CAPITOLUL 8
Răzbunarea Iudeilor.
1. În ziua aceea, regele Artaxerxe
a dat reginei Estera casa lui Aman, vrăjmaşul Iudeilor; iar Mardoheu a fost chemat de rege, căci Estera
îi spusese că el este rudă cu ea.
2. Şi regele şi-a
scos inelul pe care-l luase de la Aman, şi l-a dat lui Mardoheu; iar Estera a pus pe Mardoheu ispravnic peste casa lui Aman.
3. Apoi Estera a vorbit din
nou înaintea regelui, a căzut la picioarele lui, a plâns şi l-a
rugat să abată răutatea lui Aman Agaghitul şi uneltirea
lui pe care el o îndreptase împotriva Iudeilor.
4. Atunci regele şi-a
întins sceptrul său cel de aur către Estera, şi s-a ridicat
Estera şi a stat înaintea feţei regelui,
5. Şi a zis: "De
binevoieşte regele şi de am aflat eu trecere înaintea feţei lui;
de este drept lucrul acesta înaintea regelui şi de plac eu ochilor lui,
atunci să se scrie, ca să fie revocate scrisorile cele trimise
după uneltirile lui Aman, fiul lui Hamadata, din ţara Agag, pentru
uciderea Iudeilor în toate părţile regatului;
6. Căci cum aş
putea eu să privesc nenorocirea care ar atinge pe poporul meu şi
cum aş putea să văd pieirea neamului meu?"
7. Regele Artaxerxe a zis
către Estera şi Mardoheu: "Casa lui Aman am dat-o Esterei,
iar pe el l-am spânzurat, pentru că şi-a întins mâna sa asupra
Iudeilor.
8. Scrieţi şi voi
despre Iudei ce vă place, în numele regelui şi întăriţi
cu inelul regelui, căci scrisoarea scrisă în numele regelui şi
întărită cu inelul regelui nu se poate schimba".
9. Atunci au fost
chemaţi scriitorii regelui, în luna a treia, adică în luna Sivan,
în ziua de douăzeci şi trei ale lunii, şi cum a poruncit Mardoheu, aşa s-a scris Iudeilor şi
satrapilor, guvernatorilor ţărilor şi cârmuitorilor ţinuturilor
lor, de la India până la Etiopia, din cele o sută douăzeci
şi şapte ţări; şi s-a scris fiecărei
ţări cu scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui,
şi Iudeilor le-a scris cu literele lor şi în limba lor.
10. Mardoheu a scris în numele regelui Artaxerxe,
scrisorile le-a pecetluit cu inelul regelui şi le-a trimis prin curieri
călări, pe caii din hergheliile regelui,
11. Spunând că regele
îngăduie iudeilor din fiecare cetate să se adune ca să-şi
apere viaţa lor, să bată, să ucidă şi să
piardă pe toţi cei puternici din popor şi din ţară,
care ar vrea să-i atace, cu femeile şi cu copiii lor, iar averea
lor să o jefuiască.
12. Aceasta să se
facă în toate ţările lui Artaxerxe, într-o singură zi, în
a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar. Cuprinsul
acestei scrisori este următorul: "Marele rege Artaxerxe, satrapilor celor o
sută douăzeci şi şapte de rări de la India şi
până la Etiopia, guvernatorilor de provincii şi tuturor supuşilor,
credincioşilor lui, salutare. Mulţi din cei răsplătiţi cu
cinste prin nemărginita bunătate a binefacerilor s-au trufit peste
măsură şi nu numai supuşilor noştri caută
să le facă rău, ci, neputându-şi sătura mândria,
încearcă să urzească uneltiri şi împotriva
binefăcătorilor lor, pierzând nu numai simţul
recunoştinţei omeneşti, ci, plini de trufie nebună,
caută în chip nelegiuit să scape şi de judecata lui Dumnezeu,
Cel ce pururea toate le vede. Dar adesea şi mulţi, fiind
îmbrăcaţi cu putere, ca să rânduiască lucrurile
prietenilor ce s-au încrezut în ei, prin încredinţările lor îi fac
vinovaţi de vărsare de sânge nevinovat şi-i supun la primejdii
de neînlăturat, amăgind gândul bun şi neprihănit al stăpânilor
prin vorbărie vicleană şi mincinoasă. Aceasta se poate
vedea atât din povestirile mai vechi, cum am spus, precum şi din faptele
săvârşite în chip nelegiuit înaintea ochilor voştri de
răutatea celor ce stăpânesc cu nevrednicie. De aceea ne îngrijim
pentru viitor, ca să întocmim noi o împărăţie netulburată
pentru toţi oamenii din lume, neîngăduind înşelătoriile,
şi pricinile ce ni se înfăţişează judecându-le cu
toată luarea aminte cuvenită. Aşa Aman, fiul lui Hamadata Macedoneanul, cu adevărat străin de
sângele persan şi foarte departe de bunătatea noastră, fiind
primit oaspete la noi, s-a învrednicit de bunăvoinţa pe care noi o
avem către orice popor, până într-atâta, încât a fost numit
părintele nostru şi cinstit de toţi,
înfăţişându-se ca a doua persoană după tronul regal.
Dar fiind de o mândrie nemăsurată, a uneltit să ne
lipsească pe noi de putere şi de viaţă, iar pe salvatorul
şi pururea binefăcătorul nostru Mardoheu şi pe nevinovata
părtaşă la regalitatea noastră, Estera, cu tot poporul
lor, se silea prin felurite măsuri viclene să-i piardă. Astfel
socotea el să ne lase fără oameni, iar
împărăţia persană să o dea Macedonenilor. Noi însă pe Iudei,
osândiţi de acest făcător de rele, la moarte, îi găsim nu
răufăcători, ci oameni care trăiesc după cele mai
drepte legiuiri şi fii ai Dumnezeului celui viu, mare şi preaînalt,
Care ne-a dăruit nouă şi strămoşilor noştri
împărăţie preafericită. De aceea bine veţi face, de
nu veţi aduce la îndeplinire scrisorile trimise de Aman al lui Hamadata,
căci el, făcând aceasta, a fost spânzurat la porţile Suzei cu
toată casa, după cuvântul lui Dumnezeu, Celui ce
stăpâneşte peste toţi, Care i-a dat lui curând osânda
cuvenită. Iar o copie a acestei scrisori puneţi-o la vedere în tot
locul, să lăsaţi pe Iudei să se folosească de legile
lor şi să-i ajutaţi, ca pe cei ce se vor scula asupra lor la
vreme de necaz să-i poată răpune în ziua de treisprezece ale
lunii a douăsprezecea, Adar, chiar în ziua aceea. Căci Dumnezeu,
Cel ce stăpâneşte peste toţi, în loc să piardă pe
poporul cel ales, i-a rânduit lui această bucurie. Şi voi,
Iudeilor, între sărbătorile voastre vestite,
sărbătoriţi şi această zi însemnată cu
toată veselia, ca să fie de acum şi să rămână
în viitor pentru voi şi pentru Perşii binevoitori amintirea
izbăvirii voastre, iar pentru duşmanii voştri să fie
amintirea pieirii lor. Fiecare cetate, sau ţinut îndeobşte, care nu
se va conforma, se va pustii fără cruţare cu sabie şi foc
şi va ajunge nu numai nelocuită de oameni totdeauna, ci
dezgustătoare pentru fiare şi păsări.
13. Copii ale acestei scrisori
să se dea în fiecare ţară, ca lege, astfel ca Iudeii să
fie gata pentru ziua aceea să se răzbune pe vrăjmaşii
lor".
14. Curieri,
călări pe cai iuţi din hergheliile regelui, au alergat repede
şi cu mare grabă, cu porunca regelui. Porunca a fost vestită
şi în cetatea Suza.
15. Mardoheu a ieşit de la rege în veşminte
regeşti de culoare purpurie şi albă şi cu cunună
mare de aur, iar cetatea Suza s-a bucurat şi s-a veselit.
16. La Iudei a fost atunci
lumină în case, bucurie, veselie şi mare prăznuire.
17. De asemenea în toate
ţările, prin toate cetăţile şi în toate locurile
unde ajunsese scrisoarea cu porunca regelui, a fost bucurie, veselie,
ospeţe şi prăznuire la Iudei. Chiar şi dintre popoarele
ţării mulţi se făcură Iudei, pentru că-i
cuprinsese frica de Iudei.
|