CAPITOLUL
1
Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut trup. Mărturia lui Ioan
Botezătorul despre Mielul lui Dumnezeu. Cei dintâi ucenici ai lui Iisus.
1. La început
era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era
Cuvântul.
2. Acesta era întru început la Dumnezeu.
3. Toate
prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut
din ce s-a făcut.
4. Întru
El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
5. Şi lumina luminează în întuneric şi
întunericul nu a cuprins-o.
6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era
Ioan.
7. Acesta a venit spre mărturie, ca să
mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă
prin el.
8. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească
despre Lumină.
9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care
luminează pe tot omul, care vine în lume.
10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar
lumea nu L-a cunoscut.
11. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au
primit.
12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele
Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească,
nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au
născut.
14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a
sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui,
slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de
adevăr.
15. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând:
Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea
mea, pentru că mai înainte de mine era.
16. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat,
şi har peste har.
17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar
harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.
18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul
cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut
cunoscut.
19. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au
trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca
să-l întrebe: Cine eşti tu?
20. Şi el a mărturisit şi n-a
tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul.
21. Şi ei
l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt.
Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu.
22. Deci
i-au zis: Cine eşti? Ca
să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre
tine însuţi?
23. El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie:
"Îndreptaţi calea Domnului", precum a zis Isaia
proorocul.
24.
Şi trimişii erau dintre farisei.
25. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi
deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul?
26. Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă;
dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L
ştiţi,
27. Cel care vine după mine, Care înainte de mine a
fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua
încălţămintei.
28. Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan,
unde boteza Ioan.
29. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către
el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică
păcatul lumii.
30. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine
un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine
era,
31. Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie
arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.
32. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut
Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste
El.
33. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a
trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul
coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează
cu Duh Sfânt.
34. Şi eu am văzut şi am mărturisit
că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.
35. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi
dintre ucenicii lui.
36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată
Mielul lui Dumnezeu!
37. Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta
şi au mers după Iisus.
38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că
merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi
(care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde
locuieşti?
39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde
locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea.
40. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan
şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon
Petru.
41. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său,
şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte:
Hristos).
42. Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a
zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se
tâlcuieşte: Petru).
43. A doua zi voia să plece în Galileea şi a
găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.
44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei
şi a lui Petru.
45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat
pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul
lui Iosif din Nazaret.
46. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun?
Filip i-a zis: Vino şi vezi.
47. Iisus a văzut pe Natanael venind către El
şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu
este vicleşug.
48. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A
răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am
văzut când erai sub smochin.
49. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui
Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.
50. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru
că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari
decât acestea vei vedea.
51. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic
vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii
lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.
|