CAPITOLUL 20
Prigonirea lui David.
l. Atunci David a fugit din
Naiotul Ramei şi venind a zis către Ionatan: "Ce-am făcut
eu oare? Care este strâmbătatea mea şi cu ce am greşit
înaintea tatălui tău, de-mi caută sufletul meu?"
2. Iar Ionatan i-a
răspuns: "Nu, nu vei muri. Iată tatăl meu nu face nici un
lucru mare sau mic, fără să-l descopere urechilor mele. Pentru ce dar ar ascunde tatăl meu
de mine lucrul acesta? Aceasta nu se poate".
3. David însă s-a
jurat şi a zis: "Tatăl tău ştie bine că eu am
dobândit trecere la tine, şi de aceea îşi zice: "Nu trebuie
să ştie de aceasta Ionatan, ca să nu se amărască. Dar viu este Domnul şi viu este
sufletul tău; între mine şi moarte n-a fost decât un
pas".
4. Atunci Ionatan a zis către David: "Tot
ce doreşte sufletul tău voi face pentru tine".
5. Şi David a zis
către Ionatan: "Iată mâine este lună nouă şi eu
trebuie să stau cu regele la masă; dar lasă-mă să
mă ascund în câmp până poimâine seară.
6. De va întreba tatăl
tău de mine, tu să spui: "David s-a cerut de la mine să
se ducă în cetatea sa Betleem, pentru că acolo se face jertfă
anuală pentru tot neamul său".
7. Dacă el la aceasta
va răspunde: "Bine", atunci este semn de pace pentru robul
tău, iar dacă se va mânia, atunci să ştii că el a
pus la cale lucru rău.
8. Tu însă să
faci milă cu robul tău, căci ai primit pe robul tău
să facă legământul Domnului cu tine, şi, de este vreo
vină asupra mea, atunci ucide-mă tu; de ce să mă mai duci
la tatăl tău?"
9. Ionatan însă a zis:
"În nici un chip nu se va întâmpla aceasta cu tine; căci de voi
afla că în adevăr tatăl meu a hotărât să-ţi
facă vreun lucru rău, nu te voi vesti eu oare despre aceasta?"
10. Şi a zis David
către Ionatan: "Cine mă va vesti, dacă tatăl
tău îţi va răspunde aspru?"
11. A zis Ionatan
către David: "Hai să ieşim la câmp". Şi au
ieşit amândoi la câmp.
12. Acolo Ionatan a zis
către David: "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, mâine pe vremea
aceasta sau poimâine, voi căuta să aflu de la tatăl meu,
şi dacă el este binevoitor lui David şi eu nu voi trimite la
tine şi nu voi descoperi aceasta urechilor tale,
13. Atunci aşa şi
aşa să facă Domnul cu Ionatan şi încă şi mai
mult să facă. Dacă însă tatăl meu
plănuieşte să-ţi facă rău, aceasta voi
descoperi-o urechilor tale şi-ţi voi da drumul să mergi în
pace şi să fie Domnul cu tine, cum a fost cu tatăl meu!
14. Dar şi tu, de voi mai fi
în viaţă, să-mi arăţi mila Domnului.
15. Iar de voi muri,
să nu-ţi abaţi mila de la casa mea în veci, chiar şi când
Domnul ar pierde de pe faţa pământului pe toţi
vrăjmaşii lui David".
16. Aşa a încheiat
Ionatan legământ cu casa lui David şi a zis: "Să
pedepsească Domnul pe vrăjmaşii lui David!"
17. Şi
iarăşi s-a jurat Ionatan lui David pe iubirea sa cea către el,
căci îl iubea ca pe sufletul său.
18. Şi i-a zis
Ionatan: "Mâine
este lună nouă şi se va întreba despre tine, căci locul
tău va fi gol.
19. De aceea poimâine
pleacă şi grăbeşte spre locul acela unde te-ai ascuns
şi înainte şi şezi lângă piatra Ezel;
20. Iar eu voi slobozi
într-acolo trei săgeţi, ca şi cum aş trage la
ţintă.
21. Apoi voi trimite un
băiat şi-i voi zice: "Du-te de caută
săgeţile". Şi de voi zice băiatului: "Iată
săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le!", atunci să vii la
mine, că este pace pentru tine, şi viu este Domnul, nimic nu
ţi se va întâmpla.
22. Dacă însă voi
zice băiatului aşa: "Iată săgeţile sunt dincolo
de tine", atunci să pleci, căci Domnul te
liberează.
23. Iar la cele ce am
grăit eu cu tine, este martor Domnul între mine şi tine în veci! "
24. Şi s-a ascuns
David în câmp şi, venind lună nouă, a ieşit regele la
masă.
25. Regele a stat la locul
său, ca de obicei, pe scaunul de la perete; Ionatan s-a sculat şi
Abner a stat lângă Saul; iar locul lui David a rămas gol.
26. În ziua aceea Saul nu a
zis nimic, căci socotea că aceasta este o întâmplare, că David
nu este curat, nu s-a curăţit.
27. Dar a venit şi
ziua a doua după lună nouă şi locul lui David a
rămas gol. Atunci a zis Saul către fiul său Ionatan:
"Pentru ce fiul lui Iesei n-a venit la masă nici ieri, nici
astăzi?"
28. Ionatan însă a
răspuns lui Saul: "David s-a cerut la mine să meargă la
Betleem".
29. Şi a zis:
Dă-mi voie să mă duc, că în cetatea noastră este
jertfă pentru neamul nostru şi m-a poftit fratele meu. Deci de am
aflat bunăvoinţă în ochii tăi, mă duc să
mă văd cu fraţii mei. De aceea n-a venit el la masa
regelui".
30. Atunci regele s-a
mâniat straşnic pe Ionatan şi i-a zis: "Fiu netrebnic şi
neascultător! Oare nu ştiu eu că te-ai împrietenit cu fiul lui
Iesei, spre ruşinea ta şi spre batjocura mamei tale?
31. Căci atâta vreme
cât fiul lui Iesei va fi viu pe pământ, nu eşti scutit de
primejdie, nici tu, nici regatul tău. Trimite dar acum şi adu-mi-l
mie, că este hotărât la moarte!"
32. A răspuns Ionatan
lui Saul, tatăl său, şi i-a zis: "De ce să-l omori? Ce-a făcut el?"
33. Atunci Saul a repezit
suliţa în el ca să-l lovească. Şi a înţeles Ionatan
că tatăl său este hotărât să ucidă pe
David.
34. Deci s-a sculat Ionatan
de la masă, prins de mânie mare, şi n-a mâncat a doua zi după
lună nouă, pentru că era trist după David şi pentru
că-l ocărâse tatăl său.
35. A doua zi dimineaţa a
ieşit Ionatan la câmp, la vremea sorocită lui David, şi un
băiat mic a ieşit cu el.
36. Şi a zis el
băiatului: "Fugi şi caută săgeţile pe care am
să le slobod eu!" Şi a alergat băiatul, iar el a slobozit
săgeţile, aşa încât au căzut dincolo de băiat.
37. Şi a alergat
băiatul spre locul unde aruncase Ionatan săgeţile. Iar Ionatan
a strigat în urma lui şi a zis: "Vezi că săgeţile
sunt înaintea ta".
38. Apoi iar a strigat
Ionatan după băiat: "Umblă mai repede şi nu te
opri!" Băiatul a adunat săgeţile lui Ionatan şi a
venit la stăpânul său.
39. Băiatul însă
nu ştia nimic din toate acestea; numai Ionatan şi David ştiau
de ce este vorba.
40. Şi a dat Ionatan
arma băiatului, care era cu el, şi i-a zis: "Du-te şi o
du în cetate".
41. După ce s-a dus
băiatul, David s-a ridicat din partea de miazăzi a stâncii şi
s-a închinat de trei ori; apoi s-au sărutat ei unul pe altul şi au
plâns amândoi, împreună, iar David a plâns mai tare.
42. Şi a zis Ionatan
către David: "Mergi cu pace! Iar cele pentru care ne-am jurat
noi amândoi pe numele Domnului zicând: "Domnul să fie între mine
şi tine şi între copiii mei şi copiii tăi, aceea să
fie pe veci".
43. Şi s-a
sculat David şi s-a dus, iar Ionatan s-a întors în cetate.
|