CAPITOLUL 24
Despre rânduiala lui Dumnezeu cea tainică, dar dreaptă; pentru
nefericirea celor drepţi şi fericirea celor
păcătoşi.
1. De ce, pentru Cel Atotputernic,
vremurile răsplătirilor sunt ascunse şi cei ce-L cunosc n-au
văzut zilele Sale de judecător?
2. Viclenii mută
hotarele ţarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot.
3. Duc la ei acasă
asinul copiilor orfani şi iau zălog boul văduvei.
4. Dau la o parte de pe cale
pe cei săraci din ţară, iar pe toţi nenorociţii din
ţară îi silesc să se ascundă.
5. Aceştia la fel cu
asinii sălbatici din pustie ies pe furiş să-şi caute de
mâncare şi, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine
pentru copii.
6. Ei seceră noaptea
pe câmp, ei culeg via nelegiuitului;
7. Petrec noaptea goi,
fiindcă n-au cu ce să se învelească, pentru că n-au
veşmânt să se apere de frig.
8. Ploaia repede din
munţi îi udă până la piele şi în loc de adăpost
strâng în braţe stâncile.
9. Cei dintâi smulg pe
orfan de la ţâţă şi iau zălog haina
săracului.
10. Şi săracii
umblă goi, fără îmbrăcăminte şi, istoviţi
de foame, duc în spinare snopii.
11. La teascul bogatului,
ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile cu struguri şi tânjesc
de sete.
12. În cetate, muribunzii
se vaită şi sufletul celor răniţi cere ajutor; dar
Dumnezeu n-aude rugăciunea lor!
13. Mai sunt răzvrătiţi împotriva
zilei, care nu cunosc cărările ei şi nu rămân în potecile
ei.
14. Ucigaşul se
scoală dis-de-dimineaţă, ucide pe cel sărac şi
nevoiaş şi jefuieşte.
15. Ochii celui desfrânat
pândesc amurgul zilei şi el îşi zice: Nu mă vede nici
ţipenie de om, şi îşi pune o mahramă pe
faţă.
16. Tâlharul, acoperit de
întuneric, sparge casele şi intră în ele, căci el le-a pus
semn de cu ziuă,
17. Iar când vine dimineaţa,
parcă ar fi pentru ei umbra morţii. Când zorii strălucesc,
toate spaimele morţii dau peste ei.
18. Nelegiuitul
pluteşte uşor ca pe faţa apelor, dar pe pământ partea lui
este plină de blestem şi fericirea nu va călca niciodată
via lui.
19. Precum seceta şi
arşiţa sorb apele zăpezilor topite, tot astfel soarbe
locuinţa morţilor pe păcătoşi.
20. Pântecele mamei lor
l-au uitat, viermii se desfătează din el, nimeni nu-l mai ţine
minte şi astfel nelegiuirea lor s-a frânt ca un copac.
21. Ei chinuiau pe femeia
stearpă şi fără de copii, ei s-au purtat aprig cu femeia
văduvă.
22. Dar Cel ce, prin
puterea Lui, struneşte pe cei puternici, se ridică
răzbunător şi toii aceştia nu se mai ţin
stăpâni pe viaţa lor.
23. El îi lasă să
se sprijine cu bună încredinţare, dar ochii Lui erau asupra
căilor lor.
24. Se ridicaseră, dar
acum nu mai sunt, s-au aşternut ca nalba, când o coseşti şi ca
spicul ierbii s-au veştejit.
25. Dacă ziceţi
că nu este aşa, cine îmi va dovedi că am minţit şi
cine va spulbera cuvântul meu?"
|