CAPITOLUL 50
Înmormântarea lui Iacov. Moartea lui Iosif.
1. Atunci Iosif, căzând pe
faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat.
2. Apoi a poruncit Iosif
doctorilor, slujitori ai săi, să îmbălsămeze pe
tatăl său şi doctorii au îmbălsămat pe Israel.
3. După ce s-au
împlinit patruzeci de zile, că atâtea zile trebuie pentru
îmbălsămare, l-au plâns Egiptenii şaptezeci de zile.
4. Iar dacă au trecut
zilele plângerii lui, a zis Iosif curtenilor lui Faraon: "De am aflat
bunăvoinţă în ochii voştri, ziceţi lui Faraon
aşa:
5. Tatăl meu m-a jurat
şi a zis: Iată, eu am să mor; tu însă să mă
îngropi în mormântul meu, pe care mi l-am săpat eu în pământul
Canaan. Şi acum aş vrea să mă duc ca să îngrop pe
tatăl meu şi să mă întorc". şi i s-au spus lui
Faraon cuvintele lui Iosif,
6. Iar Faraon a răspuns: "Du-te şi
îngroapă pe tatăl tău, cum te-a jurat el!"
7. Deci, s-a dus Iosif
să îngroape pe tatăl său şi au mers împreună cu el
toţi slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui şi toţi
bătrânii din ţara Egiptului
8. Şi toată casa
lui Iosif şi fraţii lui şi toată casa tatălui
său şi neamul lui. Numai copiii lor şi oile şi vitele lor
le-au lăsat în ţara Goşen.
9. Au plecat de asemenea cu
el căruţe şi călăreţi şi s-a făcut
tabăra mare foarte.
10. Şi ajungând ei la
aria lui Atad de lângă Iordan, au plâns acolo plângere mare şi tare
foarte şi a jelit Iosif pe tatăl său şapte zile.
11. Văzând Canaaneii,
locuitorii ţinutului aceluia, plângerea de la aria Atad, au zis: "Mare e plângerea aceasta la Egipteni". De
aceea s-a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică plângerea Egiptenilor,
care loc e dincolo de Iordan.
12. Aşa au făcut
fiii lui Iacov cu Iacov, cum le poruncise el:
13. L-au dus fiii lui în
pământul Canaan şi l-au îngropat în peştera din ţarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care o cumpărase Avraam cu
ţarină cu tot de la Efron Heteul, ca moşie de îngropare.
14. Apoi Iosif, după
îngroparea tatălui său, s-a întors în Egipt, şi el, şi
fraţii lui, şi toţi cei ce merseseră cu el la îngroparea
tatălui său.
15. Văzând însă
fraţii lui Iosif că a murit tatăl lor, au zis ei: "Ce vom
face, dacă Iosif ne va urî şi va vrea să se răzbune
pentru răul ce i-am făcut?
16. Atunci au trimis ei la
Iosif să i se spună: "Tatăl tău înainte de moarte
te-a jurat şi a zis:
17. "Aşa să
spuneţi lui Iosif: Iartă fraţilor tăi greşeala
şi păcatul lor şi răul ce ţi-au făcut. Iartă
deci vina robilor Dumnezeului tatălui tău!" Şi a plâns
Iosif când i s-au spus acestea.
18. Apoi au venit şi
fraţii lui şi, căzând înaintea lui, au zis: "Iată,
noi suntem robii tăi".
19. Iar Iosif le-a zis: "Nu
vă temeţi! Sunt eu, oare, în locul lui Dumnezeu?
20. Iată, voi aţi
uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca să
facă cele ce sunt acum şi să păstreze viaţa unui
popor numeros.
21. Deci nu vă mai
temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii
voştri". Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit de la inimă.
22. Apoi a locuit Iosif în
Egipt, el şi fraţii lui şi toată casa tatălui
său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani.
23. Şi a văzut
Iosif pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam. De asemenea şi copiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui
Iosif.
24. În cele din urmă a
zis Iosif către fraţii săi: "Iată, am să mor.
Dar Dumnezeu vă va cerceta, vă va scoate din pământul acesta
şi vă va duce în pământul pentru care Dumnezeul
părinţilor noştri S-a jurat lui Avraam şi lui Isaac
şi lui Iacov".
25. La urmă a jurat
Iosif pe fiii lui Israel, zicând: "Dumnezeu are să vă
cerceteze, dar voi să scoateţi oasele mele de aici!"
26. Şi a murit Iosif
de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un
sicriu, în pământul Egiptului.
|
|