Art.
XII
Despre executarea sentinţei
Can. 1337 - § 1. (= 1650) Sentinţa
care a trecut în obiect judecat poate fi trimisă spre executare,
rămânând neschimbat can. 1328.
§ 2. Judecătorul
care a emis o sentinţă şi, dacă a fost interpus apel, chiar
şi judecătorul de apel, poate dispune, din oficiu sau la cererea unei
părţi, executarea provizorie a sentinţei care nu a trecut
încă în obiect judecat, prestând, dacă este cazul,
garanţii corespunzătoare, dacă este vorba despre previziuni
ordonate spre un necesar sprijin sau dacă este urgentă altă
cauză justă.
§ 3. Dacă
însă sentinţa care nu a trecut încă în obiect
judecat este atacată, judecătorul care trebuie să examineze
atacul, dacă vede că aceasta este probabil întemeiată
şi că din executare se poate naşte o daună
ireparabilă, poate suspenda executarea însăşi sau să
o supună unei cauţiuni.
Can.
1338 - (= 1651) Executarea nu poate avea loc înainte
de decretul de executare al judecătorului prin care se ordonă ca
însăşi sentinţa să fie trimisă spre executare;
acest decret, în funcţie de natura diferită a cauzelor, fie va
fi inclus în sentinţa însăşi, fie va fi publicat
aparte.
Can.
1339 - (= 1652) Dacă executarea sentinţei
necesită întocmirea prealabilă a unor calcule, se naşte o
chestiune incidentală care trebuie decisă de judecătorul care a
emis sentinţa trimisă spre executare.
Can.
1340 - § 1. (= 1653) Exceptând cazul în care
dreptul particular al propriei Biserici sui iuris stabileşte altfel,
sentinţa trebuie trimisă spre executare, fie personal, fie prin
altcineva, de către Episcopul eparhial al eparhiei în care
sentinţa a fost dată în primul grad de judecată.
§ 2. Dacă
însă refuză sau neglijează aceasta, la cererea
părţii interesate sau chiar din oficiu, executarea revine
autorităţii căreia îi este supus tribunalul de apel.
§ 3. În
controversele despre care se vorbeşte în can. 1069, §1, executarea
sentinţei îi revine Superiorului determinat în tipic sau
în statute.
Can.
1341 - § 1. (= 1654) Executorul, exceptând cazul
în care prin însuşi conţinutul sentinţei este permis
ceva la libera apreciere, trebuie să trimită spre executare
sentinţa conform sensului evident al cuvintelor.
§ 2. Acestuia îi
este permis să se ocupe de excepţiile referitoare la modul şi
puterea execuţiei, însă nu în ceea ce priveşte
meritul cauzei; dacă însă a aflat de altundeva că
sentinţa este nulă sau evident nedreaptă conform normei cann.
1303, 1304 şi 1326, § 2, se va abţine de la executare şi,
după ce a înştiinţat părţile, va retrimite
problema tribunalului care a dat sentinţa.
Can.
1342 - § 1. (= 1655) Ori de câte ori i-a fost
adjudecat reclamantului un lucru, acesta va fi consemnat reclamantului imediat
după trecerea obiectului în [deja] judecat.
§ 2. Dacă o parte a
fost condamnată să predea un bun mobil, sau să
plătească o sumă de bani, să dea sau să facă
altceva, judecătorul în însuşi conţinutul
sentinţei, sau executorul prin libera sa apreciere şi
prudenţă, pentru îndeplinirea obligaţiei va fixa un
termen, care nu va fi totuşi restrâns sub cincisprezece zile dar
nici nu va depăşi şase luni.
|