Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • FAPTELE SFINTILOR APOSTOLI
    • CAPITOLUL  17
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL  17 
Pavel propovăduieşte în Tesalonic, în Bereea şi în Atena. 

1. Şi după ce au trecut prin Amfipoli şi prin Apolonia, au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor
2. Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi
3. Deschizându-le şi arătându-le Hristos trebuia pătimească şi învieze din morţi, şi Acesta, pe Care vi-L vestesc eu, este Hristosul, Iisus
4. Şi unii dintre ei au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila, şi mare mulţime de elini închinători la Dumnezeu şi dintre femeile de frunte nu puţine
5. Iar iudeii, umplându-se de invidie şi luând cu ei pe câţiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea şi, ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară, înaintea poporului
6. Dar, negăsindu-i, târau pe Iason şi pe câţiva fraţi la mai-marii cetăţii, strigând cei ce au tulburat toată lumea au venit şi aici
7. Pe aceştia i-a găzduit Iason; şi toţi aceştia lucrează împotriva poruncilor Cezarului, zicând este un alt împărat: Iisus
8. Şi au tulburat mulţimea şi pe mai-marii cetăţii, care auzeau acestea
9. Şi luând chezăşie de la Iason şi de la ceilalţi, le-au dat drumul
10. Iar fraţii au trimis îndată, noaptea, la Bereea, pe Pavel şi pe Sila care, ajungând acolo, au intrat în sinagoga iudeilor
11. Şi aceştia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa
12. Au crezut mulţi dintre ei şi dintre femeile de cinste ale elinilor, şi dintre bărbaţi nu puţini
13. Şi când au aflat iudeii din Tesalonic şi în Bereea s-a vestit de către Pavel cuvântul lui Dumnezeu, au venit şi acolo, întărâtând şi tulburând mulţimile
14. Şi atunci îndată fraţii au trimis pe Pavel, ca meargă spre mare; iar Sila şi cu Timotei au rămas acolo în Bereea
15. Iar cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena; şi luând ei porunci către Sila şi Timotei, ca vină la el cât mai curând, au plecat
16. Iar în Atena, pe când Pavel îi aştepta, duhul lui se îndârjea în el, văzând cetatea este plină de idoli
17. Deci discuta în sinagogă cu iudeii şi cu cei credincioşi, şi în piaţă, în fiecare zi, cu cei ce erau de faţă
18. Iar unii dintre filozofii epicurei şi stoici discutau cu el, şi unii ziceau: Ce voieşte, oare, ne spună acest semănător de cuvinte? Iar alţii ziceau: Se pare este vestitor de dumnezei străini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea
19. Şi luându-l cu ei, l-au dus în Areopag, zicând: Putem cunoaştem şi noi ce este această învăţătură nouă, grăită de tine
20. Căci tu aduci la auzul nostru lucruri străine. Voim deci ştim ce vor fie acestea
21. Toţi atenienii şi străinii, care locuiau acolo, nu-şi petreceau timpul decât spunând sau auzind ceva nou
22. Şi Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis: Bărbaţi atenieni, în toate văd sunteţi foarte evlavioşi
23. Căci străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: "Dumnezeului necunoscut". Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acesta Îl vestesc eu vouă
24. Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini
25. Nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva, El dând tuturor viaţă şi suflare şi toate
26. Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor
27. Ca ei caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi nu e departe de fiecare dintre noi
28. Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: căci ai Lui neam şi suntem
29. Fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie socotim dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului
30. Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni se pocăiască
31. Pentru a hotărât o zi în care va judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi
32. Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta şi altădată
33. Astfel Pavel a ieşit din mijlocul lor
34. Iar unii bărbaţi, alipindu-se de el, au crezut, între care şi Dionisie Areopagitul şi o femeie cu numele Damaris, şi alţii împreună cu ei




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License