CAPITOLUL 16
David uns rege.
1. Domnul a zis către Samuel:
"Până când te vei tângui tu pentru Saul, pe care l-am lepădat,
ca să nu mai fie rege peste Israel? Umple cornul tău cu mir şi
du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege".
2. Samuel a zis: "Cum
să mă duc? Va auzi Saul şi mă va ucide". Iar Domnul
a zis: "Ia cu tine o juncă din cireadă şi zi: Am venit
să aduc jertfă Domnului.
3. Şi cheamă pe
Iesei şi pe fiii lui la jertfă, şi Eu îţi voi arăta
ce să faci şi-Mi vei unge pe acela pe care îţi voi spune
Eu".
4. Şi a făcut
Samuel aşa, cum i-a spus Domnul. Şi când a sosit el la Betleem,
bătrânii poporului, tremurând, i-au ieşit în întâmpinare şi au
zis: "Cu pace este venirea ta, văzătorule?"
5. Iar el a răspuns:
"Cu pace. Am venit să aduc jertfă Domnului;
sfinţiţi-vă şi veniţi cu mine să aducem
jertfă!" Şi a sfinţit pe Iesei şi pe fiii lui
şi i-a chemat la jertfă.
6. Iar după ce au
venit ei, văzând el pe Eliab, a zis: "De bună seamă,
acesta este înaintea Domnului unsul Lui".
7. Dar Domnul a zis
către Samuel: "Nu te uita la înfăţişarea lui şi
la înălţimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită
la faţă, iar Domnul se uită la inimă".
8. Apoi a chemat Iesei pe
Aminadab şi l-a dus la Samuel, iar Samuel a zis: "Nici pe acesta nu
l-a ales Domnul".
9. După aceea a adus
Iesei pe Şama, şi Samuel a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales
Domnul".
10. Şi aşa a adus
Iesei pe şapte din fiii săi, dar Samuel a zis către Iesei:
"Pe nici unul din aceştia nu l-a ales Domnul!"
11. După aceea a zis
Samuel către Iesei: "Oare toţi fiii tăi sunt aici?" Iar
Iesei a răspuns: "Mai am unul mai mic. Acela paşte oile".
A zis Samuel: "Trimite să-l aducă, pentru că nu vom
şedea să prânzim până nu vine acela".
12. Şi a trimis Iesei şi
l-au adus. Acela era
bălan, cu ochi frumoşi şi plăcut la faţă. Atunci
Domnul a zis: "Scoală de-l unge, căci acesta este!"
13. Şi a luat Samuel
cornul cu mir şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui, şi a
odihnit Duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după
aceea. Iar Samuel s-a sculat şi a plecat la Rama.
14. Atunci s-a
depărtat de la Saul Duhul Domnului şi-l tulbura un duh rău,
trimis de Domnul.
15. Şi au zis slugile lui
Saul: "Iată un duh rău trimis de Domnul te tulbură.
16. Să
poruncească dar domnul nostru slugilor sale care sunt înaintea ta
şi să caute un om iscusit lâ cântarea din harpă, şi când
va veni asupra ta duhul cel rău trimis de la Dumnezeu, atunci acela,
cântând cu mâna sa, te va linişti".
17. Şi a răspuns
Saul slugilor sale: "Căutaţi-mi un om care cântă bine
şi mi-l aduceţi".
18. Atunci unul din
slujitorii lui a zis: "Iată eu am văzut la Iesei Betleemitul
un fiu care ştie să cânte, om voinic şi războinic,
priceput la vorbă şi bărbat chipeş şi Domnul este cu
el".
19. A trimis deci Saul vestitori la
Iesei şi i-a spus: "Trimite la mine pe David, fiul tău cel de
la turmă".
20. Şi a luat Iesei un
asin încărcat cu pâine şi un burduf cu vin şi un ied şi
le-a trimis cu David, fiul său, la Saul.
21. Şi a venit David
la Saul, s-a înfăţişat înaintea lui şi a plăcut
acestuia foarte mult şi l-a făcut purtătorul său de
arme.
22. După aceea a
trimis Saul să i se spună lui Iesei: "Lasă pe David
să slujească la mine, că a aflat el bunăvoinţă
în ochii mei! "
23. Iar când duhul cel
trimis de Dumnezeu era peste Saul, David, luând harpa, cânta şi lui Saul
îi era mai uşor şi mai bine şi duhul cel rău se
depărta de el.
|