CAPITOLUL 10
Iov se tânguieşte de necazul său.
1. Sufletul meu este dezgustat de
viaţa mea. Voi lăsa să curgă slobodă tânguirea mea
şi voi vorbi întru suferinţa sufletului meu.
2. Voi spune către
Domnul: Nu mă osândi; lămureşte-mă, să ştiu
pentru ce Te cerţi cu mine.
3. Care e folosul Tău,
când eşti aprig şi dispreţuieşti făptura mâinilor
Tale şi eşti surâzător la sfatul celor răi?
4. Ai Tu ochi materiali
şi vezi lucrurile precum le vede omul?
5. Zilele Tale sunt oare ca
zilele omului şi anii Tăi ca anii omeneşti,
6. Ca să cercetezi
fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
7. Când ştii bine
că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa
din mâna Ta?
8. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit
şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime.
9. Adu-ţi aminte
că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce
în ţărână.
10. Nu m-ai turnat oare ca
pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş?
11. M-ai îmbrăcat în piele şi în carne,
m-ai ţesut din oase şi din vine;
12. Apoi mi-ai dat
viaţă, şi bunăvoinţa Ta şi purtarea Ta de
grijă au ţinut vie suflarea mea,
13. Şi ceea ce Tu
ţineai ascuns în inima Ta, iată ştiu acum gândul
Tău:
14. Dacă
păcătuiesc, Tu mă supraveghezi şi nu mă
dezvinovăţeşti de greşeala mea.
15. Dacă sunt vinovat
este amar de mine şi dacă sunt drept nu cutez să ridic capul,
ca unul ce sunt sătul de ocară şi sunt apăsat de
necazuri.
16. Şi astfel
fără vlagă cum sunt, Tu mă vânezi ca un leu şi din
nou Te arăţi minunat faţă de mine.
17. Tu înnoieşti
duşmănia Ta împotriva mea. Tu sporeşti mânia Ta asupră-mi
ca nişte oştiri primenite care se luptă cu mine.
18. De ce m-ai scos din
sânul mamei mele? Aş fi murit şi nici un ochi nu m-ar fi
văzut!
19. Aş fi fost ca unul
care n-a fost niciodată şi din pântecele mamei mele aş fi
trecut în mormânt.
20. Nu sunt oare zilele
mele destul de puţine? Dă-Te la o parte ca să pot să-mi
vin puţin în fire,
21. Mai înainte ca să plec spre a nu mă mai
întoarce din ţinutul întunericului şi al umbrelor
morţii,
22. Ţara de întuneric
şi neorânduială unde lumina e totuna cu bezna".
|