CAPITOLUL 17
Iov povesteşte mai departe necazurile lui.
1. Sufletul meu e
dărăpănat, zilele mele se sting, mormântul mă
aşteaptă.
2. Sunt împresurat de batjocoritori
şi ochii mei trebuie să privească spre ocările lor.
3. Dă-mi acum
chezăşia Ta lângă Tine, altfel cine ar vrea să
răspundă pentru mine?
4. Pentru că Tu ai
luat priceperea din inima lor, de aceea Tu nu-i vei ridica.
5. Sunt unii care fac
ospăţ cu prietenii, atunci când acasă ochii copiilor se sting
de foame.
6. Am ajuns de poveste
între oameni; sunt acela pe care-l scuipi în faţă.
7. Ochii mei s-au întunecat
de supărare, mădularele mele s-au subţiat ca umbra.
8. Oamenii cei drepţi
stau înmărmuriţi şi cel nevinovat se răscoală
împotriva celui nelegiuit.
9. Cel ce este drept se
ţine însă de calea sa şi cine este cu mâinile curate e din ce
în ce mai tare.
10. Cât despre voi
ceilalţi, voi toţi daţi înapoi şi veniţi aici,
căci nu voi găsi printre voi nici un înţelept.
11. Zilele mele s-au scurs,
socotinţele mele s-au sfărâmat şi la fel dorinţele inimii
mele.
12. Din noapte ei vor
să facă zi şi spun că lumina este mai aproape decât
întunericul.
13. Mai pot să nădăjduiesc?
Împărăţia morţii este casa mea, culcuşul meu l-am
întins în inima întunericului.
14. Am zis mormântului: Tu
eşti tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteţi mama şi
surorile mele!
15. Atunci unde mai este
nădejdea mea şi cine a văzut pe undeva norocul meu?
16. El s-a rostogolit
până în fundul iadului şi împreună cu mine se va cufunda în
ţărână".
|