Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • PSALMII
    • PSALMUL 68
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

PSALMUL 68 
Al lui David. 

1. Mântuieşte-mă, Dumnezeule, au intrat ape până la sufletul meu
2. Afundatu-m-am în noroiul adâncului, care nu are fund
3. Intrat-am în adâncurile mării şi furtuna m-a potopit
4. Ostenit-am strigând, amorţit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind spre Dumnezeul meu
5. Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu cei ce urăsc pe mine în zadar
6. Întăritu-s-au vrăjmaşii mei, cei ce prigonesc pe nedrept; cele ce n-am răpit, pe acelea le-am plătit
7. Dumnezeule, Tu ai cunoscut nepriceperea mea şi greşelile mele de la Tine nu s-au ascuns
8. nu fie ruşinaţi, din pricina mea, cei ce Te aşteaptă pe Tine, Doamne, Doamne al puterilor, nici înfruntaţi pentru mine, cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israel
9. pentru Tine am suferit ocară, acoperit-a batjocura obrazul meu
10. Înstrăinat am fost de fraţii mei şi străin fiilor maicii mele
11. râvna casei Tale m-a mâncat şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea
12. Şi mi-am smerit cu post sufletul meu şi mi-a fost spre ocară mie
13. Şi m-am îmbrăcat cu sac şi am ajuns pentru ei de batjocură
14. Împotriva mea grăiau cei ce şedeau în porţi şi despre mine cântau cei ce beau vin
15. Iar eu întru rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp bine-plăcut
16. Dumnezeule, întru mulţimea milei Tale auzi-mă, întru adevărul milei Tale
17. Mântuieşte-mă din noroi, ca nu afund; izbăveşte-mă de cei ce urăsc şi din adâncul apelor
18. Ca nu înece vâltoarea apei, nici înghită adâncul, nici să-şi închidă peste mine adâncul gura lui
19. Auzi-mă, Doamne, bună este mila Ta; după mulţimea îndurărilor Tale caută spre mine
20. nu-ţi întorci fala Ta de la credinciosul Tău, când necăjesc. Degrabă auzi
21. Ia aminte la sufletul meu şi-l mântuieşte pe el; din mâinile vrăjmaşilor mei izbăveşte-mă
22. Tu cunoşti ocara mea şi ruşinea mea şi înfruntarea mea
23. Înaintea Ta sunt toţi cei ce necăjesc. Zdrobit a fost sufletul meu de ocări şi necaz
24. Şi am aşteptat pe cel ce m-ar milui şi nu era şi pe cei ce m-ar mângâia şi nu i-am aflat
25. Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet
26. Facă-se masa lor înaintea lor cursă, răsplătire şi sminteală
27. se întunece ochii lor, ca nu vadă şi spinarea lor pururea o gârboveşte
28. Varsă peste ei urgia Ta şi mânia urgiei Tale să-i cuprindă pe ei
29. Facă-se curtea lor pustie şi în locaşurile lor nu fie locuitori
30. pe care Tu l-ai bătut, ei l-au prigonit şi au înmulţit durerea rănilor lui
31. Adaugă fărădelege la fărădelegea lor şi nu intre întru dreptatea Ta
32. Şterşi fie din cartea celor vii şi cu cei drepţi nu se scrie
33. Sărac şi îndurerat sunt eu; mântuirea Ta, Dumnezeule, sprijinească
34. Lăuda-voi numele Dumnezeului meu cu cântare şi-L voi preamări pe El cu laudă
35. Şi-I va plăcea lui Dumnezeu mai mult decât viţelul tânăr, căruia îi cresc coarne şi unghii
36. râdă săracii şi se veselească; cântaţi lui Dumnezeu şi viu va fi sufletul vostru
37. a auzit pe cei săraci Domnul şi pe cei ferecaţi în obezi ai Săi nu i-a urgisit
38. Să-L laude pe El cerurile şi pământul, marea şi toate câte se târăsc în ea
39. Dumnezeu va mântui Sionul şi se vor zidi cetăţile lui Iuda şi vor locui acolo şi-l vor moşteni pe el
40. Şi seminţia credincioşilor Lui îl va stăpâni pe el şi cei ce iubesc numele Lui vor locui m el




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License