PSALMUL 139
Al lui David.
1. Scoate-mă,
Doamne, de la omul viclean şi de omul nedrept mă
izbăveşte,
2. Care gândeau nedreptate
în inimă, toată ziua îmi duceau război.
3. Ascuţit-au limba lor ca a
şarpelui; venin de aspidă sub buzele lor.
4.
Păzeşte-mă, Doamne, de mâna păcătosului;
scoate-mă de la oamenii nedrepţi, care au gândit să împiedice
paşii mei.
5. Pusu-mi-au cei mândri
cursă mie şi funii; curse au întins picioarelor mele; pe
cărare mi-au pus pietre de poticneală.
6. Zis-am Domnului:
"Dumnezeul meu eşti Tu, ascultă, Doamne, glasul
rugăciunii mele".
7. Doamne, Doamne, puterea
mântuirii mele, umbrit-ai capul meu în zi de război.
8. Să nu mă dai
pe mine, Doamne, din pricina poftei mele, pe mina păcătosului;
viclenit-au împotriva mea; să nu mă părăseşti, ca
să nu se trufească.
9. Vârful
laţului lor, osteneala buzelor lor să-i acopere pe ei!
10. Să cadă peste
ei cărbuni aprinşi; în foc aruncă-i pe ei, în necazuri, pe
care să nu le poată răbda.
11. Bărbatul limbut nu
se va îndrepta pe pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la
pieire.
12. Ştiu că
Domnul va face judecată celui sărac şi dreptate celor
sărmani;
13. Iar drepţii vor
lăuda numele Tău şi vor locui cei drepţi în faţa Ta.
|