CAPITOLUL 29
Iov aminteşte fericirea sa.
1. Apoi Iov a mers mai departe cu
pildele sale şi a zis:
2. "O, dacă
aş fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în zilele
când Dumnezeu mă ocrotea,
3. Ca atunci când El
ţinea strălucitoare deasupra capului meu candela Sa şi,
luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric!
4. De ce nu sunt încă
o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ţinea parte
cortului meu,
5. Când Cel Atotputernic
era încă cu mine şi împrejurul meu stăteau feciorii mei,
6. Iar picioarele mele se
scăldau în lapte şi stânca aspră izvora pentru mine pâraie de
untdelemn?
7. Atunci când ieşeam
la poarta de sus a cetăţii şi aşezam în piaţă
scaunul meu,
8. Tineretul,
văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se
ridicau în picioare şi rămâneau aşa.
9. Fruntaşii poporului
îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la
gură.
10. Glasul
căpeteniilor scădea şi limba lor se lipea de cerul
gurii.
11. Căci urechea care
mă auzea mă fericea şi ochiul care mă vedea îmi
dădea mare mărturie.
12. Fiindcă
scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor şi
pe orfanul fără sprijin.
13. Binecuvântările
celui ce era gata să piară veneau asupră-mi şi umpleam de
bucurie inima văduvei.
14. Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un
veşmânt şi judecata mea cea dreaptă era mantia mea şi
turbanul meu.
15. Eram ochii celui orb
şi piciorul celui şchiop;
16. Eram tatăl celor
neputincioşi şi cercetam cu sârguinţă pricinile care îmi
erau necunoscute.
17. Sfărâmam
fălcile nelegiuitului şi smulgeam prada din dinţii lui.
18. Şi îmi ziceam: Voi
adormi în cuibul meu şi ca pasărea Phoenix voi înmulţi zilele
mele.
19. Rădăcina mea
se va răsfira pe lângă apă şi roua se va lăsa,
noaptea, peste ramurile mele.
20. Slava mea va întineri
neîncetat şi arcul meu se va înnoi în mâna mea.
21. Oamenii mă ascultau
şi stăteau fără grai şi aşteptau să
audă sfatul meu.
22. După ce le vorbeam
eu, ei nu mai spuneau nimic şi cuvântul meu cădea asupra lor
picătură cu picătură.
23. Mă aşteptau precum aştepţi
ploaia şi căscau gura lor, ca pentru bura de
primăvară.
24. Dacă le surâdeam,
nu-şi credeau ochilor şi surâsul meu nu-l lăsau să se
piardă.
25. Le arătam care
este dreapta cale şi stăteam mereu în fruntea lor, stăteam ca
un împărat, între ostaşii săi şi, oriunde-i duceam, ei
veneau după mine.
|