CAPITOLUL 9
Chemarea prietenească a înţelepciunii.
1. Înţelepciunea
şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi,
2. A înjunghiat vite pentru
ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa
sa.
3. Ea a trimis slujnicele
sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii:
4. "Cine este
neînţelept să intre la mine!" Şi celor lipsiţi
de buna-chibzuială le zice:
5. "Veniţi
şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care eu
l-am amestecat cu mirodenii.
6. Părăsiţi
neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi
umblaţi pe calea cea dreaptă a priceperii!"
7. Cel ce ceartă pe
batjocoritor îşi atrage dispreţul, şi cel ce dojeneşte pe
cel fără de lege îşi atrage ocara.
8. Nu certa pe cel
batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel
înţelept, şi el te va iubi.
9. Dă sfat celui
înţelept, şi el se va face şi mai înţelept;
învaţă pe cel drept, şi el îşi va spori ştiinţa
lui.
10. Începutul
înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este
ştiinţa Celui Sfânt.
11. Căci prin Domnul
se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de
viaţă.
12. Dacă tu eşti
înţelept, eşti înţelept pentru tine, şi dacă
eşti batjocoritor, singur vei purta ponosul.
13. Nebunia este o femeie
gălăgioasă, proastă şi care nu ştie
nimic.
14. Ea stă la uşa
casei sale, pe un scaun înalt şi strigă,
15. Ca să poftească
pe cei ce trec pe drum şi pe cei ce merg pe calea lor fără
să se abată:
16. "Cine este neînţelept să intre la
mine!" Şi celui lipsit de buna-chibzuială îi zice:
17. "Apa furată e
mai plăcută şi pâinea mâncată pe furiş are gust mai
bun".
18. Şi omul nu
ştie că acolo sunt numai umbre, iar cei pe care îi pofteşte
nebunia se află de mult în adâncurile şeolului (locuinţa
morţilor).
|