CAPITOLUL 27
Iov, apărând nevinovăţia sa, pune faţă în
faţă pe cei cuvioşi cu făţarnicii.
l. Dar Iov a mers mai departe
cu pildele lui şi a zis:
2. "Viu este Dumnezeu
Care a dat la o parte dreptatea mea! Viu este Cel Atotputernic Care a
împovărat sufletul meu!
3. Câtă vreme duhul meu va fi întreg
în mine şi suflarea lui Dumnezeu în pieptul meu,
4. Buzele mele nu vor rosti
nici un neadevăr şi limba mea nu va grăi nici o
minciună!
5. Departe de mine gândul
să vă dau dreptate! Până când o fi să-mi dau duhul nu
mă voi lepăda de nevinovăţia mea.
6. Ţin cu tărie
la dreptatea mea şi nu voi lăsa-o să-mi scape; inima mea nu se
ruşinează de zilele pe care le-am trăit.
7. Duşmanul meu
să aibă partea nelegiuitului şi cel ce este împotriva mea
să aibă partea celui ce lucrează nedreptatea!
8. Care este nădejdea
unui înrăit, când el se roagă şi îşi ridică sufletul
către Dumnezeu?
9. Aude oare Dumnezeu
strigarea lui, când dă peste el vreo nenorocire?
10. Este oare Cel
Atotputernic desfătarea lui? Cheamă el în toată vremea numele
lui Dumnezeu?
11. Voiesc să vă
învăţ căile lui Dumnezeu şi ceea ce este în gândul Celui
Atotputernic nu vreau să vă ascund.
12. Şi dacă voi
toţi aţi dovedit-o (ca şi mine), atunci pentru ce vorbiţi
în zadar?
13. Iată partea pe
care Dumnezeu o păstrează celui rău şi moştenirea pe
care asupritorii vor primi-o de la Cel Atotputernic.
14. Dacă fiii săi
sunt numeroşi, sunt pentru tăişul sabiei şi odraslele lui
nu au atâta pâine cât să se sature:
15. Câţi mai
scapă dintre ai lui vor muri de ciumă şi văduvele lor
nu-i vor jeli.
16. Dacă adună
bani mulţi ca nisipul şi grămădeşte veşminte
multe ca noroiul,
17. Poate să le
grămădească, dar cu ele se va îmbrăca un om
fără prihană şi de toţi banii lui va avea parte unul
cu inima curată.
18. Casa pe care şi-a
zidit-o este casa unei molii şi ca o colibă pe care şi-o face
un pândar.
19. Se culcă bogat,
dar nu se mai culcă a doua oară; deschide ochii şi nu mai
este.
20. Spaimele l-au ajuns
ziua în amiaza mare; în puterea nopţii, un vârtej l-a smuls.
21. Vântul de la
răsărit l-a spulberat şi se duce; din locul de unde era îl
spulberă.
22. Dumnezeu îl
împovărează fără milă şi înaintea mâinii care
îl pedepseşte el caută să fugă.
23. Oamenii bat din mâini
la priveliştea aceasta şi cu fluierături îl alungă de
peste tot.
|