CAPITOLUL 1
Solomon.
1. Când regele David a ajuns la
adânci bătrâneţe, îl acopereau cu haine, însă nu putea să
se încălzească.
2. Atunci slugile lui i-au
zis: "Să se caute pentru domnul nostru rege o fată
tânără, care să stea înaintea regelui, să-l
îngrijească şi să se culce cu el, ca să se încălzească
domnul nostru regele".
3. Şi i-au căutat
în toate ţinuturile lui Israel o fată frumoasă şi au
găsit pe Abişag Sunamiteanca şi au adus-o la rege.
4. Fata era foarte
frumoasă, îngrijea pe rege şi-l servea; însă ragele n-a
cunoscut-o.
5. Atunci Adonia, fiul
Haghitei, s-a fălit şi a zis: "Eu am să fiu rege".
Şi Şi-a gătit care de război, călăreţi
şi cincizeci de oameni care să-i alerge înainte.
6. Căci tatăl
său niciodată nu-l oprise şi nu-i zisese: "Pentru ce faci
aceasta?" El însă mai era şi foarte frumos la chip şi
născut după Abesalom.
7. Şi s-a înţeles
cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu Abiatar preotul; şi aceştia
ajutau pe Adonia.
8. Iar preotul Ţadoc
şi Benaia, fiul lui Iehoiada, proorocul Natan, Şimei, Rei şi
vitejii lui David n-au fost de partea lui Adonia.
9. Şi junghiind Adonia
ai, boi şi viţei graşi la piatra Zohelet, cea de la En-Roghel,
a chemat pe taţi fraţii săi, fiii regelui, dimpreună cu
toţi bărbaţii lui Iuda, care erau în slujbă la
rege.
10. Iar pe proorocul Natan,
pe Benaia, pe viteji şi pe Solomon, fratele lui, nu i-a chemat.
11. Atunci Natan a
grăit către Batşeba, mama lui Solomon, zicând: "Auzit-ai
tu că Adonia, fiul Haghitei, s-a făcut rege, iar domnul nostru
David nu ştie de aceasta?
12. Acum, iată,
iţi dau un sfat: Să-ţi scapi viaţa ta şi a fiului
tău Solomon.
13. Du-te şi
intră la regele David şl-i spune: "Nu tu, oare, domnul meu
rage, te-ai jurat către roaba ta, zicând: Solomon, fiul tău, va fi
rege după mine: şi va şedea pe tronul meu? Pentru ce
dar Adonia s-a făcut rege?"
14. Şi iată, când tu încă vei vorbi
acolo cu regele, voi intra şi eu în urma ta, voi adeveri şi voi
întregi cuvintele tale",
15. Deci a intrat
Batşeba la rege în odaia unde odihnea. Şi iată regele era
foarte bătrân şi Abişag Sunamiteanca îngrijea de el.
16. Şi s-a plecat
Batşeba şi s-a închinat regelui şi el a întrebat-o: "Ce
voieşti?"
17. Iar ea i-a spus:
"Domnul meu rege, tu te-ai jurat pe Domnul Dumnezeul tău câtre
roaba ta, zicând: Solomon, fiul tău, va fi rege după mine şi
va şedea pe tronul meu.
18. Dar acum iată
că Adonia s-a făcut rege şi tu, domnul meu rege, nu ştii
nimic da aceasta.
19. Acela a înjunghiat o
mulţime de boi, viţei graşi şi oi; şi a poftit pa
toţi fiii regelui, pe preotul Abiatar şi pe Ioab, mai-marele
oştirii; iar pe Solomon, robul tău, nu l-a chemat.
20. Însă tu eşti
rege, domnul meu. Ochii tuturor Israeliţilor la tine privesc, ca să
le arăţi cine va şedea rege pe tronul domnului meu, după
el.
21. Altfel, când domnul
meu, regele, va răposa cu părinţii săi, voi fi
învinuită eu şi fiul meu Solomon".
22. Şi iată, când
încă vorbea cu regele, a venit şi proorocul Natan.
23. Şi i s-a spus
regelui, zicând: "Iată Natan proorocul!" Şi a intrat
Natan la rege şi i s-a închinat regelui cu faţa până la
pământ.
24. Şi a zis Natan:
"Domnul meu rege, ai spus tu oare: Adonia va fi rege şi va
şedea pe tronul meu după mine?
25. Pentru că el chiar
astăzi a plecat Şi a junghiat o mulţime de boi, viţei
graşi şi oi; şi a poftit pe toţi fiii regelui, pe
mai-marii oştirii şi pe Abiatar preotul; şi, iată, ei
mănâncă şi beau dinaintea lui şi zic:
"Trăiască regele Adonia!"
26. Iar pe mine, robul
tău, pe preotul Ţadoc, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, şi
pe Solomon, robul tău, nu ne-a chemat.
27. Şi dacă cu
voia ta, domnul meu rege, s-a făcut lucrul acesta, atunci pentru ce tu
n-ai descoperit robului tău cine va şedea rege pe tronul domnului
meu, după el?"
28. Dar regele David a
răspuns şi a zis: "Chemaţi pe Batşeba la mine!"
şi a intrat ea la rege şi a stat înaintea lui.
29. Atunci regele s-a jurat
şi a zis: "Viu este Domnul, Care mi-a scăpat sufletul meu de
la orice necaz!
30. Precum m-am jurat pe
Domnul Dumnezeul lui Israel către tine, zicând: "Solomon, fiul
tău, va fi rege după mine, şi va şedea pe tronul meu în
locul meu, aşa voi face chiar astăzi!"
31. Şi s-a plecat
Batşeba cu fata până la pământ şi i s-a închinat regelui
şi i-a zis: "Să trăiască domnul meu, regele David,
În veci!"
32. Apoi a zis regele
David: "Chemaţi la mine pe preotul Ţadoc, pe proorocul Natan
şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada!" Şi ei au intrat la rege.
33. Şi regele le-a
spus: "Să luaţi pe slugile domnului vostru cu voi şi
să puneţi pe Solomon, fiul meu, călare pe catârul meu şi
să-l duceţi până la Ghihon,
34. Şi acolo să-l
ungă preotul Ţadoc şi proorocul Natan de rege peste Israel
şi să sunaţi din trâmbiţă şi să
ziceţi: "Să trăiască regele Solomon!"
35. Apoi să-l
petreceţi înapoi, ca să vină şi să şadă pe
tronul meu; căci el va fi rege în locul meu şi lui i-am poruncit
să fie conducătorul lui Israel şi al lui Iuda".
36. Şi a răspuns Benaia,
fiul lui Iehoiada regelui şi i-a zis: "Amin! Aşa să
întărească Domnul Dumnezeul domnului meu, regele, cuvântul
acesta!
37. Şi cum Domnul
Dumnezeu a fost cu domnul meu, regele, aşa să fie el şi cu
Solomon şi să-i preamărească tronul lui mai mult decât
tronul domnului meu, regele David!"
38. Şi aşa au
plecat preotul Ţadoc, proorocul Natan, Benaia, fiul lui Iehoiada,
Cheretienii şi Peletienii şi au pus pe Solomon călare pe
catârul regelui David şi l-au dus până la Ghihon.
39. Şi a luat preotul
Ţadoc cornul cu untdelemn sfinţit din cort şi a uns pe
Solomon. Şi s-a sunat din trâmbiţe şi tot poporul a strigat:
"Trăiască regele Solomon! "
40. Apoi tot poporul l-a
petrecut pe Solomon şi i-a cântat din fluiere şi bucurie mare era
pe popor, încât şi pământul se zguduia de strigătele
lui.
41. Atunci a auzit Adonia
de aceasta şi toţi cei chemaţi ai lui, tocmai când
isprăviseră de mâncat; iar Ioab, auzind sunetul de trâmbiţe, a
zis: "Ce este acest zgomot de care răsună cetatea?"
42. Şi pe când el
încă vorbea, iată că a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Şi
a zis Adonia: "Intră, căci tu eşti om cinstit şi
aduci veste bună!"
43. Şi a răspuns
Ionatan lui Adonia şi i-a zis: "Ba chiar veste rea; căci
domnul nostru, regele David, a făcut rege pe Solomon.
44. Şi a trimis regele
cu el pe Ţadoc şi pe proorocul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada,
şi pe Cheretieni şi Peletieni şi l-au pus călare pe
catârul regelui.
45. Şi l-au uns
preotul Ţadoc şi proorocul Natan rege la Ghihon şi de acolo
s-au întors cu bucurie şi au pus în mişcare cetatea. Iată
zgomotul pe care-l auziţi".
46. Şi a şezut
Solomon pe tronul regatului.
47. Şi slugile regelui
au venit să-l binecuvânteze pe domnul nostru regele David, zicând:
"Să mărească Dumnezeul tău numele lui Solomon mai
mult decât numele tău şi să-i aducă tronul lui la
mărire mai multă decât tronul tău!" Şi s-a închinat
regele în patul lui;
48. Şi a zis regele
aşa: "Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, Care a
făcut să fie astăzi din sămânţa mea un urmaş pe
tronul meu şi să văd cu ochii mei aceasta!"
49. Atunci toii cei
chemaţi, care erau cu Adonia, s-au spăimântat şi, sculându-se,
s-au dus fiecare în drumul său.
50. Iar Adonia, temându-se
de Solomon, s-a sculat şi s-a dus şi s-a apucat cu mâinile de
coarnele jertfelnicului.
51. Şi i s-a spus lui
Solomon, zicând: "Iată, Adonia s-a temut de regele Solomon;
căci iată, că se ţine cu mâinile de coarnele
jertfelnicului, zicând: Să-mi făgăduiască astăzi cu
jurământ regele Solomon că nu va omorî pe robul său cu
sabia".
52. Şi a zis Solomon:
"Dacă el va fi om cinstit, nici un păr din capul lui nu va
cădea pe pământ; iar dacă va fi om viclean, va
muri".
53. Şi a trimis regele
Solomon şi l-a adus de la jertfelnic cu de-a sila; şi a venit
şi s-a închinat regelui Solomon. Şi Solomon i-a zis: "Du-te la casa ta!"
|