Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • DANIEL
    • CAPITOLUL 8
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 8 
Vedenia berbecului şi a ţapului. 

l. În anul al treilea al domniei regelui Belşaţar mi s-a arătat mie, lui Daniel, o vedenie, afară de cele ce mi se arătaseră la început
2. Şi m-am uitat în vedenie şi, când priveam, parcă eram în capitala Suza, care este în ţara Elamului şi, stând cu privirea aţintită, eram pe fluviul Ulai
3. Şi am ridicat ochii mei şi m-am uitat şi iată un berbec cu două coarne stând în picioare în faţa fluviului şi coarnele lui erau lungi, iar unul mai lung decât celălalt şi cel mai lung creştea cel din urmă
4. Am văzut berbecul lovind cu coarnele la apus, la miazănoapte şi la miazăzi şi nici o fiară nu-i putea sta împotrivă şi nimeni nu scăpa de asuprirea lui. El făcea ce voia şi creştea
5. Şi m-am uitat cu luare aminte şi iată un ţap venea de la apus pe deasupra feţei pământului, fără ca să-l atingă. Şi ţapul avea un corn între ochi, care corn se putea zări
6. şi a venit până la berbecul cel cu două coarne pe care l-am văzut stând în faţa fluviului şi s-a năpustit spre el cu toată tăria puterii lui
7. Şi l-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a întărâtat împotriva lui şi a lovit berbecul şi i-a sfărâmat cele două coarne, iar berbecul nu mai avea putere i se împotrivească; şi l-a aruncat la pământ şi 1-a călcat în picioare şi nimeni n-a scăpat pe berbec
8. Şi ţapul a crescut foarte şi când a ajuns puternic, cornul cel mare s-a sfărâmat şi am zărit patru coarne crescând în locul lor, spre cele patru vânturi ale cerului
9. Şi din unul dintre ele a ieşit un corn mic, care a crescut afară din cale, către miazăzi, către răsărit şi către ţara strălucirii
10. Şi el s-a înălţat până către oştirea cerească şi a doborât la pământ din oştire şi din stele şi le-a călcat în picioare
11. Şi a mai crescut până la mai-marele oştirii şi i-a luat jertfa de fiecare zi şi i-a răsturnat locul templului său
12. Şi peste jertfa de fiecare zi el a pus nelegiuirea şi a aruncat adevărul la pământ, şi el a făcut şi a izbutit
13. Şi am auzit un sfânt care grăia, şi un alt sfânt a zis către cel ce grăia: "Până când va dura vedenia şi jertfa de fiecare zi nu se va mai aduce şi un păcat al pustiirii va fi pus în loc şi templul şi oştirea vor fi călcate în picioare?" 
14. Atunci el i-a răspuns: "Până la două mii trei sute de seri şi de dimineţi; după aceasta templul îşi va avea din nou rostul lui". 
15. Şi când eu, Daniel, am văzut vedenia şi m-am străduit o înţeleg, iată atunci a stat cineva înaintea mea cu chip de om
16. Atunci am auzit un glas de om deasupra fluviului Ulai, glas care striga şi spunea: "Gavriile, tâlcuieşte celui de acolo vedenia!" 
17. Şi el a venit unde eram eu şi, când se apropia, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. Şi el mi-a grăit: "Ia aminte, fiul omului, căci vedenia este pentru a arăta sfârşitul veacurilor!" 
18. Şi când vorbea cu mine, stam înmărmurit cu faţa la pământ; atunci el s-a atins de mine şi m-a ridicat în picioare in locul în care aflam
19. Şi mi-a spus: "Iată, îţi voi face cunoscut ceea ce se va întâmpla în vremea din urmă a mâniei lui Dumnezeu; pentru vremea cea din urmă este vedenia
20. Berbecul cu două coarne, pe care tu îl vezi, înseamnă regii Mediei şi ai Persiei
21. Iar ţapul este regele Greciei şi cornul cel mare, care este între ochi, este regele cel dintâi
22. Şi dacă el a fost sfărâmat, patru s-au ridicat în locul lui; înseamnă patru regate se vor ridica din neamul lui, dar fără aibă puterea lui
23. La sfârşitul stăpânirii lor, la vremea covârşirii păcatelor lor, se va ridica un rege cu chip semeţ şi isteţ în lucrurile ascunse
24. Şi stăpânirea lui va creşte în putere - dar nu prin puterea lui însuşi - şi va face pustiiri uriaşe şi în orice lucru va izbuti şi va prăbuşi pe cei tari şi pe poporul sfinţilor
25. Din pricina isteţimii lui, va izbuti înşelăciunea în mâna lui şi se va semeţi în inima sa şi în plină vreme de pace va doborî pe mulţi. Şi se va ridica împotriva Regelui regilor, dar va fi aruncat la pământ nu de mână omenească
26. Iar vedenia despre seri şi despre dimineţi, care a fost spusă, este adevărată; tu însă pecetluieşte vedenia, se va întâmpla după multe zile". 
27. Şi eu, Daniel, am fast istovit de puteri şi am căzut bolnav câteva zile. Dar m-am sculat şi am avut grijă de lucrurile regelui. Am rămas uimit de cele ce am văzut şi n-am putut le înţeleg




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License