CAPITOLUL 15
Cântarea lui Moise.
l. Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului
cântarea aceasta şi au zis: "Să cântăm Domnului,
căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe
călăreţ în mare i-a aruncat!
2. Tăria mea şi
mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este
Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi, Dumnezeul părintelui meu
şi-L voi preaînălţa!
3. Domnul este viteaz în
luptă; Domnul este numele Lui.
4. Carele lui Faraon
şi oştirea lui în mare le-a aruncat; Pe căpeteniile cele de
seamă ale lui, Marea
Roşie le-a înghiţit,
5. Adâncul le-a acoperit,
În fundul mării ca o piatră s-au pogorât.
6. Dreapta Ta, Doamne,
şi-a arătat tăria. Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, pe
vrăjmaşi i-a sfărâmat.
7. Cu mulţimea slavei
Tale ai surpat pe cei potrivnici. Trimis-ai mânia Ta Şi i-a mistuit ca
pe nişte paie. 8. La suflarea nărilor Tale s-a despărţit
apa, Strânsu-s-au la un loc apele ca un perete Şi s-au închegat valurile
în inima mării.
9. Vrăjmaşul
zicea: "Alerga-voi după ei şi-i voi ajunge; Pradă voi
împărţi şi-mi voi sătura sufletul de răzbunare; Voi
scoate sabia şi mâna mea îi va stârpi".
10. Dar ai trimis Tu duhul
Tău Şi marea i-a înghiţit; Afundatu-s-au ca plumbul În apele
cele mari.
11. Doamne, cine este
asemenea ţie între dumnezei? Cine este asemenea ţie preaslăvit
în sfinţenie, Minunat
întru slavă Şi făcător de minuni?
12. Întins-ai dreapta Ta
Şi i-a înghiţit pământul!
13. Călăuzit-ai
cu mila Ta acest popor şi l-ai izbăvit; Tu îl
povăţuieşti cu puterea Ta, Spre locaşul sfinţeniei
Tale.
14. Auzit-au neamurile şi s-au
cutremurat, Frică a cuprins pe cei din Filisteia.
15. Atunci s-au
spăimântat căpeteniile Edomului, Pe conducătorii Moabului cutremur i-a cuprins; Şi toţi
câţi trăiesc în Canaan şi-au pierdut cumpătul.
16. Frică şi groază
va cădea peste ei. Şi de măreţia braţului Tău,
Ca pietrele vor încremeni, Până va trece poporul Tău, Doamne,
Până va trece poporul Tău acesta, pe care l-ai câştigat
Tu.
17. Tu îl vei duce
şi-l vei sădi în muntele moştenirii Tale, În locul ce ţi
l-ai făcut sălăşluire, Doamne, În locaşul sfânt cel
zidit de mâinile Tale, Doamne!
18.
Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului.
19. Căci caii lui
Faraon cu carele şi călăreţii lui au intrat în mare. Întors-a
Domnul asupra lor apele mării, Iar fiii lui Israel au trecut prin mare,
ca pe uscat!"
20. Atunci a luat Mariam proorociţa, sora lui Aaron, timpanul
în mâna sa, şi au ieşit după dânsa toate femeile cu timpane
şi dănţuind.
21. Şi răspundea Mariam înaintea lor: "Să cântăm
Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe
călăreţ în mare i-a aruncat!"
22. Apoi a ridicat Moise pe fiii lui Israel de la Marea Roşie şi i-a dus în pustia
Şur şi au mers trei zile prin pustie şi n-au găsit
apă.
23. Au ajuns apoi la Mara, dar n-au putut să bea apă nici
din Mara, că era amară, pentru care
s-a şi numit locul acela Mara.
24. De aceea cârtea poporul
împotriva lui Moise
şi zicea: "Ce să bem?"
25. Atunci Moise a strigat către Domnul şi Domnul
i-a arătat un lemn; şi l-a aruncat în apă şi s-a îndulcit
apa. Acolo a pus Domnul poporului Său rânduieli şi porunci şi
acolo l-a încercat şi i-a zis:
26. "De vei asculta cu
luare-aminte glasul Domnului Dumnezeului tău şi vei face lucruri
drepte înaintea Lui şi de vei lua aminte la poruncile Lui şi vei
păzi legile Lui, nu voi aduce asupra ta nici una din bolile pe care
le-am adus asupra Egiptenilor, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău Care
te vindecă".
27. Apoi au venit în Elim.
Şi erau acolo douăsprezece izvoare de apă şi
şaptezeci de pomi de finic. Şi au tăbărât acolo
lângă apă.
|