CAPITOLUL 18
Domnia lui Iezechia. Asirienii înconjură Ierusalimul.
1. În anul al treilea al lui Osea,
fiul lui Ela, regele lui Israel, s-a făcut rege Iezechia, fiul lui Ahaz,
regele Iudei.
2. Acesta era de
douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut rege şi a domnit
douăzeci şi nouă de ani în Ierusalim. Numele mamei sale era
Abia, fiica lui Zaharia.
3. Acesta a făcut
fapte plăcute în ochii Domnului în toate, cum făcuse şi David,
tatăl său, că el a desfiinţat înălţimile, a
sfărâmat stâlpii cu pisanii idoleşti, Aşerele,
4. Şi a stricat
şarpele cel de aramă, pe care-l făcuse Moise; chiar până în zilele acelea fiii lui
Israel îl tămâiau şi-l numeau Nehuştan.
5. Şi a
nădăjduit el în Domnul Dumnezeu. Ca el n-a mai fost altul între
toţi regii lui Iuda, nici înainte, nici după;
6. Căci s-a lipit el de Domnul şi nu s-a
abătut de la El, ci a păzit poruncile Lui, cum poruncise Domnul lui
Moise.
7. De aceea Domnul a fost
cu el şi tot ce a făcut Iezechia, făcea cu
chibzuinţă. Şi s-a depărtat el de regele Asiriei şi
n-a mai slujit aceluia.
8. Apoi a bătut pe
Filisteni până la Gaza, precum şi în cuprinsul ei, de la turnul de
pază până la cetatea întărită.
9. în anul al patrulea al
regelui Iezechia, adică în anul al şaptelea al lui Osea, fiul lui
Ela, regele lui Israel, s-a dus Salmanasar, regele Asiriei, asupra Samariei
şi a împresurat-o şi după trei ani a luat-o.
10. În anul al şaptelea al lui
Iezechia, adică în anul al zecelea al lui Osea, regele lui Israel, a
fost luată Samaria.
11. Atunci regele Asiriei a
strămutat pe Israeliţi în Asiria şi i-a aşezat în Halach,
în Habor, lângă râul Gozan, în cetăţile Mediei,
12. Pentru că n-au ascultat glasul Domnului
Dumnezeului lor şi au călcat legământul Lui; tot ceea ce a
poruncit Moise, robul Domnului, ei nici n-au
ascultat, nici n-au făcut.
13. Iar în anul al
paisprezecelea al regelui Iezechia s-a dus Senaherib, regele Asiriei, asupra
tuturor cetăţilor întărite ale lui Iuda şi le-a
luat.
14. Atunci a trimis
Iezechia, regele Iudei, la regele Asiriei în Lachiş, ca să-i
zică: "Vinovat sunt! Du-te de la mine, căci ceea ce vei pune
asupra mea, voi plăti!" Şi a pus regele Asiriei asupra lui
Iezechia, un bir de trei sute de talanii de argint şi treizeci de
talanţi de aur.
15. Şi a dat Iezechia
tot argintul ce s-a găsit în templul Domnului şi în vistieria casei
domneşti.
16. În vremea aceea a luat
Iezechia aurul de pe uşile templului Domnului şi de pe stâlpii cei
vechi pe care-i aurise însuşi Iezechia. şi l-a dat regelui
Asiriei.
17. Şi a trimis regele
Asiriei din Lachiş pe Tartan, pe Rabsaris şi pe Rabşache cu
oştire mare asupra Ierusalimului şi, sosind, s-au oprit la canalul
iazului de sus, care se află lângă drumul ce merge spre ţarina
nălbitorului.
18. Şi chemând aceia
pe rege, au ieşit la ei Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia
curţii domneşti, Şebna scriitorul şi Ioah cronicarul,
fiul lui Asaf.
19. Atunci a zis către
ei Rabşache: "Spuneţi lui Iezechia: Aşa zice regele cel
mare, regele Asiriei: Ce fel de nădejde este aceea în care te reazemi? Tu ai spus numai vorbe goale; pentru
război însă trebuie pricepere şi putere.
20. Acum însă în cine
nădăjduieşti tu, de te-ai răzvrătit împotriva
mea?
21. Iată, tu
socoţi să te reazemi pe Egipt, pe acea trestie frântă care de
se sprijineşte cineva în ea îi intră în mână şi i-o
sparge. Aşa este Faraon, regele Egiptului, pentru toţi cei ce
nădăjduiesc în el.
22. Iar de-mi veţi
zice: Noi nădăjduim în Domnul Dumnezeul nostru! Apoi în acela,
oare, ale cărui înălţimi şi jertfelnice le-a stricat
Iezechia şi a zis lui Iuda şi Ierusalimului: Numai înaintea acestui
jertfelnic să vă închinaţi, care este în Ierusalim?
23. Deci intră în
legătură cu stăpânul meu, regele Asiriei, şi eu îţi
voi da două mii de cai; poţi tu oare să găseşti
călăreţi pentru ei?
24. Cum vei birui tu
măcar o singură căpetenie dintre cele mai mici slugi ale
stăpânului meu? Ai nădejde în Egipt, pentru care şi pentru
călăreţi?
25. Pe lângă aceasta,
au doară eu fără voia Domnului am venit la locul acesta ca
să-l stric? Domnul mi-a zis: Du-te asupra ţării acesteia
şi o strică!"
26. Iar Eliachim, fiul lui
Hilchia, Şabna şi Ioah au zis către Rabşache:
"Vorbeşte cu robii tăi în limba aramaică, pentru că
noi înţelegem, şi nu grăi cu noi în limba iudaică, în
auzul poporului, care stă pe zid!"
27. Zis-a Rabşache
către ei: "Au doară stăpânul meu m-a trimis să spun
aceste cuvinte numai stăpânului ţării şi ţie? Nu, ci
şi poporului care stă pe zid şi care va ajunge să-şi
mănânce murdăria şi să-şi bea udul cu
voi!"
28. Apoi s-a sculat
Rabşache şi a strigat cu glas tare în limba iudaică şi a
spus aceste cuvinte: "Ascultaţi cuvântul regelui celui mare, regele
Asiriei!
29. Aşa zice regele:
Să nu vă înşele pe voi Iezechia, căci nu poate să
vă izbăvească din mâna mea,
30. Şi să nu
vă încurajeze Iezechia cu Domnul, zicând: Ne va izbăvi Domnul
şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile regelui Asiriei.
31. Să nu
ascultaţi pe Iezechia, căci aşa zice regele Asiriei:
Împăcaţi-vă cu mine şi ieşiţi la mine;
să-şi mănânce fiecare rodul viţei sale de vie şi al
smochinului său şi să bea fiecare apă din fântâna sa,
până nu vin să vă iau într-o ţară la fel cu
ţara voastră,
32. În ţara pâinii
şi a vinului, în ţara fructelor şi a viilor, în ţara
smochinelor şi mierei, şi nu veţi muri, ci veţi
trăi. Deci nu ascultaţi pe Iezechia, care vă
amăgeşte, zicând: Domnul ne va izbăvi.
33. Dumnezeii popoarelor au
izbăvit ei oare fiecare ţara sa din mâna regelui Asiriei?
34. Unde sunt dumnezeii
Hamatului şi ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, Inei
şi Hevei? Au scăpat oare Samaria din mâna mea?
35. Care din dumnezeii
ţărilor acestora a izbăvit ţara sa din mâna mea? Aşadar
va izbăvi Domnul Ierusalimul din mâna mea?"
36. Poporul însă a
tăcut şi nu i-a răspuns nici un cuvânt, pentru că porunca
regelui era să nu-i răspundă.
37. După aceea a venit
Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia curţii domneşti,
Şebna scriitorul şi Ioah cronicarul, fiul lui Asaf, la Iezechia, cu
hainele sfâşiate şi i-au spus vorbele lui Rabşache.
|