|
CAPITOLUL 9
Trâmbiţa a cincea şi a şasea. Cele ce se întâmplă
după ce au sunat. Cei patru îngeri de la Eufrat.
1. Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am
văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat
cheia fântânii adâncului.
2. Şi a deschis fântâna adâncului şi fum s-a
ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor mare, şi soarele şi
văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
3. Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ
şi li s-a dat lor putere precum au putere scorpiile
pământului.
4. Şi li s-a poruncit să nu vatăme iarba
pământului şi nici o verdeaţă şi nici un copac,
fără numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe
frunţile lor.
5. Şi nu li s-a dat ca să-i omoare, ci ca să
fie chinuiţi cinci luni; şi chinul lor este la fel cu chinul
scorpiei, când a înţepat pe om.
6. Şi în zilele acelea vor căuta oamenii moartea
şi nu o vor afla şi vor dori să moară; moartea însă
va fugi de ei.
7. Iar înfăţişarea lăcustelor era
asemenea unor cai pregătiţi de război. Pe capete aveau cununi
ca de aur, şi feţele lor erau ca nişte feţe de
oameni.
8. Şi aveau păr ca părul de femei şi
dinţii lor erau ca dinţii leilor.
9. Şi aveau platoşe ca platoşele de fier, iar
vuietul aripilor era la fel cu vuietul unei mulţimi de care şi de
cai, care aleargă la luptă.
10. Şi aveau cozi şi bolduri asemenea scorpiilor;
şi puterea lor e în cozile lor, ca să vatăme pe oameni cinci
luni.
11. Şi au ca împărat al lor pe îngerul adâncului,
al cărui nume, în evreieşte, este Abaddon, iar în elineşte are
numele Apollion.
12. Întâiul "vai" a trecut; iată vine
încă un "vai" şi încă unul, după acestea.
13. Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi
am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este
înaintea lui Dumnezeu,
14. Zicând către îngerul al şaselea, cel ce avea
trâmbiţa: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la
râul cel mare, Eufratul.
15. Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, care
erau gătiţi spre ceasul şi ziua şi luna şi anul acela,
ca să omoare a treia parte din oameni.
16. Şi numărul oştilor era de douăzeci
de mii de ori câte zece mii de călăreţi, căci am auzit
numărul lor.
17. Şi aşa am văzut, în vedenie, caii şi
pe cei ce şedeau pe ei, având platoşe ca de foc şi de iachint
şi de pucioasă; iar capetele cailor semănau cu capetele leilor
şi din gurile lor ieşea foc şi fum şi
pucioasă.
18. De aceste trei plăgi: de focul şi de fumul
şi de pucioasa, care ieşea din gurile lor, a fost ucisă a
treia parte din oameni.
19. Pentru că puterea cailor este în gura lor şi
în cozile lor; căci cozile lor sunt asemenea şerpilor, având
capete, şi cu acestea vatămă.
20. Dar ceilalţi oameni care nu au murit de
plăgile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să
nu se mai închine idolilor de aur şi de argint şi de aramă
şi de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă,
nici să audă, nici să umble.
21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de
fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile
lor.
|