|
CAPITOLUL 1
Plângerea proorocului pentru fărădelegile lui Iuda. Pedeapsa lui
Dumnezeu prin Caldeii năvălitori.
l. Vedenia pe care a văzut-o Avacum proorocul.
2. Până când, Doamne,
voi striga fără ca să mă asculţi şi voi ridica
glasul meu către Tine din pricina silniciei, fără ca Tu
să mă izbăveşti?
3. Pentru ce Tu mă
laşi să văd nedreptatea şi priveşti apăsarea?
Prăpădul şi silnicia sînt în faţa mea, certuri şi
gâlcevi se iscă!
4. Pentru aceasta, legea nu
are nici o tărie şi dreptatea nu se arată niciodată; cel
nelegiuit biruie pe cel drept, iar judecata iese strâmbă.
5. Aruncaţi privirea
printre popoare, fiţi cu băgare de seamă şi
înspăimântaţi-vă, căci se săvârşeşte în
vremea voastră un lucru pe care voi nu l-aţi crede, dacă l-ar
povesti cineva!
6. Iată Eu stârnesc pe
Caldei, neam amarnic şi iute, care cutreieră ţinuturi
necuprinse, ca să pună stăpânire pe locuinţe care nu sînt
ale lui.
7. El este năpraznic
şi înfricoşător. Puterea lui face dreptul lui,
strălucirea lui.
8. Mai
iuţi decât leoparzii sînt caii lui şi mai muşcători decât
lupii de seară. Călăreţii lui se avântă, de departe,
vin şi zboară, ca vulturul grăbit să sfâşie
prada.
9. Tot neamul acesta vine
ca să săvârşească silnicie; spaima merge înaintea lui
şi robii îi adună laolaltă ca nisipul.
10. El îşi bate joc de
regi şi râde de căpetenii. El îşi bate joc de toate
întăriturile, căci ridică în jurul lor valuri de pământ,
şi le cuprinde.
11. Pe urmă furtuna
s-a întors şi a trecut; el se face vinovat. Se încrede în tăria
lui; iată dumnezeul lui!
12. Nu eşti Tu, oare,
din străvechile vremuri, Domnul Dumnezeul meu, Sfântul meu? Tu, Care nu
poţi muri! Tu, Doamne, ai rânduit acest popor spre dreptate şi pe
stâncă Tu l-ai întărit, ca să săvârşească
drepte rânduieli.
13. Ochii Tăi sînt
prea curaţi ca să vadă răul, Tu nu poţi privi
apăsarea. Pentru ce ai privi Tu, oare, pe cei vicleni şi ai
tăcea, când cel nelegiuit sfâşie pe unul mai drept decât el?
14. Tu socoteşti pe
oameni ca pe peştii mării şi ca pe târâtoarele care n-au
stăpân?
15. El îi scoate pe
toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa şi ii adună pe
toţi în năvodul său. Pentru aceasta se bucură şi se
veseleşte.
16. Drept aceea el aduce
jertfă mrejei sale şi tămâieri năvodului său,
căci cu ajutorul lor partea lui este grasă şi mîncărurile
lui mai săţioase.
17. Oare îşi va
deşerta el într-una mreaja şi va junghia fără milă
popoarele?
|