|
CAPITOLUL 9
Cortul Mărturiei şi jertfele Legii vechi. Ispăşirea
după Legea veche nu este îndestulătoare. Ispăşirea
făcută de Hristos este desăvârşită.
1. Deci şi cei dintâi (Aşezământ) avea
orânduieli pentru slujba dumnezeiască şi un altar
pământesc,
2. Căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el
se aflau, mai întâi, sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii
înainte; partea aceasta se numeşte Sfânta.
3. Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit
Sfânta Sfintelor,
4. Având altarul tămâierii de aur şi chivotul
Aşezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa
de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi
tablele Legii.
5. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau
altarul împăcării; despre acestea nu putem acum să vorbim cu
de-amănuntul.
6. Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoţii
intrau totdeauna în cortul cel dintâi, săvârşind slujbele
dumnezeieşti;
7. În cel de-al doilea însă numai arhiereul, o
dată pe an, şi nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru
sine însuşi şi pentru greşealele poporului.
8. Prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămureşte că
drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat, câtă
vreme cortul întâi mai sta în picioare,
9. Care era o pildă pentru timpul de faţă
şi însemna că darurile şi jertfele ce se aduceau n-aveau
putere să desăvârşească cugetul
închinătorului.
10. Acestea erau numai legiuiri pământeşti -
despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări
- şi erau porunci până la vremea îndreptării.
11. Iar Hristos, venind Arhiereu al
bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare
şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu
din zidirea aceasta;
12. El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta
Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi
sângele Său, şi a dobândit o veşnică
răscumpărare.
13. Căci dacă sângele ţapilor şi al
taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi
sfinţeşte spre curăţirea trupului,
14. Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul
cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de
prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca
să slujiţi Dumnezeului celui viu?
15. Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou
testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea
greşealelor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia
făgăduinţa moştenirii veşnice.
16. Căci unde este testament, trebuie neapărat
să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul.
17. Un testament ajunge temeinic după moarte,
fiindcă nu are nici o putere, câtă vreme trăieşte cel ce
l-a făcut.
18. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit
fără sânge.
19. Într-adevăr Moise, după ce a rostit faţă
cu tot poporul toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viţei
şi de ţapi, cu apă şi cu lână roşie şi cu
isop, a stropit şi cartea şi pe tot poporul,
20. Şi a zis: "Acesta este sângele testamentului
pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu".
21. Şi a stropit, de asemenea, cu sânge, cortul şi
toate vasele pentru slujbă.
22. După Lege, aproape toate se curăţesc cu
sânge, şi fără vărsare de sânge nu se dă
iertare.
23. Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri să fie
curăţite prin acestea, iar cele cereşti înseşi cu jertfe
mai bune decât acestea.
24. Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a
Sfintelor făcută de mâini - închipuirea celei adevărate - ci
chiar în cer, ca să Se înfăţişeze pentru noi înaintea lui
Dumnezeu;
25. Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuşi
jertfă de mai multe ori - ca arhiereul care intră în Sfânta
Sfintelor cu sânge străin, în fiecare an.
26. Altfel, ar fi trebuit să pătimească de
mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârşitul
veacurilor, S-a arătat o dată, spre ştergerea păcatului,
prin jertfa Sa.
27. Şi precum este rânduit oamenilor o dată
să moară, iar după aceea să fie judecata,
28. Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o
dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua
oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu
stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire.
|