|
CAPITOLUL 1
Rut şi Noemina.
1. În zilele acelea, când cârmuiau
în Israel judecătorii, s-a întâmplat foamete pe pământ. Atunci un
om din Betleemul lui Iuda s-a dus cu femeia Sa ţi cu cei doi feciori ai
săi să locuiască în şesul Moabiţilor.
2. Numele omului aceluia era
Elimelec; pe femeia sa o chema Noemina, iar numele celor doi feciori ai lor
erau Mahlon şi Chilion. Aceştia erau
Efrateni din Betleemul lui Iuda şi, venind în şesul Moabiţilor, au rămas acolo.
3. După un timp
Elimelec, bărbatul Noeminei, a murit ea a rămas cu cei doi feciori
ai săi.
4. Aceştia şi-au
luat soţii dintre moabitence: numele uneia era Orfa, iar numele
celeilalte era Rut. Aceştia au trăit acolo ca la zece ani.
5. După aceea au murit
amândoi feciorii ei, Mahlon
şi Chilion şi a rămas femeia aceea şi fără
bărbatul său şi fără cei doi feciori ai
săi.
6. Atunci s-a hotărât
ea cu nurorile sale să se întoarcă din şesul Moabiţilor, căci auzise ea în
şesul Moabiţilor
că Dumnezeu a cercetat pe poporul Său şi i-a dat pâine.
7. Deci a plecat ea din
locul acela în care trăia, împreună cu cele două nurori ale
sale. Dar mergând ele pe cale, pentru a se întoarce în pământul lui
Iuda,
8. Noemina a zis către
cele două nurori ale sale: "Întoarceţi-vă şi vă
duceţi fiecare la casa mamei voastre; şi să facă Domnul
milă cu voi, cum aţi făcut şi voi cu cei morţi
şi cu mine!
9. Domnul să vă
ajute, ca să vă găsiţi adăpost fiecare în casa
bărbatului său!" Apoi le-a sărutat; iar ele, începând a
se tângui şi a plânge,
10. Au zis: "Nu, ci ne
vom întoarce împreună la poporul tău!"
11. Noemina însă a
zis: "Întoarceţi-vă, fiicele mele, de ce să mergeţi
voi cu mine? Au doară mai am eu feciori în pântecele meu care să
vă poată fi bărbaţi?
12.
Întoarceţi-vă, fiicele mele, întoarceri-vă, căci eu sunt
prea bătrână ca să mă mai mărit. Şi chiar de
v-aş spune că tot mai am nădejde şi chiar dacă la
noapte aş avea bărbat şi apoi aş naşte fii,
13. Aţi putea voi oare
aştepta până vor creşte? Puteţi voi oare să
întârziaţi să nu vă măritaţi? Nu, fiicele mele; mie
îmi pare foarte rău de voi, căci mâna Domnului m-a
apăsat".
14. Atunci ele din nou
şi-au ridicat glasul şi au început a plânge. Apoi Orfa şi-a
luat rămas bun de la soacra sa şi s-a întors la poporul său,
iar Rut a rămas cu ea.
15. Şi a zis Noemina
către Rut: "Iată cumnata ta s-a întors la poporul său
şi la dumnezeii săi. Întoarce-te şi tu după cumnata ta!"
16. Iar Rut a zis: "Nu
mă sili să te părăsesc şi să mă duc de la
tine; căci unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde
vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul
meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;
17. Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi
voi fi îngropată acolo. Orice-mi va face Domnul, numai moartea mă
va despărţi de tine!"
18. Văzând Noemina
că este aşa de hotărâtă să meargă cu ea, a
încetat de a o mai îndemna să se întoarcă.
19. Şi au plecat amândouă
şi au venit la Betleem. Iar dacă au sosit aici, s-a zvonit de ele
în toată cetatea şi se zicea: "Oare aceasta este
Noemina?"
20. Iar ea zicea: "Nu
mă mai numiţi Noemina, ci numiţi-mă Mara, pentru că amărăciune mare
mi-a trimis Atotţiitorul.
21. Îndestulată am
ieşit eu de aici, iar Domnul m-a întors cu mâinile goale. La ce să
mă mai numiţi Noemina, când Domnul m-a făcut să
sufăr şi Atotţiitorul mi-a trimis necaz?"
22. Aşa s-a întors
Noemina cu nora sa Rut moabiteanca, venind din şesul Moabiţilor şi au intrat în Betleem pe
la începutul secerişului orzului.
|