1-500 | 501-540
Book Chapter:Verse
1 Facerea 2:19| toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum
2 Facerea 2:21| 21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui
3 Facerea 4:3 | Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din
4 Facerea 4:4 | 4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute
5 Facerea 8 | potopului ~~l. Dar şi-a adus aminte Dumnezeu de Noe,
6 Facerea 8 | dânsul în corabie; şi a adus Dumnezeu vânt pe pământ
7 Facerea 8:19| păsările cele curate şi le-a adus ardere de tot pe jertfelnic. ~
8 Facerea 14:17| Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec
9 Facerea 19:28| din părţile acelea, şi-a adus aminte Dumnezeu de Avraam
10 Facerea 20:8 | ce ţi-am greşit eu, de ai adus asupra mea şi asupra ţării
11 Facerea 22 | CAPITOLUL 22 ~Isaac adus spre jertfă. ~~l. După
12 Facerea 22:12| Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac,
13 Facerea 24:26| bunăvoinţa Sa, de vreme ce m-a adus Domnul drept la casa fratelui
14 Facerea 24:32| 33. Apoi le-a adus de mâncare. Eliezer însă
15 Facerea 27:13| ducându-se Iacov, a luat şi a adus mamei sale iezii, iar mama
16 Facerea 27:24| binecuvânteze sufletul meu!" Şi i-a adus şi a mâncat; apoi i-a adus
17 Facerea 27:24| adus şi a mâncat; apoi i-a adus şi vin şi a băut. ~
18 Facerea 27:30| făcut şi el bucate şi le-a adus tatălui său şi a zis către
19 Facerea 27:32| acela, care a căutat şi mi-a adus vânat şi am mâncat de la
20 Facerea 29:13| îmbrăţişându-l, l-a sărutat şi l-a adus în casa sa şi el a povestit
21 Facerea 30:14| ţarină mandragore, le-a adus la mama sa Lia. Rahila insă
22 Facerea 30:22| 22. Dar şi-a adus aminte Dumnezeu şi de Rahila
23 Facerea 31:39| sfâşiate de fiare nu ţi-am adus: acestea au fost paguba
24 Facerea 34:29| Mare tulburare mi-aţi adus, făcându-mă urât înaintea
25 Facerea 39:13| zis aşa: "Priviţi, ne-a adus aici slugă un evreu, ca
26 Facerea 39:16| rob evreu, pe care l-ai adus la noi, a venit la mine
27 Facerea 40:20| mijlocul dregătorilor săi şi-a adus aminte de paharnic şi de
28 Facerea 40:23| mai-marele paharnic nu şi-a mai adus aminte de Iosif, ci l-a
29 Facerea 42:9 | 9. Atunci şi-a adus aminte Iosif de visele sale,
30 Facerea 43:22| cumpărat bucate, acum am adus alt argint, şi nu ştim cine
31 Facerea 43:23| cuvenit de la voi". Şi le-a adus pe Simeon. ~
32 Facerea 43:26| venit Iosif acasă, i-au adus în casă darurile ce aveau
33 Facerea 44:8 | în sacii noştri ţi l-am adus înapoi din ţara Canaan,
34 Facerea 46:1 | a mers la Beer-Şeba şi a adus jertfă Dumnezeului tatălui
35 Facerea 46:7 | 7. Şi a adus el împreună cu sine în Egipt
36 Facerea 46:32| creşterea vitelor, şi au adus cu ei oile şi vitele lor
37 Facerea 47:6 | 7. Apoi a adus Iosif înăuntru pe Iacov,
38 Facerea 47:13| cumpăra; de la el. Şi a adus Iosif argintul tot în casa
39 Facerea 47:16| 17. Şi au adus ei la Iosif vitele lor şi
40 Iesirea 2:23| suspinele lor, Dumnezeu Şi-a adus aminte de legământul Său
41 Iesirea 5:22| zis: "Doamne, pentru ce ai adus necazul acesta asupra acestui
42 Iesirea 6:4 | Egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu
43 Iesirea 10:13| pământului Egiptului şi a adus Domnul asupra pământului
44 Iesirea 10:13| vântul de la răsărit a adus lăcuste. ~
45 Iesirea 14:10| ţara Egiptului, de ce ne-ai adus să murim în pustie? Ce ai
46 Iesirea 15:24| din bolile pe care le-am adus asupra Egiptenilor, că Eu
47 Iesirea 16:3 | săturam! Dar voi ne-aţi adus în pustia aceasta, ca toată
48 Iesirea 18:12| Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu ardere de tot
49 Iesirea 19:4 | aripi de vultur şi v-am adus la Mine. ~
50 Iesirea 24:4 | dintre fiii lui Israel, de au adus aceştia arderi de tot şi
51 Iesirea 32:3 | urechile alor săi şi i-a adus la Aaron. ~
52 Iesirea 32:6 | sculat ei de dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe
53 Iesirea 35:21| 21. A adus fiecare cât l-a lăsat inima
54 Iesirea 35:29| prin Moise să se facă, au adus dar de bună voie Domnului. ~
55 Iesirea 38:24| treizeci sicli de aur, ce s-au adus în dar, socotit după siclul
56 Iesirea 38:25| 25. Iar argintul, ce s-a adus dar de la cei număraţi ai
57 Iesirea 39:32| 33. Apoi au adus la Moise: cortul, acoperămintele
58 Levitic 2:5 | acesta este prinos de pâine, adus Domnului. ~
59 Levitic 4:8 | Apoi să scoată din viţelul adus pentru păcat toată grăsimea
60 Levitic 4:20| ce s-a făcut cu viţelul adus pentru păcat; aşa să facă
61 Levitic 8:5 | 6. Deci a adus Moise pe Aaron şi pe fiii
62 Levitic 8:12| 13. Şi a adus Moise pe fiii lui Aaron,
63 Levitic 8:13| 14. Apoi a adus Moise viţelul cel de jertfă
64 Levitic 8:17| 18. Apoi Moise a adus berbecul cel pentru ardere
65 Levitic 8:19| berbecul în bucăţi şi a adus Moise bucăţile, căpăţâna
66 Levitic 8:21| 22. După aceea a adus Moise al doilea berbec,
67 Levitic 8:23| 24. Apoi a adus Moise pe fiii lui Aaron
68 Levitic 8:28| apoi pieptul, Moise l-a adus, legănându-l înaintea feţei
69 Levitic 9:4 | 5. Deci au luat ei şi au adus înaintea cortului adunării
70 Levitic 9:12| 13. După aceea i-au adus arderea de tot în bucăţi
71 Levitic 9:14| 15. Apoi a adus prinosul poporului: luând
72 Levitic 9:14| poporului l-a junghiat şi l-a adus jertfă pentru păcat, ca
73 Levitic 9:15| 16. După aceea a adus arderea de tot, săvârşind-o
74 Levitic 9:16| 17. A adus de asemenea prinos de pâine
75 Levitic 9:17| poporului şi fiii lui Aaron i-au adus sângele şi el a stropit
76 Levitic 9:18| 19. I-au adus apoi grăsimea boului şi
77 Levitic 9:20| pieptul şi spata dreaptă le-a adus Aaron legănându-le înaintea
78 Levitic 10:1 | turnat deasupra tămâie şi au adus înaintea Domnului foc străin,
79 Levitic 10:19| Moise: "Iată, astăzi şi-au adus ei jertfa lor pentru păcat
80 Levitic 13:2 | rană ca de lepră, să fie adus la Aaron preotul sau la
81 Levitic 13:9 | boala leprei, acela să fie adus la preot. ~
82 Levitic 16:1 | Aaron, care au murit când au adus foc străin înaintea feţei
83 Levitic 16:27| păcat al căror sânge a fost adus înăuntru pentru curăţirea
84 Levitic 22:27| opta înainte va fi bun de adus jertfă Domnului. ~
85 Levitic 24:10| grăindu-l de rău, a fost adus la Moise, iar numele mamei
86 Levitic 26:41| mânie asupra lor şi i-am adus în pământul vrăjmaşilor
87 Levitic 27:7 | plătească preţul, atunci să fie adus la preot şi să-l preţuiască
88 Levitic 27:10| jertfă Domnului, şi el va fi adus la preot, ~
89 Numerii 3:4 | feţei Domnului, când au adus foc străin înaintea feţei
90 Numerii 7:2 | 3. Şi au adus Domnului darurile lor, şase
91 Numerii 7:2 | fiecare căpetenie şi le-au adus înaintea cortului. ~
92 Numerii 7:9 | 10. Au mai adus căpeteniile jertfe pentru
93 Numerii 7:11| 12. În ziua întâi a adus darul său Naason, fiul lui
94 Numerii 7:17| 18. În ziua a doua a adus Natanael, fiul lui Ţuar,
95 Numerii 7:18| 19. Acesta a adus dar din partea sa: un blid
96 Numerii 7:23| 24. În ziua a treia a adus căpetenia fiilor lui Zabulon,
97 Numerii 7:29| 30. În ziua a patra a adus căpetenia fiilor lui Ruben,
98 Numerii 7:35| 36. În ziua a cincea a adus căpetenia fiilor lui Simeon,
99 Numerii 7:41| 42. În ziua a şasea a adus căpetenia fiilor lui Gad,
100 Numerii 7:47| 48. În ziua a şaptea a adus căpetenia fiilor lui Efraim,
101 Numerii 7:53| 54. În ziua a opta a adus căpetenia fiilor lui Manase,
102 Numerii 7:59| 60. În ziua a noua a adus căpetenia fiilor lui Veniamin,
103 Numerii 7:65| 66. În ziua a zecea a adus căpetenia fiilor lui Dan,
104 Numerii 7:71| În ziua a unsprezecea a adus căpetenia fiilor lui Aşer,
105 Numerii 7:77| În ziua a douăsprezecea a adus căpetenia fiilor lui Neftali,
106 Numerii 9:13| din poporul său, că n-a adus dar Domnului la vreme. Omul
107 Numerii 11:30| stârnit vânt de la Domnul, a adus prepeliţe dinspre mare şi
108 Numerii 13:26| pustiul Paran, şi le-au adus lor şi întregii obşti viţa
109 Numerii 15:24| a fost greşeală şi ei au adus darul lor Domnului şi jertfă
110 Numerii 15:32| lemne în ziua odihnei l-au adus la Moise şi Aaron şi la
111 Numerii 16:13| miere şi lapte şi ne-ai adus să ne pierzi în pustie?
112 Numerii 16:35| cincizeci de bărbaţi care au adus tămâie. ~
113 Numerii 16:38| jertfelnicul. Pentru că le-au adus aceia înaintea Domnului,
114 Numerii 20:4 | 4. La ce aţi adus voi obştea Domnului în pustiul
115 Numerii 23:7 | 7. "Din Mesopotamia m-a adus Balac, regele Moabului,
116 Numerii 23:11| Ce mi-ai făcut? Eu te-am adus să-mi blestemi pe vrăjmaşii
117 Numerii 25:5 | lui Israel a venit şi a adus între fraţii săi o madianită,
118 Numerii 26:60| şi Abiud au murit când au adus foc străin înaintea Domnului,
119 Numerii 27:5 | 5. Moise însă a adus cererea lor înaintea Domnului; ~
120 Numerii 31:50| 50. Şi iată noi am adus prinos Domnului, fiecare
121 Numerii 31:52| Aurul acesta, care s-a adus prinos Domnului de către
122 Deuter 1:24 | roadele pământului şi ne-au adus nouă; şi ne-au adus şi ştire,
123 Deuter 1:24 | ne-au adus nouă; şi ne-au adus şi ştire, spunându-ne: Pământul
124 Deuter 6:21 | minuni mari şi pedepse a adus înaintea ochilor noştri,
125 Deuter 8:16 | tăria mâinii mele mi-au adus bogăţia aceasta; ~
126 Deuter 9:4 | Pentru dreptatea mea m-a adus Domnul să stăpânesc pe acest
127 Deuter 26:8 | 9. Şi ne-a adus în locul acesta şi ne-a
128 Deuter 26:9 | 10. Acum iată am adus pârga roadelor din pământul
129 Deuter 29:27 | asupra Zării acesteia şi a adus El asupra ei toate blestemele
130 Deuter 32:17 | L-ai uitat şi nu ţi-ai adus aminte de Dumnezeu, Cel
131 Iosua 7:23 | acestea din cort şi le-au adus la Iosua şi la bătrânii
132 Iosua 7:25 | Iosua: "Pentru că tu ai adus asupra noastră tulburare,
133 Iosua 8:21 | Ai l-au prins viu şi l-au adus la de Iosua. ~
134 Iosua 8:29 | unealtă de fier şi el au adus pe el ardere de tot Domnului
135 Iosua 14:7 | iscodesc ţara şi eu i-am adus răspuns după dorinţa lui. ~
136 Iosua 22:30 | fiii lui Israel şi le-a adus răspunsul. ~
137 Iosua 24:7 | între voi şi Egipteni şi a adus asupra lor marea care i-a
138 Judecat 2:5 | locul acela Bochim. Şi au adus ei acolo jertfă Domnului. ~
139 Judecat 3:24| nimeni uşa foişorului, au adus o cheie şi au deschis şi
140 Judecat 6:28| lângă el tăiat şi taurul adus ardere de tot pe jertfelnicul
141 Judecat 7:24| capetele lui Oreb şi Zeeb le-au adus la Ghedeon, dincolo de Iordan. ~~
142 Judecat 8:34| 34. Nu şi-au mai adus aminte fiii lui Israel de
143 Judecat 13:19| prinos de pâine şi le-a adus Domnului pe o stâncă. Şi
144 Judecat 16:7 | 8. Atunci i-au adus ei fruntaşii Filistenilor
145 Judecat 16:17| fruntaşii Filistenilor şi au adus argintul cu ei. ~
146 Judecat 16:24| mai râdem de el". Şi au adus pe Samson din temniţă şi
147 Judecat 18:3 | l-au întrebat: "Cine te-a adus aici? Ce faci şi pentru
148 Judecat 20:26| ziua aceea până seara şi au adus arderi de tot şi jertfe
149 Judecat 21:4 | făcut acolo jertfelnic şi a adus arderi de tot şi jertfe
150 Judecat 21:12| cunoscuseră bărbat şi le-au adus în tabără la Şilo, care
151 1Regil 1:18 | Ana, femeia sa, şi şi-a adus aminte Domnul de ea. ~
152 1Regil 1:24 | 25. Şi l-au adus înaintea feţei Domnului,
153 1Regil 1:24 | Domnului, iar tatăl său a adus jertfa rânduită în asemenea
154 1Regil 1:24 | junghiat un viţel. Ana a adus pe prunc la Eli, ~
155 1Regil 4:4 | trimis poporul la Şilo, de au adus de acolo chivotul legii
156 1Regil 6:15 | locuitorii din Betşemeş au adus în ziua aceea arderi de
157 1Regil 6:17 | cele de aur pe care le-au adus Filistenii jertfă Domnului
158 1Regil 7:1 | chivotul Domnului şi l-au adus în casa lui Aminadab, pe
159 1Regil 7:9 | un miel de lapte şi l-a adus împreună cu tot poporul
160 1Regil 7:10 | asupra Filistenilor şi a adus groază asupra lor, aşa că
161 1Regil 10:27 | Şi-l dispreţuiau şi nu i-au adus daruri. Dar el s-a făcut
162 1Regil 11:14 | Domnului în Ghilgal şi au adus acolo jertfe de împăcare
163 1Regil 13:9 | jertfa de curăţire". Şi a adus ardere de tot. ~
164 1Regil 14:33 | Şi toţi din popor şi-au adus cu mâna sa fiecare boul
165 1Regil 14:44 | moară oare Ionatan care a adus o izbăvire aşa de minunată
166 1Regil 15:15 | Iar Saul a răspuns: "Le-am adus de la Amalec, de vreme ce
167 1Regil 15:20 | m-a trimis Domnul şi am adus pe Agag, regele amalecit,
168 1Regil 16:9 | 9. După aceea a adus Iesei pe Şama, şi Samuel
169 1Regil 16:10 | 10. Şi aşa a adus Iesei pe şapte din fiii
170 1Regil 16:12 | Şi a trimis Iesei şi l-au adus. Acela era bălan, cu ochi
171 1Regil 19:6 | cuvintele acestea; şi a adus Ionatan pe David la Saul
172 1Regil 21:14 | un om nebun? La ce l-aţi adus la mine? ~
173 1Regil 21:15 | destui nebuni? De ce l-aţi adus şi pe acesta să se schimonosească
174 1Regil 22:4 | 4. Şi i-a adus la regele Moabului şi au
175 1Regil 23:6 | s-a dus cu el la Cheila, a adus cu sine şi efodul. ~
176 1Regil 27:10 | bărbat, nici femeie, nici n-a adus în Gat, zicând: "Aceştia
177 1Regil 30:7 | Ahimelec: "Adu-mi efodul". Şi a adus Abiatar efodul la David. ~
178 1Regil 30:11 | câmp pe un egiptean şi l-au adus la David, i-au dat pâine
179 1Regil 30:19 | Amaleciţii de la ei: toate le-a adus înapoi David. ~
180 1Regil 31:12 | cetăţii Bet-San şi le-au adus în Iabeş şi le-au ars acolo; ~
181 2Regil 1:9 | era la mâna lui şi le-am adus aici la stăpânul meu". ~
182 2Regil 2:3 | cei ce fuseseră cu el i-a adus David pe fiecare cu familia
183 2Regil 3:21 | venit de la bătălie şi au adus cu ei pradă multă. Dar Abner
184 2Regil 4:8 | 8. Şi au adus capul lui Işboşet la David,
185 2Regil 4:10 | Că dacă pe cel ce mi-a adus vestea şi a zis: "Iată a
186 2Regil 6:4 | 4. Şi l-au adus cu chivotul Domnului din
187 2Regil 6:12 | atunci s-a dus David şi a adus cu alai chivotul Domnului
188 2Regil 6:15 | 15. Aşa a adus David şi tot poporul chivotul
189 2Regil 6:17 | pentru el David; apoi David a adus arderi de tot înaintea Domnului
190 2Regil 6:18 | dacă a isprăvit David de adus arderile de tot şi jertfele
191 2Regil 14:23 | Ioab s-a dus în Gheşur şi a adus pe Abesalom la Ierusalim. ~
192 2Regil 17:28 | 28. Au adus zece paturi pregătite, zece
193 2Regil 24:25 | jertfelnic Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe
194 3Regil 1:53 | trimis regele Solomon şi l-a adus de la jertfelnic cu de-a
195 3Regil 2:40 | Şi s-a întors Şimei şi a adus robii săi de la Gat. ~
196 3Regil 3:2 | după legea tatălui său, a adus şi el jertfe şi tămâieri
197 3Regil 3:3 | jertfe pentru ardere de tot a adus Solomon pe acel jertfelnic. ~
198 3Regil 3:14 | Domnului, care era în Sion, a adus arderi de tot, a săvârşit
199 3Regil 3:23 | Daţi-mi o sabie"; şi i s-a adus regelui o sabie. ~
200 3Regil 7:50 | la templul Domnului. şi a adus Solomon şi pe cele afierosite
201 3Regil 8:4 | 4. Şi au adus chivotul Domnului şi cortul
202 3Regil 8:4 | fost în cort; acestea le-au adus preoţii şi leviţii. ~
203 3Regil 8:62 | împreună cu toţi Israeliţii au adus jertfă Domnului. ~
204 3Regil 8:63 | adus-o el Domnului, Solomon a adus douăzeci şi două de mii
205 3Regil 9:9 | slujit lor; pentru aceasta a adus Domnul peste ei toată această
206 3Regil 10:10 | niciodată însă nu i s-a adus atât de multe aromate, câte
207 3Regil 10:11 | aduceau aur de la Ofir, au adus foarte mult lemn roşu şl
208 3Regil 10:12 | cântăreţi. Niciodată nu i s-a adus lui atâta lemn roşu, nici
209 3Regil 11:24 | urmă, Rezon totdeauna a adus vătămare lui Israel şi s-a
210 3Regil 12:24 | zis Ahia: Pentru ce mi-ai adus pâinile, strugurii şi ulciorul
211 3Regil 12:32 | sărbătoarea care era în Iuda, şi a adus jertfe pe jertfelnic. Tot
212 3Regil 12:33 | 33. Şi a adus jertfe pe jertfelnicul pe
213 3Regil 13:29 | şi l-a pus pe asin şi l-a adus înapoi. Şi a venit proorocul
214 3Regil 15:15 | 15. Şi a adus el în templul Domnului lucrurile
215 3Regil 20:39 | stătuse la o parte mi-a adus un alt om şi mi-a zis: Păzeşte
216 PatrReg 2:21| 21. Şi i-au adus şi a ieşit el la fântâna
217 PatrReg 3:27| domnească în locul lui, şi l-a adus ardere de tot pe zid. Aceasta
218 PatrReg 4:42| om din Baal-Şalişa şi a adus omului lui Dumnezeu pârgă
219 PatrReg 5:19| Neeman Sirianul ceea ce i-a adus. Pe cât de adevărat că Domnul
220 PatrReg 10:8 | Şi venind trimisul, i-a adus ştire şi a zis: "S-au adus
221 PatrReg 10:8 | adus ştire şi a zis: "S-au adus capetele fiilor regelui".
222 PatrReg 10:22| lui Baal". Şi acela le-a adus veşminte. ~
223 PatrReg 11:4 | gardă şi din oştire şi i-au adus la el în casa Domnului.
224 PatrReg 12:4 | de la trecători, argintul adus pentru răscumpărarea sufletului,
225 PatrReg 12:13| 13. Dar din argintul adus în templul Domnului nu s-au
226 PatrReg 14:20| 20. Şi l-au adus pe cai şi l-au îngropat
227 PatrReg 16:4 | 4. Şi a adus jertfe şi tămâieri pe înălţimi
228 PatrReg 16:13| 13. A adus jertfă pe el şi a ars arderea
229 PatrReg 17:26| din preoţii pe care i-aţi adus de acolo, ca să se ducă
230 PatrReg 20:20| iazul şi canalul pentru adus apă în cetate, sunt scrise
231 PatrReg 21:6 | foc, a ghicit, a vrăjit, a adus oameni care se îndeletniceau
232 PatrReg 22:4 | ca să socotească argintul adus în templul Domnului, pe
233 PatrReg 22:9 | Şafan scriitorul la rege, a adus răspuns regelui şi a zis: "
234 PatrReg 22:10| 10. Şi a mai adus Şafan la cunoştinţa regelui
235 PatrReg 22:20| locului acestuia". Şi s-a adus regelui răspunsul acesta. ~~
236 1Cronic 2:7 | Carmi este Acar, care a adus nenorocire asupra lui Israel,
237 1Cronic 11:2 | Israel la război şi l-ai adus teafăr înapoi şi Domnul
238 1Cronic 13:6 | 7. Şi au adus chivotul lui Dumnezeu într-un
239 1Cronic 15:15| 15. Şi au adus fiii leviţilor chivotul
240 1Cronic 15:28| 28. Aşa tot Israelul a adus chivotul legământului Domnului
241 1Cronic 16 | dumnezeieşti. ~ ~~l. Astfel au adus chivotul lui Dumnezeu şi
242 1Cronic 16:1 | După ce David a isprăvit de adus arderile de tot şi jertfele
243 1Cronic 18:7 | robii lui Hadadezer, şi le-a adus în Ierusalim. ~
244 1Cronic 21:28| aria lui Ornan Iebuseul, a adus acolo jertfă. ~
245 1Cronic 29:20| 21. Apoi au adus Domnului jertfe şi au înălţat
246 2Cronic 1:6 | înaintea cortului adunării, a adus Solomon o mie de arderi
247 2Cronic 5:1 | pentru templul Domnului. Şi a adus Solomon cele hărăzite de
248 2Cronic 5:6 | înaintea chivotului, au adus jertfe de oi şi boi atâtea,
249 2Cronic 7:5 | 5. Regele Solomon a adus jertfă douăzeci şi două
250 2Cronic 7:7 | templului Domnului; căci a adus acolo arderile de tot şi
251 2Cronic 7:22| slujit lor, pentru aceea a adus El asupra lor toate relele
252 2Cronic 8:17| de talanţi de aur şi i-au adus regelui Solomon. ~~
253 2Cronic 14:14| Israeliţii toate cetăţile şi au adus din ele foarte multă pradă. ~
254 2Cronic 15:10| 11. Şi au adus în ziua aceea jertfă Domnului
255 2Cronic 15:17| 18. Şi a adus el în templul lui Dumnezeu
256 2Cronic 22:9 | ascundea în Samaria, l-au adus la Iehu şi l-au ucis şi
257 2Cronic 23:10| 11. După aceea l-au adus pe rege şi i-au pus coroana
258 2Cronic 24:9 | şi la tot poporul şi au adus şi au aruncat argint în
259 2Cronic 24:12| lucrările cu mâinile lor şi au adus templul lui Dumnezeu la
260 2Cronic 24:13| sfârşit toate de lucru, au adus argintul rămas înaintea
261 2Cronic 24:13| aur şi de argint. Şi au adus necontenit arderi de tot
262 2Cronic 24:21| 22. Regele Ioaş nu şi-a adus aminte de binefacerea care
263 2Cronic 25:14| ce a lovit pe Edomiţi, a adus, la întoarcerea lui acasă,
264 2Cronic 25:28| 28. Şi l-au adus pe cai şi l-au înmormântat
265 2Cronic 28:4 | 4. A adus jertfe şi tămâieri pe înălţimi,
266 2Cronic 28:23| 23. El a adus jertfe dumnezeilor din Damasc,
267 2Cronic 29:7 | tămâie şi nici n-au mai adus arderi de tot în locaşul
268 2Cronic 29:21| 21. Şi au adus şapte viţei, şapte berbeci,
269 2Cronic 29:23| 23. Apoi au adus ţapii cei pentru păcat înaintea
270 2Cronic 29:31| templul Domnului". Şi a adus toată adunarea jertfe şi
271 2Cronic 30:14| ruşinându-se, s-au sfinţit şi au adus arderi de tot în templul
272 2Cronic 31:4 | 5. Când s-a adus la cunoştinţă tuturor această
273 2Cronic 31:4 | atunci fiii lui Israel au adus prinoase de pâine, de vin,
274 2Cronic 31:4 | ţarinii, din belşug; au adus de asemenea din belşug şi
275 2Cronic 31:5 | prin cetăţile lui Iuda, au adus asemenea zeciuieli din vitele
276 2Cronic 32:22| 23. Atunci mulţi au adus daruri Domnului în Ierusalim
277 2Cronic 33:6 | vrăjitorie, farmece şi magie; a adus oameni care chemau duhurile
278 2Cronic 33:11| 11. De aceea a adus Domnul peste ei pe căpeteniile
279 2Cronic 33:13| ascultat rugăciunea lui şi l-a adus înapoi la Ierusalim, în
280 2Cronic 33:16| jertfelnicul Domnului şi a adus pe el jertfe de împăcare
281 2Cronic 33:22| Manase, tatăl său; căci a adus jertfe la toate chipurile
282 2Cronic 34:27| locuitorii lui". Şi i-au adus regelui răspunsul acesta. ~
283 2Cronic 36:17| 17. Căci El a adus asupra lor pe regele Caldeilor
284 2Cronic 36:18| căpeteniilor lui, toate le-a adus el în Babilon. ~
285 1Ezdra 4:2 | regele Asiriei, care ne-a adus aici". ~
286 1Ezdra 5:5 | i-au mustrat până nu au adus lucrurile la cunoştinţa
287 1Ezdra 6:17 | templu al lui Dumnezeu s-au adus: o sută de boi, două sute
288 1Ezdra 8:18 | nostru era peste noi, ne-au adus ei un om înţelept din fiii
289 1Ezdra 8:19 | 19. Şi ne-au mai adus pe Haşabia şi pe Isaia din
290 1Ezdra 8:20 | în slujba leviţilor, ne-a adus două sute douăzeci de inşi;
291 1Ezdra 8:35 | cei veniţi din robie au adus ardere de tot Dumnezeului
292 1Ezdra 8:35 | păcat; toate acestea le-au adus ardere de tot Domnului. ~
293 2Ezdra 8:1 | 2. Şi cărturarul Ezdra a adus legea înaintea adunării,
294 2Ezdra 9:26 | Tine i-au ucis; şi ţi-au adus hule mari. ~
295 2Ezdra 12:43 | 43. Şi s-au adus în ziua aceea mulţime de
296 2Ezdra 13:17 | nu din pricina aceasta a adus Dumnezeul nostru aceste
297 Estera 1:21 | în casa sa. Aceasta s-a adus la cunoştinţa fiecăruia
298 Estera 2:1 | regelui Artaxerxe, şi-a adus el aminte de regina Vasti,
299 Estera 2:6 | 6. Acesta fusese adus din Ierusalim împreună cu
300 Estera 9:11 | 11. În acea zi s-a adus la cunoştinţă regelui numărul
301 Estera 10:3 | fost aceasta, că eu mi-am adus aminte de visul pe care
302 Estera 10:3 | neamurilor. Atunci şi-a adus aminte Domnul de poporul
303 Estera 10:3 | şi Ptolomeu, fiul său, au adus în Alexandria această scrisoare
304 Psa 9:12 | răzbună sângele lor şi-a adus aminte. N-a uitat strigătul
305 Psa 41:4 | 4. De acestea mi-am adus aminte cu revărsare de inimă,
306 Psa 62:7 | 7. De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul
307 Psa 76:5 | de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam; ~
308 Psa 77:30 | vânt dinspre răsărit şi a adus cu puterea Lui vânt dinspre
309 Psa 77:39 | 39. Şi şi-au adus aminte că Dumnezeu este
310 Psa 77:44 | 44. Şi-a adus aminte că trup sunt ei,
311 Psa 77:47 | 47. Nu şi-au adus aminte de braţul Lui, de
312 Psa 87:5 | mormânt, de care nu ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi
313 Psa 87:7 | toate valurile Tale le-ai adus spre mine. ~
314 Psa 104:41 | 41. Că şi-a adus aminte de cuvântul cel sfânt
315 Psa 105:7 | minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea milei
316 Psa 105:45 | 45. Şi şi-a adus aminte de legământul Lui
317 Psa 108:13 | pomenirea lui, pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă. ~
318 Psa 113:19 | 20. Domnul şi-a adus aminte de noi şi ne-a binecuvântat
319 Psa 135:23 | în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul, că
320 Psa 136:1 | şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. ~
321 Pildele 18:15| 16. Darul adus de un om ii lărgeşte (calea
322 Eccles 2:8 | de regi şi de satrapi; am adus cântăreţi şi cântăreţe şi
323 Isaia 17:10 | Stânca scăpării tale nu ţi-ai adus aminte. Iată pentru ce tu
324 Isaia 23:3 | secerişul din valea lui, adus pe ape mari; el era târgul
325 Isaia 38:21 | 21. Şi Isaia a adus o turtă de smochine şi a
326 Isaia 41:26 | iată-i!" şi Ierusalimului am adus veste nouă. ~
327 Isaia 47:7 | cugetat şi de sfârşit nu ti-ai adus aminte! ~
328 Isaia 48:14 | grăit şi l-am chemat, l-am adus şi l-am făcut să propăşească
329 Isaia 53:7 | miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas
330 Isaia 53:8 | fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. ~
331 Isaia 63:11 | 11. Atunci ei şi-au adus aminte de vremurile trecute,
332 Isaia 65:7 | Domnul - ale celor care au adus jertfă de tămâie pe munţi
333 Ieremia 2:2 | Aşa grăieşte Domnul: Mi-am adus aminte de prietenia cea
334 Ieremia 10:8 | Argint prefăcut în foi şi adus din Tarsis; aur din Ofir;
335 Ieremia 11:8 | îndărătnică. De aceea am adus asupra lor toate cele spuse
336 Ieremia 20:15| Blestemat fie omul care a adus tatălui meu veste şi a zis: "
337 Ieremia 23:8 | Domnul, Care a scos şi a adus neamul casei lui Israel
338 Ieremia 26:22| 23. Şi au adus pe Urie din Egipt şi l-au
339 Ieremia 32:21| Tu să facă. De aceea ai adus asupra lor toate aceste
340 Ieremia 32:27| ale căror acoperişuri s-au adus tămâieri lui Baal şi jertfe
341 Ieremia 32:40| zice Domnul: "După cum am adus asupra poporului acestuia
342 Ieremia 35:4 | 4. şi i-am adus în templul Domnului, în
343 Ieremia 37:15| Sedechia a trimis şi i-a adus. Şi l-a întrebat regele
344 Planger 2:1 | ziua mâniei Sale nu şi-a adus aminte de aşternutul picioarelor
345 Planger 2:4 | asupra fiicei lui Iuda a adus multă supărare. ~
346 Iezech 14:22 | Ierusalimului şi de toate câte am adus asupra lui. ~
347 Iezech 16:19 | i-ai născut Mie şi i-ai adus lor jertfă spre mâncare.
348 Iezech 16:21 | desfrânările tale tu nu ţi-ai adus aminte de zilele tinereţii
349 Iezech 16:42 | 43. Pentru că tu nu ţi-ai adus aminte de zilele tinereţii
350 Iezech 17:4 | lăstarii lui cei tineri şi l-a adus în ţara Canaanului şi l-a
351 Iezech 19:3 | prins în groapa lor şi l-au adus în lanţuri în ţara Egiptului. ~
352 Iezech 20:10 | din ţara Egiptului, i-am adus în pustiu. ~
353 Iezech 20:28 | 28. Eu i-am adus în ţara pe care cu jurământ
354 Iezech 23:20 | 21. Şi aşa ţi-ai adus tu aminte de desfrânarea
355 Iezech 27:4 | Senir şi cedru de Liban s-a adus, ca să-ţi facă ţie catarge. ~
356 Iezech 40:4 | căci de aceea ai fost tu adus aici, ca să-ţi arăt acestea.
357 Iezech 44:5 | spurce templul Meu; aţi adus pâinea Mea, grăsimea şi
358 Daniel 3:13 | şi Abed-Nego. Îndată au adus pe aceşti bărbaţi înaintea
359 Daniel 4:30 | şi Celui veşnic viu l-am adus laudă şi preamărire, că
360 Daniel 5:13 | 13. Daniel a fost adus înaintea regelui. Regele
361 Daniel 5:13 | robii iudei pe care i-a adus tatăl meu din Iuda? ~
362 Daniel 5:23 | Stăpânului cerului şi ai adus vasele templului Său înaintea
363 Daniel 6:18 | 18. Apoi s-a adus o piatră care a fost pusă
364 Daniel 6:19 | noaptea în post şi nu au adus lângă el concubine, iar
365 Amos 1:8 | lui Edom şi nu şi-au mai adus aminte de legământul cel
366 Amos 5:25 | casa lui Israel, Mi-aţi adus, oare, jertfe şi prinoase
367 Iona 1:16 | teamă mare de Domnul şi au adus jertfă lui Dumnezeu şi I-au
368 Iona 2:8 | duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, şi la Tine a ajuns
369 Tobit 1:11 | 12. Căci mi-am adus aminte de Dumnezeu cu toată
370 Tobit 2:5 | 6. Atunci mi-am adus aminte de proorocia lui
371 Tobit 2:13 | Toată lumea ştie ce ţi-au adus". ~~
372 Tobit 4 | l. În ziua aceea şi-a adus aminte Tobit de argintul
373 Tobit 8:1 | Iar acesta, mergând, şi-a adus aminte de cuvintele lui
374 Tobit 9:5 | i-a dat înscrisul; el a adus pungile pecetluite şi le-a
375 Tobit 11:16 | Dumnezeu, Cel care te-a adus la noi! Binecuvântaţi să
376 Tobit 12:1 | jumătate din cele ce am adus; ~
377 Tobit 12:2 | 3. Pentru că el m-a adus la tine sănătos şi pe femeia
378 Tobit 12:2 | femeia mea a lecuit-o; mi-a adus argintul şi te-a vindecat
379 Tobit 12:4 | jumătate din toate cele ce aţi adus, şi mergi în pace!" ~
380 Iuditel 6:13| el, l-au dezlegat şi l-au adus în Betulia şi l-au înfăţişat
381 Iuditel 12:2 | merindele pe care le-am adus cu mine!" ~
382 Iuditel 15:9 | acestea cu mâna ta şi tu ai adus izbânda lui Israel! Dumnezeu
383 Iuditel 16:18| ce poporul s-a curăţit, a adus arderi de tot, prinoasele
384 Baruh 2:8 | asupra celor răi şi i-a adus Domnul peste noi, că drept
385 Baruh 2:25 | 26. Şi ai adus templul, în care s-a chemat
386 Baruh 3:23 | înţelepciunii, nici nu şi-au adus aminte de cărările ei. ~
387 Baruh 4:8 | Sionului, Dumnezeu mi-a adus întristare mare, ~
388 Baruh 4:9 | fiicelor mele pe care le-a adus lor Cel Veşnic. ~
389 Baruh 4:14 | 15. Că a adus peste ei neam de departe,
390 Baruh 4:17 | 18. Că Cel care v-a adus relele vă va scoate din
391 Baruh 4:26 | Dumnezeu, că Cel care v-a adus încercarea Îşi va aduce
392 Baruh 4:28 | 29. Că Acel Care v-a adus aceste nenorociri vă va
393 Baruh 5:5 | Sfânt, bucurându-se că Şi-a adus aminte de ei. ~
394 Ieremia 2:2 | Aşa grăieşte Domnul: Mi-am adus aminte de prietenia cea
395 Ieremia 10:8 | Argint prefăcut în foi şi adus din Tarsis; aur din Ofir;
396 Ieremia 11:8 | îndărătnică. De aceea am adus asupra lor toate cele spuse
397 Ieremia 20:15| Blestemat fie omul care a adus tatălui meu veste şi a zis: "
398 Ieremia 23:8 | Domnul, Care a scos şi a adus neamul casei lui Israel
399 Ieremia 26:22| 23. Şi au adus pe Urie din Egipt şi l-au
400 Ieremia 32:21| Tu să facă. De aceea ai adus asupra lor toate aceste
401 Ieremia 32:27| ale căror acoperişuri s-au adus tămâieri lui Baal şi jertfe
402 Ieremia 32:40| zice Domnul: "După cum am adus asupra poporului acestuia
403 Ieremia 35:4 | 4. şi i-am adus în templul Domnului, în
404 Ieremia 37:15| Sedechia a trimis şi i-a adus. Şi l-a întrebat regele
405 TreiTin 1:4 | în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina
406 TreiTin 1:7 | 7. Şi câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă
407 3Ezdra 1:10 | cu bun miros, şi le-au adus la toţi cei din popor. ~
408 3Ezdra 2:14 | şi toate vasele care s-au adus, de aur şi de argint, cinci
409 3Ezdra 5:56 | fiii lui Gar, fiii lui Adus, fiii lui Suva, fiii lui
410 3Ezdra 5:74 | s-a rânduit în lege, şi au adus jertfe în toate zilele cum
411 3Ezdra 6:25 | cel din Ierusalim şi le-a adus în Babilon, să fie aşezate
412 3Ezdra 7:7 | 7. Şi au adus jertfă la sfinţirea templului
413 3Ezdra 8:48 | 49. Şi ne-au adus, după mâna cea tare a Domnului
414 3Ezdra 8:66 | 67. Şi cei din robie au adus jertfe Domnului Dumnezeului
415 3Ezdra 9:39 | 40. Şi a adus Ezdra arhiereul legea la
416 Solomon 5:7 | 8. Ce folos ne-a adus trufia? La ce ne-a slujit
417 Solomon 16:8 | lăcustelor şi a muştelor le-a adus moartea şi n-a mai fost
418 Solomon 19:13| necunoscuţi, dar aceştia au adus în robie pe străinii care
419 Eccli 10:12 | aceea, minunate certări a adus Domnul şi i-a surpat pe
420 Eccli 48:2 | 2. El a adus peste ei foamete şi cu râvna
421 Eccli 48:19 | întărit cetatea sa şi a adus în mijlocul ei apă. ~
422 Eccli 51:9 | 10. Şi mi-am adus aminte de mila Ta, Doamne,
423 Susanei 1:9 | dinspre cer, şi nici nu şi-au adus aminte de judecăţile cele
424 Balaur 1:17 | Daniel slugilor sale şi au adus cenuşă şi au presărat-o
425 Balaur 1:45 | Şi a zis Daniel: O, Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule,
426 1Macab 3:50 | 50. Şi au adus hainele preoţeşti şi pârga
427 1Macab 4:52 | 53. Şi au adus jertfă după lege pe jertfelnicul
428 1Macab 4:55 | jertfelnicului în opt zile şi au adus arderi de tot cu veselie
429 1Macab 5:4 | 4. Şi şi-a adus aminte de răutatea fiilor
430 1Macab 5:54 | veselie şi cu bucurie şi au adus arderi de tot, căci n-a
431 1Macab 7:46 | ridicase cu trufie, le-au adus şi le-au spânzurat la Ierusalim. ~
432 1Macab 8:1 | cum i-au biruit şi i-au adus sub dajdie. ~
433 1Macab 9:38 | 38. Şi şi-a adus aminte de Ioan, fratele
434 1Macab 14:10 | 11. A adus pace pe pământ şi s-a veselit
435 1Macab 15:16 | 18. Şi au adus un scut de aur de o mie
436 1Macab 15:27 | lor le-aţi pustiit şi aţi adus necaz mare pe pământ, stăpânind
437 2Macab 1:8 | şi ne-a ascultat, şi am adus jertfă şi făină de grâu,
438 2Macab 1:18 | şi jertfelnicul pe care a adus jertfă. ~
439 2Macab 1:21 | să aducă, şi după ce s-au adus cele de jertfă, a poruncit
440 2Macab 2:9 | 9. Şi ca un înţelept a adus jertfă de sfinţirea şi de
441 2Macab 2:23 | legile cele părăsite le-au adus la loc, Domnul cu toată
442 2Macab 3:31 | vicleşug asupra lui Eliodor, a adus jertfă pentru izbăvirea
443 2Macab 4:18 | cetăţenie antiohiană, care au adus trei sute de drahme de argint
444 2Macab 4:19 | după voia celor care le-au adus, le-au hărăzit pentru dresul
445 2Macab 4:43 | trimişi de înaltul sfat, au adus plângerea cea dreaptă înaintea
446 2Macab 6:10 | 10. Că s-au adus două femei, care au fost
447 2Macab 7:6 | dintâi într-acest chip, a adus pe al doilea să-l batjocorească
448 2Macab 7:12 | s-a sfârşit şi acesta, a adus pe al patrulea, aşijderea
449 2Macab 7:17 | 18. Şi după acesta a adus pe al şaselea şi când era
450 2Macab 7:26 | şi te-am hrănit şi te-am adus la vârsta aceasta şi te-am
451 2Macab 7:37 | Atotputernicului, care pe dreptate s-a adus peste tot neamul nostru". ~
452 2Macab 8:30 | iar celelalte prăzi le-au adus la Ierusalim. ~
453 2Macab 9:28 | 29. Şi i-a adus trupul Filip, tovarăşul
454 2Macab 10:3 | doi ani şi şase luni, au adus jertfă şi tămâie şi lumini
455 2Macab 12:45 | cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru
456 2Macab 13:23 | drepte şi, împăcându-se, a adus jertfă şi a cinstit templul
457 3Macab 4:14 | cea mai înainte zisă, au adus scriitorii răspuns regelui
458 3Macab 5:22 | înarmând elefanţii, i-a adus la curtea cea mare unde
459 3Macab 5:44 | mai mare peste elefanţi a adus fiarele la patimă nebună -
460 Matei 2:11 | deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie
461 Matei 8:16 | Şi făcându-se seară, au adus la El mulţi demonizaţi şi
462 Matei 9:2 | 2. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat.
463 Matei 9:32 | Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. ~
464 Matei 12:22 | 22. Atunci au adus la El pe un demonizat, orb
465 Matei 14:11 | 11. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat
466 Matei 14:35 | în tot acel ţinut şi au adus la El pe toţi bolnavii. ~
467 Matei 18:24 | socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii
468 Matei 19:13 | 13. Atunci I s-au adus copii, ca să-şi pună mâinile
469 Matei 21:7 | 7. Au adus asina şi mânzul şi deasupra
470 Matei 22:19 | banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. ~
471 Matei 25:20 | care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând:
472 Matei 26:75 | 75. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus,
473 Matei 27:3 | fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor
474 Matei 27:63 | 63. Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela
475 Marcu 1:32 | seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi
476 Marcu 4:8 | crescând, au dat roade şi au adus: una treizeci, alta şaizeci,
477 Marcu 6:28 | tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei,
478 Marcu 7:32 | 32. Şi I-au adus un surd, care era şi gângav,
479 Marcu 8:22 | venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat
480 Marcu 9:17 | mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care
481 Marcu 9:20 | 20. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus,
482 Marcu 11:7 | 7. Şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au
483 Marcu 12:16 | 16. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus:
484 Marcu 14:72 | doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care
485 Luca 2:22 | după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca
486 Luca 2:27 | templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus,
487 Luca 7:37 | masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. ~
488 Luca 19:16 | zicând: Doamne, mina ta a adus câştig zece mine. ~
489 Luca 19:18 | Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine. ~
490 Luca 19:35 | 35. Şi i-au adus la Iisus şi, aruncându-şi
491 Luca 22:61 | spre Petru; şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului,
492 Luca 23:14 | 14. A zis către ei: Aţi adus la mine pe Omul acesta,
493 Luca 24:8 | 8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui. ~
494 Ioan 1:42 | 42. Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind
495 Ioan 2:17 | 17. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este
496 Ioan 2:22 | morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese
497 Ioan 4:33 | ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? ~
498 Ioan 7:45 | zis aceia: De ce nu L-aţi adus? ~
499 Ioan 8:3 | 3. Şi au adus la El fariseii şi cărturarii
500 Ioan 12:16 | preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au
1-500 | 501-540 |