|
CAPITOLUL 6
Trebuie să tindem către desăvârşire. Credinţa lui
Avraam şi jurământul lui Dumnezeu.
1. De aceea, lăsând cuvântul de început despre
Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârşit,
fără să mai punem din nou temelia învăţăturii
despre pocăinţa de faptele moarte şi despre credinţa în
Dumnezeu,
2. A învăţăturii despre botezuri, despre
punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata
veşnică.
3. Şi aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu.
4. Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au
luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi
părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt,
5. Şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu
şi puterile veacului viitor,
6. Cu neputinţă este pentru ei, dacă au
căzut, să se înnoiască iarăşi spre
pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua
oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.
7. Ţarina, când absoarbe ploaia ce se coboară
adeseori asupra ei şi rodeşte iarba folositoare celor pentru care a
fost muncită, primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu;
8. Dar dacă aduce spini şi ciulini, se face
netrebnică şi blestemul îi stă aproape iar la urmă focul
o aşteaptă.
9. Despre voi, iubiţilor, deşi vorbim astfel,
suntem încredinţaţi de lucruri mai bune şi aducătoare de
mântuire.
10. Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite
lucrul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru numele
Lui, voi, care aţi slujit şi slujiţi sfinţilor.
11. Dorind dar, ca fiecare dintre voi să arate
aceeaşi râvnă spre adeverirea nădejdii, până la
sfârşit,
12. Ca să nu fiţi greoi, ci următori ai celor
ce, prin credinţă şi îndelungă-răbdare,
moştenesc făgăduinţele.
13. Căci Dumnezeu, când a dat
făgăduinţă lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai
mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuşi,
14. Zicând: "Cu adevărat, binecuvântând te voi
binecuvânta, şi înmulţind te voi înmulţi".
15. Şi aşa, având Avraam
îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduinţa.
16. Pentru că oamenii se jură pe cel ce e mai mare
şi jurământul e la ei o chezăşie şi sfârşitul
oricărei neînţelegeri.
17. În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult,
moştenitorilor făgăduinţei, nestrămutarea
hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul:
18. Ca prin două fapte nestrămutate -
făgăduinţa şi jurământul - în care e cu
neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce
căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să
ţinem nădejdea pusă înainte,
19. Pe care o avem ca o ancoră a sufletului,
neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă,
20. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător,
fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.
|