CAPITOLUL 4
Debora, Barac şi Iaela.
l. După ce a murit Aod,
fiii lui Israel au început iar să facă rele înaintea ochilor
Domnului.
2. Şi Domnul i-a dat
în mâinile lui Iabin, regele Canaanului, care domnea în Haţor. Acesta
avea căpetenie peste oştire pe Sisera care locuia în
Haroşet-Goim.
3. Şi au strigat fiii
lui Israel către Domnul; căci Iabin avea nouă sute de care de
fier şi a apăsat cumplit pe fiii lui Israel douăzeci de
ani.
4. În vremea aceea era
judecător în Israel Debora-proorociţa, soţia lui
Lapidot.
5. Aceasta locuia sub
palmierul Deborei, între Rama şi Betel, pe muntele Efraim şi veneau
acolo la ea fiii lui Israel să se judece.
6. Şi a trimis Debora
de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeşul Neftalimului
şi i-a zis: "Domnul Dumnezeul lui Israel îţi porunceşte:
Du-te şi te suie pe muntele Tabor şi ia cu tine zece mii de oameni
din fiii lui Neftali şi din fiii lui Zabulon;
7. Iar Eu voi aduce la
tine, la pârâul Chişon, pe Sisera, căpetenia oştirilor lui
Iabin şi carele lui şi oastea lui cea multă şi-l voi da
în mâinile tale".
8. Iar Barac a zis către
dânsa: "De mergi tu cu mine, mă voi duce; iar de nu mergi cu mine,
eu nu mă voi duce. Căci eu nu ştiu ziua când are să
trimită Domnul pe îngerul Său în ajutorul meu".
9. Atunci ea a zis către el:
"De mers voi merge cu tine, dar să ştii că nu va mai fi
slava ta în calea aceasta în care mergi; ci în mâna unei femei va da Domnul
pe Sisera". Şi
s-a sculat Debora şi s-a dus cu Barac la Chedeş.
10. Şi a chemat
Barac pe Zabulonieni şi Neftalimieni la Chedeş şi s-au dus
după dânsul zece mii de oameni şi s-a dus şi Debora cu
dânşii.
11. Atunci Heber
Cheneul s-a despărţit de Chenei, fiii lui Hobab, rudenia lui Moise, şi şi-a întins
cortul său la dumbrava din Ţaanaim, aproape de Chedeş.
12. Şi i s-a spus lui Sisera
că Barac, fiul lui Abinoam, s-a suit pe muntele Taborului.
13. Atunci Sisera a adunat
toate carele sale, nouă sute de care de fier, şi tot poporul pe
care-l avea şi a venit din Haroşet-Goim la râul Chişon.
14. Iar Debora a zis
către Barac: "Scoală, că aceasta este ziua aceea în care
Domnul are să dea pe Sisera în mâinile tale. Însuşi Domnul are
să meargă înaintea ta". Şi s-a coborât Barac din muntele
Taborului şi după el şi cei zece mii de oameni.
15. Atunci Domnul a pus pe
fugă pe Sisera şi toate carele lui şi toată tabăra
lui prin sabia lui Barac; şi s-a coborât Sisera din carul său
şi a fugit pe jos.
16. Iar Barac a
urmărit carele lui şi tabăra lui până la
Haroşet-Goim şi a căzut toată oştirea lui Sisera de
sabie şi nimeni n-a rămas.
17. Sisera însă a
fugit pe jos în cortul Iaelei, femeia lui Heber Cheneul; căci între
Iabin, regele Haţorului, şi casa lui Heber Cheneul era pace.
18. Şi a ieşit
Iaela în întâmpinarea lui Sisera şi i-a zis: "Intră, domnul
meu intră la mine, nu te teme!" Şi el a intrat la ea în cort
şi ea l-a acoperit cu haina sa.
19. Şi a zis Sisera
către ea: "Dă-mi putină apă să beau, că
mi-e sete! Şi ea a dezlegat un burduf cu lapte şi l-a adăpat
şi iar l-a acoperit.
20. Apoi Sisera i-a zis:
"Stai la uşa cortului şi de va veni cineva să te întrebe
şi va zice: Nu este aici cineva? Tu să zici: Nu!"
21. Apoi Iaela, femeia lui
Heber, a luat un ţăruş de la cort şi un ciocan în mâna sa
şi s-a apropiat de el încetişor şi i-a înfipt
ţăruşul în tâmpla lui, aşa încât l-a pironit la
pământ, căci el dormea, fiind obosit; şi aşa a
murit.
22. Şi iată Barac
alerga în urmărirea lui Sisera. Atunci Iaela a ieşit în
întâmpinarea lui şi i-a zis: "Intră şi-ţi voi
arăta pe omul pe care tu îl cauţi". şi el a intrat
şi iată Sisera zăcea mort cu ţăruşul în
tâmplă.
23. Şi a supus Domnul
Dumnezeu în ziua aceea pe Iabin, regele Canaanului, în faţa fiilor lui
Israel.
24. Şi s-a
întărit mâna fiilor lui Israel din ce în ce mai mult asupra lui Iabin,
regele Canaanului, până ce au stârpit pe Iabin, regele
Canaaneilor,
|