|
CAPITOLUL 3
Înfrânarea limbii. Adevărata înţelepciune.
1. Nu vă faceţi voi mulţi
învăţători, fraţii mei, ştiind că (noi,
învăţătorii) mai mare osândă vom lua.
2. Pentru că toţi greşim în multe chipuri;
dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat
desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul.
3. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să
ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg.
4. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de
mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o
cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea
cârmaciului.
5. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu
mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru
aprinde!
6. Foc este şi limba, lume a fărădelegii!
Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă
tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce
aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.
7. Pentru că orice fel de fiare şi de
păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se
domoleşte şi s-a domolit de firea omenească,
8. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o
domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este
plină de venin aducător de moarte.
9. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl,
şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după
asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi
blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa.
11. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână,
şi apa dulce şi pe cea amară?
12. Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să
facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot
aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
13. Cine este, între voi, înţelept şi priceput?
Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea
înţelepciunii.
14. Iar dacă aveţi râvnire amară şi
zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu
minţiţi împotriva adevărului.
15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este
pământească, trupească, demonică.
16. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este
neorânduială şi orice lucru rău.
17. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este
curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare,
plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi
nefăţarnică.
18. Şi roada dreptăţii se seamănă
întru pace de cei ce lucrează pacea.
|