CAPITOLUL 29
Înnoirea legământului.
1. Iată cuvintele
legământului ce a poruncit Domnul lui Moise să încheie cu fiii lui Israel în
pământul Moabului,
afară de legământul pe care l-a încheiat Domnul cu ei în
Horeb.
2. Atunci a chemat Moise pe toţi fiii lui Israel şi le-a
zis: "Aţi văzut toate câte a făcut Domnul înaintea
ochilor voştri, în pământul Egiptului, cu Faraon şi cu toate
slugile lui şi cu tot pământul lui,
3. Acele pedepse mari pe
care le-au văzut ochii tăi şi acele semne şi minuni, mâna
cea tare şi braţul cel înalt;
4. Dar până în ziua de
astăzi nu v-a dat Domnul Dumnezeu minte ca să pricepeţi, ochi
ca să vedeţi şi urechi ca să auziţi.
5. Patruzeci de ani v-a
purtat prin pustie şi hainele de pe voi nu s-au învechit, nici
încălţămintele voastre nu s-au stricat în picioarele
voastre.
6. Pâine n-aţi mâncat,
vin şi sicheră n-aţi băut, ca să ştiţi
că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
7. Când însă aţi
ajuns la locul acesta, s-a ridicat împotriva voastră Sihon, regele
Heşbonului, şi Og, regele Vasanului, ca să se lupte cu
noi.
8. Dar noi i-am bătut
şi am cuprins ţara lor şi am dat-o moştenire
seminţiilor lui Ruben şi Gad şi la jumătate din
seminţia lui Manase.
9. Păziţi dar
toate cuvintele aşezământului acestuia şi le împliniţi,
ca să aveţi spor la toate câte veţi face.
10. Voi cu toţii
vă înfăţişaţi astăzi înaintea feţei
Domnului Dumnezeului vostru: căpeteniile seminţiilor voastre,
bătrânii voştri, judecătorii voştri, mai marii
oştirii voastre şi toţi Israeliţii,
11. Copiii voştri,
femeile voastre şi străinii tăi care se află în taberele
tale, de la tăietorul de lemne până la cărătorul de
apă.
12. Ca să închei
legământ cu Domnul Dumnezeul tău şi să ai parte de
legământul făcut prin jurământ pe care Domnul Dumnezeul
tău l-a încheiat astăzi cu tine,
13. Ca să te faci
astăzi poporul Lui şi El să-ţi fie Dumnezeu, precum
ţi-a grăit El şi cum S-a jurat părinţilor tăi:
lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
14. Şi nu numai cu voi
singuri închei Eu acest legământ şi fac acest jurământ,
15. Ci atât cu cei ce stau
astăzi aici cu noi înaintea feţei Domnului Dumnezeului vostru, cît
şi cu acei care nu sunt astăzi aici cu noi.
16. Că ştiţi
cum am trăit noi în pământul Egiptului şi cum am trecut prin
mijlocul popoarelor pe la care aţi venit,
17. şi aţi văzut
urâciunile lor şi idolii lor de lemn şi de piatră, de argint
şi de aur, pe care îi au ele.
18. Să nu fie printre
voi bărbat sau femeie, sau neam, sau seminţie, a căror
inimă să se abată acum de la Domnul Dumnezeul vostru, ca
să meargă să slujească dumnezeilor acelor popoare;
să nu fie printre voi rădăcină din care să
răsară otravă şi pelin,
19. Nici astfel de om care,
auzind cuvintele blestemului acestuia, s-ac lăuda în inima sa, zicând:
"Eu voi fi fericit, cu toate că voi umbla după voinţa
inimii mele", şi să piară astfel cel sătul cu cel
flămând.
20. Pe unul ca acesta nu-l
va ierta Domnul, ci îndată se va aprinde mânia Domnului şi
iuţimea Lui asupra unui astfel de om şi va cădea asupra lui
tot blestemul legământului acestuia, care este scris în cartea aceasta a
legământului şi va şterge Domnul numele lui de sub cer,
21. Şi-l va
despărţi Domnul spre pieire din toate seminţiile lui Israel,
după toate blestemele legământului, care sunt scrise în cartea
aceasta a legii.
22. Rândul de oameni care
va urma, copiii voştri care vor fi după voi, străinul care va
veni din ţară depărtată şi toate popoarele,
văzând pedepsirea pământului acestuia şi bolile cu care îl
pustieşte Domnul,
23. Văzând pucioasa
şi sarea şi că tot pământul este zgură, încât nici
nu se seamănă, nici nu rodeşte şi nu răsare pe el
nici un fir de iarbă, ca de pe urma Sodomei, Gomorei, Admei şi
Ţeboimului, pe care le-a stricat Domnul în mânia Sa şi în
iuţimea Sa,
24. Vor zice: Pentru ce a
făcut Domnul aşa cu ţara aceasta? Cât de mare este aprinderea
mâniei Lui!
25. Atunci vor
răspunde: Pentru că au părăsit legământul Domnului
Dumnezeului părinţilor lor, pe care Acesta l-a încheiat cu ei, când
i-a scos din pământul Egiptului,
26. Şi s-au dus
şi s-au apucat să slujească altor dumnezei şi s-au
închinat acelor dumnezei pe care ei nu i-au cunoscut şi pe care El nu
i-a hotărât.
27. De aceea s-a aprins
mânia Domnului asupra Zării acesteia şi a adus El asupra ei toate
blestemele legământului, scrise în această carte a legii,
28. Şi i-a
lepădat Domnul din pământul lor cu mânie, cu iuţime şi cu
aprindere mare şi i-a aruncat în alt pământ, cum vedem
acum.
29. Cele ascunse sunt ale
Domnului Dumnezeului nostru, iar cele descoperite sunt ale noastre şi
ale fiilor noştri pe veci, ca să plinim toate cuvintele legii
acesteia".
|