|
CAPITOLUL 1
Gaiu, cel primitor de oameni, e vrednic de laudă. Diotref şi
Dimitrie.
1. Preotul, către Gaiu cel iubit, pe care îl iubesc
întru adevăr:
2. Iubitule, mă rog să ai spor în toate şi
să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu
sufletul.
3. M-am bucurat mult când au venit fraţii şi au
mărturisit despre adevărul tău, aşa cum umbli tu întru
adevăr.
4. Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud
că fiii mei umblă întru adevăr.
5. Iubitule, cu credinţă faci oricâte faci pentru
fraţi şi aceasta pentru străini,
6. Care, în faţa Bisericii, au dat mărturie despre
dragostea ta. Bine vei face să-i ajuţi în călătoria lor,
după cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu.
7. Căci pentru numele lui Hristos au plecat la drum,
fără să ia nimic de la neamuri.
8. Noi, deci, datori suntem să sprijinim pe unii ca
aceştia, ca să fim împreună-lucrători pentru
adevăr.
9. Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, care ţine
să fie cel dintâi între ei, nu ne primeşte.
10. Pentru aceea, când voi veni, îi voi pomeni de faptele pe
care le face, defăimându-ne cu vorbe urâte; şi nemulţumit
fiind cu acestea, nici el nu primeşte pe fraţi, nici pe cei care
voiesc să-i primească nu-i lasă, şi-i dă afară
din Biserică.
11. Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face bine
din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu.
12. Lui Dimitrie datu-i-s-a mărturie de către
toţi şi de către însuşi adevărul; mărturie îi
dăm şi noi şi ştii că mărturia noastră
este adevărată.
13. Multe lucruri aveam să-ţi scriu; totuşi,
nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei,
14. Ci nădăjduiesc să te văd în curând,
şi atunci vom grăi gură către gură.
15. Pace ţie! Prietenii te
îmbrăţişează. Îmbrăţişaţi pe
prieteni, pe fiecare după numele lui.
|