Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • CARTEA LUI IOV
    • CAPITOLUL 8
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 8 
Bildad mustră pe Iov. 

1. Atunci Bildad din Şuah a răspuns şi a zis
2. "Până când vei tot vorbi astfel de lucruri şi cuvintele din gura ta vor izvorî ca vijelia
3. Dumnezeu o încovoaie ce e drept? Cel Atotputernic o strâmbe El dreptatea
4. Dacă feciorii tăi au păcătuit faţă de El, El i-a lăsat se prăbuşească sub povara nelegiuirii lor
S. Dar tu dacă vii la Dumnezeu, dacă te rogi de Cel Atotputernic
6. Dacă eşti nevinovat şi fără pată, atunci de bună seamă va veghea asupra ta şi va clădi la loc casa dreptăţii tale 
7. Şi starea ta cea veche va fi nimica toată, atât de mult vei fi deasupra în starea ta cea nouă
8. Întreabă pe cei care au fost înaintea noastră şi ia aminte la cele trăite şi păţite de părinţi
9. Căci noi suntem de ieri şi nu ştim nimic, căci zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră
10. Ei îţi vor da învăţătură, ei îţi vor grăi şi din inima lor îţi vor cuvânta unele ca acestea
11. Oare papura creşte fără baltă şi rogozul fără umezeală
12. Pe când încă este în floare şi nu este tăiat, el se usucă, mai înainte decât orice buruiană
13. Tot aşa se întâmplă cu toţi aceia care uită pe Dumnezeu şi aşa se veştejeşte nădejdea celui nelegiuit
14. Încrederea lui e spulberată şi bizuinţa lui este o pânză de păianjen
15. Se sprijină pe casa sa, dar ea nu se ţine; se agaţă de ea, dar casa se prăvale
16. Stă plin de suc în faţa soarelui şi în grădina unde este îşi întinde vlăstarii
17. Rădăcinile lui se împletesc cu pietrele şi se înfig în adâncul stâncilor
18. Dacă îl smulgi din loc, locul îl tăgăduieşte: Nu te-am văzut niciodată
19. Iată-l acum putred, pe cărare, şi din pământ răsar alţi vlăstari
20. Dumnezeu nu dispreţuieşte pe cel desăvârşit şi nu ia de mână pe răufăcători
21. Gura ta va fi plină încă o dată de râsete şi buzele tale de veselie
22. Cei ce te urăsc se vor înveşmânta în ruşine şi cortul celor răi va pieri!" 




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License