Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • CARTEA A TREIA A MACABEILOR
    • CAPITOLUL 5
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 5 
Regele poruncind lui Ermon înarmeze elefanţi în ziua următoare, ca omoare pe Iudei, a trimis Dumnezeu somn, şi a trecut ceasul, şi prin rugăciune i-a izbăvit de moarte. 

l. Atunci regele, chemând pe Ermon, care purta grijă de elefanţi şi umplându-se de grea iuţime şi de mânie şi neînduplecându-se în nici un chip
2. A poruncit ca, spre ziua cea următoare, cu tămâie de ajuns şi cu vin mult neamestecat adape pe toţi elefanţii - care erau de toţi cinci sute - şi după ce se vor sălbătici de acea băutură multă, să-i slobozească asupra Iudeilor ca să-i omoare
3. Şi după ce a poruncit el acestea, s-a întors la ospăţ, adunând pe cei mai mari dintre prieteni şi din oştire, care erau cei mai înverşunaţi împotriva Iudeilor
4. Iar Ermon, cel mai mare peste elefanţi, a îndeplinit după cuviinţă cele ce i s-au poruncit
5. Şi slujitorii cei rânduiţi la aceasta, decuseară ieşind, au legat mâinile nenorociţilor Iudei şi alte meşteşuguri au făcut toată noaptea împrejurul lor, socotind va pieri deodată cu totul neamul acela
6. Iar Iudeii, care se vedeau lipsiţi de tot acoperământul între păgâni din cauza greutăţii legăturilor, care de toate părţile îi cuprinsese
7. Către Domnul cel Atotţiitor, Cel Care stăpâneşte toată puterea, către Dumnezeu şi Părintele cel milostiv al lor, toţi cu lacrimi neîncetate au strigat, rugându-se
8. Ca zădărnicească planul cel nelegiuit şi cu mărire arătată să-i izbăvească de moartea care era gata la picioarele lor
9. Şi rugăciunea acestora neîncetat se suia la cer
10. Iar Ermon, după ce pe cumpliţii elefanţi, adăpându-i, i-a umplut de vin mult şi i-a săturat de tămâie, a venit de dimineaţă a doua zi la curte, ca spună regelui acestea
11. Însă Cel care dăruieşte tuturor cărora voieşte acest lucru bun, făcut de la început şi pentru noapte şi pentru zi, adică somnul, a trimis regelui un somn prelungit
12. Încât prin purtarea de grijă a Domnului, fiind cuprins cu prea dulce şi adânc somn, tot planul lui cel nelegiuit a fost răsturnat în întregime şi pentru hotărârea lui cea neschimbată a fost groaznic înşelat
13. Iar Iudeii scăpând de ceasul care mai înainte era însemnat, pe Dumnezeu cel Sfânt al lor L-au lăudat şi iarăşi s-au rugat Celui care S-a împăcat cu ei, ca arate tăria mâinii Sale celei puternice asupra neamurilor trufaşe
14. Şi fiind ceasul aproape zece şi jumătate, crainicul regesc, văzând cei chemaţi la masă s-au strâns, s-a dus la rege ca să-l trezească
15. Şi abia deşteptându-l, i-a spus vremea ospăţului aproape a trecut şi i-a mai dat de ştire şi despre ceea ce se făcuse
16. Şi acestea ascultându-le regele, s-a întors la ospăţ şi a poruncit celor ce veniseră la ospăţ şadă în preajma lui
17. Şi după ce s-a făcut aceasta, i-a îndemnat fie voioşi şi se desfăteze, aceasta este partea cea mai de cinste a ospăţului
18. Iar înmulţind vorba, regele a chemat pe Ermon şi cu amară înfricoşare l-a întrebat pentru ce pricină au fost lăsaţi Iudeii fie vii astăzi
19. Iar el a spus în noaptea trecută a împlinit ce i s-a poruncit. Şi au mărturisit şi prietenii lui
20. Iar regele, având cruzime mai grea decât Falaris, a zis: Pentru somnul de astăzi, să-i lăsăm; iar tu, fără întârziere, pe mâine pregăteşti la fel elefanţii spre pieirea necuvioşilor Iudei
21. Acestea zicând regele, toţi cei ce erau aici au încuviinţat cu linguşire şi veseli s-au dus fiecare în casa sa
22. Unde în acea noapte nu atâta au dormit, cât s-au chibzuit facă tot felul de batjocură împotriva celor care păreau uitaţi de Dumnezeu
23. Şi când cânta cocoşul de dimineaţă, Ermon, înarmând elefanţii, i-a adus la curtea cea mare unde se făceau jertfe
24. Mulţimea din cetate s-a adunat vadă acea privelişte ticăloasă, aşteptând cu nerăbdare dimineaţa
25. Iar Iudeii, neîncetat trăgându-şi sufletul, cu rugăciune, cu multe lacrimi şi cu cântări jalnice, cu mâinile întinse la cer, se rugau prea marelui Dumnezeu, ca iarăşi degrabă le ajute
26. Şi când încă razele soarelui nu se revărsaseră - regele primind prietenia venit Ermon şi l-a chemat iasă, spunându-i ceea ce a poftit este gata
27. Iar el auzind şi îngrozindu-se de acea neobişnuită îmbulzeală de popor, fiind cuprins de o desăvârşită uitare, a întrebat pentru ce a făcut el aceasta cu atâta sârguinţă
28. Iar aceasta era lucrarea lui Dumnezeu atotstăpânitorul, care a făcut ca mintea lui să-şi uite de cele ce mai înainte a gândit facă
29. Ermon şi prietenii toţi i-au spus: elefanţii şi oastea, o, rege, sunt gata din porunca ta
30. Iar el umplându-se de grea mânie pentru aceste cuvinte - pentru cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu i se risipise tot gândul cel despre acestea - şi căutând groaznic către eu, a zis
31. "De ar fi părinţii tăi aici sau fii fiilor, aceştia ar fi gata de mâncare fiarelor sălbatice, încât s-ar sătura din trupurile lor în locul nevinovaţilor Iudei, care, mie şi părinţilor mei, întreagă şi nemutată credinţă au arătat
32. Şi de ce nu m-aş gândi la dragostea de a fi crescut împreună şi la slujba ta, îţi ridicam viaţa pentru acestea". 
33. Atunci Ermon de năpraznă s-a umplut de covârşitoare frică, şi cu vederea şi cu faţa s-a speriat
34. Iar prietenii s-au furişat trist unul câte unul şi pe cei adunaţi i-a slobozit pe fiecare la lucrul său
35. Iar Iudeii, auzind de purtarea regelui, au lăudat pe luminatul Dumnezeu, Domnul şi împăratul împăraţilor, ca unii care au dobândit de la el acest ajutor
36. După aceea, iarăşi făcând regele ospăţ şi îndemnând pe oaspeţi fie cu voie bună
37. A chemat pe Ermon şi cu înfricoşare i-a zis: "De câte ori trebuie să-ţi poruncesc un lucru, netrebnicule
38. Şi acum înarmează elefanţii pe mâine piardă pe iudei". 
39. Iar rudeniile care şedeau împreună cu el, mirându-se de acest nestătător gând, au zis acestea
40. "Doamne! Până când ca pe nişte dobitoace necuvântătoare ne vei ispiti, acum a treia oară poruncind să-i piardă şi apoi când va facă, schimbându-ţi gândul, iarăşi strici cele ce ai poruncit
41. De aceea cetatea aceasta se tulbură aşteptând, de multe ori s-au adunat şi acum este primejdie nu se lase târâtă spre tulburări". 
42. Pentru aceea, regele, tocmai ca Falaris, s-a umplut de nesocotinţă şi de schimbările sufletului, care s-au făcut în el din pricina Iudeilor, nebăgând nici o seamă, cu jurământ spurcat s-a jurat cum el, fără de nici o zăbavă, îi va trimite la iad pe aceştia, aruncându-i la genunchii şi la picioarele fiarelor
43. După aceea porni-va război împotriva Iudeii, ca o facă tot una cu pământul, cu foc şi cu sabie degrab o bată şi templul lor cel necălcat de el, cu foc să-l ardă curând, şi pentru cei ce aduc acolo jertfe, pustietate devină pentru toată vremea
44. Atunci, bucuroşi ducându-se prietenii şi rudeniile, cu credinţă rânduiau oştirile gata de pază în locurile cele mai potrivite ale cetăţii
45. Iar cel mai mare peste elefanţi a adus fiarele la patimă nebună - ca zicem aşa - cu băuturi foarte mirositoare şi cu vin netămâiat, groaznic pregătindu-le
46. Drept aceea, către luminarea de ziuă, când era cetatea plină de nenumărată mulţime care se îndrepta spre locul de alergare al cailor, el a intrat în palat ca poftească pe rege la priveliştea care fusese pregătită
47. Şi el umplându-şi mintea sa cea păgână de mânie grea, cu toată greutatea împreună cu fiarele s-a pornit, dorind vadă cu inimă tare şi cu ochii săi jalnica şi ticăloasa pieire a celor mai înainte însemnaţi
48. Iar când au văzut Iudeii pe la poartă praful elefanţilor care ieşeau şi al oştirii celei înarmate, care venea pe urmă, şi al picioarelor mulţimii şi au auzit larma cea cu groaznic sunet
49. Socotind aceea este clipa cea mai de pe urmă a vieţii şi sfârşitul chinuitei aşteptări, spre jale şi plângere întorcându-se, se sărutau unul pe altul şi, îmbrăţişându-se, cădeau pe grumajii rudelor, părinţii peste fii şi maicile peste fiice, şi unele având la sâni pruncii de curând născuţi, îi aplecau sugă laptele cel de pe urmă
50. Şi aducându-şi aminte şi de ajutorinţele cele de mai înainte, care li s-au făcut din cer, toţi odată căzând cu faţa la pământ şi pe prunci luându-i de la sâni
51. Au strigat cu glas foarte mare, rugându-se Celui Atotputernic, ca, cu arătarea se milostivească spre ei, cei ce sunt acum la porţile pieirii




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License