1
În discuţiile despre clonare, un aspect a trezit nedumerirea
ortodocşilor: oameni absolut necredincioşi, necreştini
declaraţi, se pronunţă împotriva clonării. Noi am
observat cu nedumerire că acele grupe cu care noi, de obicei, ne
contrazicem, de data aceasta s-au dovedit a fi pe aceeaşi linie cu noi. Cine din ortodocşi ar fi putut să vadă un
aliat în congresul american sau în preşedintele Clinton? Dar
uite că şi ei s-au pronunţat împo-triva clonării
oamenilor. Desigur, aceasta este o mirare îmbucurătoare. Dar mirarea este o reacţie
emoţională. Însă, în ortodoxie, se
obişnuieşte a gândi asupra reacţiilor proprii, asupra
motivelor acţiunilor şi sentimentelor personale. Dacă noi,
în această problemă, ne-am dovedit a fi împreună cu
necreştinii, ce înseamnă asta?
Reflexele partinice se
revoltă: de vreme ce tu te-ai dovedit a fi solidar cu duşmanul
tău, înseamnă că ai greşit ceva. Însă
aici, de acum, e treaba raţiunii şi a conştiinţei să
spui acestor reflexe: “taci!” Nu merită să te cerţi cu tabla
înmulţirii, chiar dacă cu
ea e de acord cel mai înrăit duşman al tău. Lumea
oamenilor e foarte complicată. Şi în această lume, noi nu
avem duşmani absoluţi. Nu există oameni cu care noi să ne
contrazicem absolut în toate. Contrazicându-ne în ceva, noi
avem păreri înrudite în altceva. Cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur: “Noi nu avem
nimic comun doar cu diavolul, însă cu toţi oamenii, noi avem
multe în comun”.
|