|
CAPITOLUL 1
Ispitele sunt folositoare. Avuţiile trec degrabă. Ascultarea
şi împlinirea Legii. Limba trebuie ţinută în frâu.
1. Iacov, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus
Hristos, celor douăsprezece seminţii, care sunt în
împrăştiere, salutare.
2. Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când
cădeţi în felurite ispite,
3. Ştiind că încercarea credinţei voastre
lucrează răbdarea;
4. Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei
desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi
întregi, nelipsiţi fiind de nimic.
5. Şi de este cineva din voi lipsit de
înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă
tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i
se va da.
6. Să ceară însă cu credinţă,
fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se
îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi
aruncat încoace şi încolo.
7. Să nu gândească omul acela că va lua ceva
de la Dumnezeu.
8. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate
căile sale.
9. Iar fratele cel smerit să se laude întru
înălţimea sa,
10. Şi cel bogat întru smerenia sa, pentru că va
trece ca floarea ierbii.
11. Căci a răsărit soarele arzător
şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi frumuseţea
feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în
alergăturile sale.
12. Fericit este bărbatul care rabdă ispita,
căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a
făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El.
13. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit:
De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele
şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
14. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de
însăşi pofta sa.
15. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar
păcatul, odată săvârşit, aduce moarte.
16. Nu vă înşelaţi, fraţii mei prea
iubiţi:
17. Toată darea cea bună şi tot darul
desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele
luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.
18. După voia Sa ne-a născut prin cuvântul
adevărului, ca să fim începătură făpturilor
Lui.
19. Să ştiţi, iubiţii mei fraţi:
orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire,
zăbavnic la mânie.
20. Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui
Dumnezeu.
21. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea
şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu
blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască
sufletele voastre.
22. Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu
numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi
înşivă.
23. Căci dacă cineva este ascultător al
cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care
priveşte în oglindă faţa firii sale;
24. S-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a
uitat ce fel era.
25. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea
desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în
ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al
lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa.
26. Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar
nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima,
cucernicia acestuia este zadarnică.
27. Cucernicia curată şi neîntinată înaintea
lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe
orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne
păzim pe noi fără de pată din partea lumii.
|