Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • ÎNTÂIA EPISTOLA CATRE CORINTENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
    • CAPITOLUL  5
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL  5 
Mustrări împotriva celor desfrânaţi. Izgonirea păcătoşilor din Biserică. 

1. Îndeobşte se aude la voi e desfrânare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte, ca unul trăiască cu femeia tatălui său
2. Iar voi v-aţi semeţit, în loc mai degrabă fi întristat, ca fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârşit această faptă
3. Ci eu, deşi departe cu trupul, însă de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi cum fi de faţă, pe cel ce a făcut una ca aceasta
4. În numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos
5. daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul se mântuiască în ziua Domnului Iisus
6. Semeţia voastră nu e bună. Oare nu ştiţi puţin aluat dospeşte toată frământătura
7. Curăţiţi aluatul cel vechi, ca fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi
8. De aceea prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului
9. V-am scris în epistolă nu amestecaţi cu desfrânaţii
10. Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui ieşiţi afară din lume
11. Dar eu v-am scris acum nu amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici nu şedeţi la masă
12. Căci ce am eu ca judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi
13. Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău
 




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License