CAINU E ABELI
– Sùpira 'ssu discursu vi
'gannati:
«Cu' pecura si fa» dici l'anticu,
«lu lupu si la mangia» Tistïati?
Ma 'ntantu v'arrispunnu, caru amicu:
Abeli morsi a manu di so' frati:
ma pirchì morsi? – Pirch'era chiù nicu!
– Chi c' entra l'aità, chi 'ncucchiati?
Morsi pirch'era un veru... beccaficu!
Sudd'era Abeli ju, quannu Cainu
accuminciava a carramari sorvi
e mi spuntáva 'u primu cricchimiddu...
– Sintemu, chi faceuru, don
Tinu?...
– Ca... ci 'mmiscava 'n corpu di reorvi,
e tempu nenti facìa Abeli ad iddu!
Note.– Sùpira (sopra) – Tistïati (crollare
il capo, muovere la testa in segno di canzonatura) – Morsi (morì) – Frati
(fratello) – Nicu (piccolo) – Aità (età) – Chi
m'incucchiati (che mi contate, che mi date a bere) – Beccaficu
(detto nel senso di minchione) – Carramari (abbacchiare zorbe; ha il
significato di: menar sodo, di santa ragione) – Cricchimiddu
(bernoccolo, quell'enfiato che fa la percossa in testa) – Faceuru (facevate)
– Ci 'mmiscava (gli appioppavo) – Reorvi (revolver, rivoltella) –
Facìa (facevo) – Fare Abele (far minchione) – Iddu
(esso, lui).
|