceea, precum este
adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de
adevărat că te voi umple de sânge şi sângele te va
urmări; şi pentru că tu n-ai urât vărsarea de sânge, de
aceea sângele te va şi urmări.
7. Voi face muntele Seir o
singurătate şi un pustiu; voi nimici pe oricine străbate
ţara.
8. Şi voi umple
înălţimile lui de ucişii lui. Pe dealurile tale, în văile
tale şi în toate văgăunile tale vor cădea răpuşi
de sabie.
9. Te voi face pustiu
veşnic şi în cetăţile tale nu vor mai trăi oameni,
şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
10. De vreme ce tu ai zis:
"Aceste două popoare şi aceste două ţări vor fi
ale mele şi le voi stăpâni", cu toate că Domnul era
acolo,
11. De aceea precum este
adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de
adevărat că Mă voi purta cu
tine după măsura urii tale şi a pizmei tale, pe care le-ai
arătat către ele, şi Mă
voi face cunoscut lor, când te voi judeca.
12. Atunci vei şti
că Eu, Domnul, am auzit toate hulele tale pe care le-ai rostit împotriva
munţilor lui Israel, zicând: "S-au pustiit şi ne sunt
daţi nouă spre mâncare!"
13. Auzit-am că
v-aţi lăudat înaintea Mea cu limba
voastră şi aţi înmulţit vorbele voastre împotriva Mea.
14. Aşa zice Domnul
Dumnezeu: Când tot pământul se va bucura, pe tine te voi face
pustiu.
15. Cum te-ai bucurat tu,
că partea casei lui Israel s-a pustiit, aşa voi face şi cu
tine: pustiit vei fi, munte Seir, şi împreună cu tine şi tot
Edomul şi vor şti că Eu sunt Domnul".
|