CAPITOLUL 23
Despre sărbători.
l. "Să nu iei aminte
la zvon deşert; să nu te uneşti cu cel nedrept, ca să fii
martor mincinos!
2. Să nu te iei
după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la
judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te
abaţi de la dreptate;
3. Nici săracului
să nu-i fii părtinitor la judecată!
4. De vei întâlni boul
duşmanului tău sau asinul lui rătăcit, să-l întorci
şi să I-l duci!
5. De vei vedea asinul
vrăjmaşului tău căzut sub povară, să nu-l treci
cu vederea, ci să-l ridici împreună cu el.
6. Să nu judeci strâmb
pricina săracului tău!
7. De orice cuvânt mincinos
să te fereşti; să nu ucizi pe cel nevinovat şi drept,
căci Eu nu voi ierta pe nelegiuit.
8. Daruri să nu
primeşti, căci darurile orbesc ochii celor ce văd şi
strâmbă pricinile cele drepte.
9. Pe străin să
nu-l obijduieşti, nici să nu-l strâmtorezi, căci voi
ştiţi cum e sufletul pribeagului, că şi voi aţi fost
pribegi în ţara Egiptului.
10. Şase ani să
semeni ţarina ta şi să aduni roadele ei,
11. Iar în al
şaptelea, las-o să se odihnească; şi se vor hrăni
săracii poporului tău, iar rămăşiţele le vor
mânca fiarele câmpului. Aşa să faci şi cu via ta şi cu
măslinii tăi.
12. În şase zile
să-ţi faci treburile tale, iar în ziua a şaptea să te
odihneşti, ca să se odihnească şi boul tău şi
asinul tău şi ca să răsufle fiul roabei tale şi străinul
care e cu tine.
13. Păziţi toate
câte v-am spus şi numele altor dumnezei să nu le pomeniţi,
nici să se audă ele din gura voastră.
14. De trei ori în an
să-Mi prăznuieşti:
15. Să ţii
sărbătoarea azimelor. şapte zile să mănânci azime în
timpul lunii lui Aviv cum ţi-am poruncit, "ci în acea lună ai
ieşit din Egipt; să nu te înfăţişezi înaintea Mea cu mâna goală.
16. Să ţii apoi
sărbătoarea secerişului şi a strângerii celor dintâi
roade ale tale, pe care le-ai semănat în ţarina ta, şi
sărbătoarea strângerii roadelor toamna, când aduni de pe câmp munca
ta.
17. De trei ori pe an
să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău
toţi cei de parte bărbătească ai tăi.
18. Când voi alunga
neamurile de la faţa ta şi voi lărgi hotarele tale, să nu
torni sângele jertfei tale pe dospit, nici grăsimea de la jertfa Mea cea de la sărbători să nu
rămână pe a doua zi.
19. Pârga. din roadele
ţarinii tale să o aduci în casa Domnului Dumnezeului tău! Să
nu fierbi iedul în laptele mamei lui!
20. Iată Eu trimit
înaintea ta pe îngerul Meu,
ca să te păzească în cale şi să te ducă la
pământul acela pe care l-am pregătit pentru tine.
21. Ia aminte la tine
însuţi; să-l asculţi şi să nu-i fi necredincios,
că nu te va ierta, pentru că numele Meu este în el.
22. De vei asculta cu luare
aminte glasul său şi vei face toate câte îţi poruncesc şi
de vei păzi legământul Meu, Îmi veţi fi popor ales dintre toate
neamurile, că al Meu
este tot pământul, iar voi Înli veţi fi preoţie
împărătească şi neam sfânt. Spune cuvintele acestea
fiilor lui Israel: De veţi asculta cu luare aminte glasul îngerului Meu şi veţi împlini toate câte vă
voi spune, voi fi vrăjmaş vrăjmaşilor tăi şi
potrivnicilor tăi le voi fi potrivnic.
23. Când va merge înaintea
ta îngerul Meu,
povăţuitorul tău, şi te va duce la Amorei, la Hetei, la
Ferezei, ia Canaanei, la Gherghesei, la Hevei şi la Iebusei, şi-i
voi stârpi pe aceştia de la faţa voastră,
24. Atunci să nu te
închini la dumnezeii lor, nici să le slujeşti, nici să faci
după faptele acelora, ci să-i zdrobeşti de tot şi să
strici stâlpii lor.
25. Să slujeşti
numai Domnului Dumnezeului tău şi El va binecuvânta pâinea ta,
vinul tău, apa ta şi voi abate bolile de la voi.
26. În faţa ta nu va
fi femeie care să nască înainte de vreme sau stearpă; şi
voi umple numărul zilelor tale.
27. Groază voi trimite
înaintea ta şi voi îngrozi de tot pe poporul asupra căruia
veţi merge şi voi pune pe fugă pe toţi
vrăjmaşii tăi.
28. Trimite-voi înaintea ta
viespi şi vor alunga de la faţa voastră pe Amorei, pe Hevei,
pe Iebusei, pe Canaanei şi pe Hetei.
29. Dar nu-i voi alunga de
la faţa voastră într-un an, ca să nu se pustiiască
pământul şi ca să nu se înmulţească asupra ta
fiarele sălbatice;
30. Ci-i voi alunga încetul
cu încetul, până ce vă veţi înmulţi şi veţi lua
în stăpânire pământul acela.
31. Întinde-voi hotarele
tale de la Marea
Roşie până la Marea Filistenilor şi de la pustie până
la râul cel mare al Eufratului, căci voi da în mâinile voastre pe
locuitorii pământului acestuia şi-i voi alunga de la faţa
ta.
32. Să nu vă
amestecaţi şi să nu faceţi legământ cu ei, nici cu
dumnezeii lor.
33. Să nu
locuiască ei în ţara voastră, ca să nu vă facă
să păcătuiţi împotriva Mea; că de veţi sluji dumnezeilor lor,
aceştia vor fi cursă pentru voi".
|