Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • CARTEA ÎNTELEPCIUNII LUI ISUS, FIUL LUI SIRAH (ECLESIASTICUL)
    • CAPITOLUL 33
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 33  
Dumnezeiasca înţelepciune pe unii îi înalţă, iar pe alţi îi smereşte. Bărbatul înţelept nu se supune prostiei fiului său, nici femeii, nici altcuiva 

1. Pe cel care se teme de Domnul, nu-l va întâmpina răul, fără numai ispita şi iarăşi îl va izbăvi
2. Bărbatul înţelept nu va urî legea, iar cel care se făţărniceşte în aceea este ca o corabie în furtună
3. Omul înţelegător va crede legii şi legea îi va fi credincioasă
4. Pregăteşte cuvântul şi aşa vorbeşte, leagă împreună învăţătura şi răspunde
5. Ca roata carului este inima nebunului şi ca osia pe care se întoarce este gândul lui
6. Ca un armăsar este prietenul hulitor; el nechează oricine ar încăleca pe el
7. Pentru ce zi pe zi întrece şi toată lumina zilei anului de la soare este
8. Prin înţelepciunea Domnului ele s-au deosebit între ele, El a statornicit vremurile felurite şi zilele de praznic
9. Dintre ele pe unele le-a înălţat şi le-a sfinţit; pe altele le-a pus în numărul zilelor
10. Şi toţi oamenii sunt din ţărână şi din pământ a fost zidit Adam
11. Cu mulţimea ştiinţei Domnul i-a osebit şi a schimbat căile lor
12. Dintre ei a binecuvântat şi a înălţat, i-a sfinţit şi i-a apropiat la Sine
13. Dintre ei a blestemat şi a supus şi i-a scos din locaşurile lor
14. Ca lutul olarului, aşa sunt în mâna Lui; toate căile Lui, după bună plăcerea Lui
15. Aşa sunt oamenii în mâna Celui care i-a făcut, ca le dea după judecata Sa
16. Împotriva răului este binele şi împotriva morţii, viaţa
17. Aşa şi împotriva cuviosului, cel păcătos
18. Aşijderea priveşte la toate lucrurile Celui Preaînalt; ele sunt perechi, perechi, una împotriva celeilalte
19. Şi eu, deşi sunt ca unul venit pe urmă, am privegheat şi am moştenit tot ca de la început
20. Ca unul care adună în vie pe urma culegătorilor, dar cu binecuvântarea Domnului am ajuns şi ca cel care culege am umplut teascul
21. Socotiţi nu numai pentru mine singur m-am ostenit; ci şi pentru toţi cei care caută învăţătura
22. Ascultaţi-mă pe mine, mai-marii poporului; şi povăţuitorii adunării, băgaţi în urechi
23. Fiului şi femeii, fratelui şi prietenului, în viaţa ta, nu le dai putere asupra ta
24. Şi banii tăi nu-i dai altuia, ca nu-ţi pară rău şi te rogi pentru ei
25. Până trăieşti şi este sufletul întru tine, nici unui trup nu te supune
26. Bine este ca fiii tăi se roage de tine, decât tu cauţi la mâinile lor
27. În toate lucrurile tale fii tu stăpânul şi nu îngădui asupra cinstei tale nici o pată
28. În ziua sfârşitului zilelor vieţii tale şi la vremea morţii, să-ţi împarţi moştenirea
29. Mâncare, toiag şi povară la asin; iar la slugă pâine, certare şi lucru
30. Lucrează cu sluga şi vei afla odihnă; dacă slobozeşti mâinile lui, el va cere libertate
31. Jugul şi hamul pleacă grumajii şi pe sluga cea rea legăturile şi caznele
32. Pune-l la lucru, ca nu şadă, multă răutate a învăţat lenevirea
33. La lucru pune-l precum se cuvine şi de nu te va asculta, îngreuiază obezile lui
34. Şi nu faci nimic afară din cale şi fără de judecată nimic nu lucrezi
35. De ai slugă, fie cu tine, ai câştigat-o cu sânge
36. De ai slugă, îngrijeşte-o ca şi pe tine însuţi, deoarece, ca de sufletul tău, vei avea nevoie de ea
37. De o vei necăji şi va fugi, în care parte de loc o vei căuta




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License