CAPITOLUL 19
Săracii cinstiţi şi fiii binecrescuţi.
1. Mai
de preţ este săracul care umblă intru neprihănirea lui,
decât un bogat cu buze viclene şi nebun.
2. Neştiinţa
sufletului nu este bună iar cel ce umblă repede dă
greş.
3. Nebunia omului
dărâmă calea lui şi inima lui se mânie împotriva
Domnului.
4. Bogăţia
strânge prieteni fără de număr, iar săracul se desparte
chiar de prietenul său.
5. Martorul
mincinos nu va rămâne nepedepsit şi cel ce spune lucruri
neadevărate nu va scăpa.
6. Mulţi
sunt cei ce linguşesc pe un om darnic şi toţi sunt prieteni ai
celui ce dă daruri.
7. Toţi fraţii
celui sărac îl urăsc; cât de mult prietenii lui se
depărtează de el! El caută vorbe (mângâietoare), dar nu le
află.
8. Cel ce dobândeşte
înţelepciune iubeşte sufletul său şi cel ce ţine cu
tărie la pricepere află fericirea.
9. Martorul
mincinos nu rămâne nepedepsit şi cel ce spune lucruri
neadevărate se va prăbuşi.
10. Nu-i stă bine
celui fără de minte să trăiască în
desfătări, cu atât mai puţin unui rob să conducă
peste căpetenii.
11. Înţelepciunea
domoleşte mânia omului şi faima lui este iertarea
greşelilor.
12. Furia unui rege e ca
răcnetul unui leu, iar bunăvoinţa lui este ca roua pe
iarbă.
13. Un fiu
neascultător este nenorocirea tatălui lui, iar certurile unei femei
un jgheab care curge întruna.
14. O casă şi o
avere sunt moştenire de la părinţi, iar o femeie
înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.
13. Lenea te face să
cazi în toropeală; sufletului trândav îi va fi foame.
16. Cel ce ia seama la
poruncă îşi păstrează sufletul său, iar cel ce
dispreţuieşte cuvântul (Domnului) va muri.
17. Cel ce are milă de
sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta
lui cea bună.
18. Pedepseşte pe
feciorul tău, cât mai este nădejde (de îndreptare), dar nu ajunge
până acolo ca să-l omori.
19. Omul aprig la mânie
trebuie să fie pedepsit; dacă îl cruţi o dată, trebuie
să începi din nou.
20. Ascultă sfatul
şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept
toată viaţa ta.
21. Multe
puneri la cale frământă inima omului, dar numai sfatul Domnului se
împlineşte.
22. Omul se face
plăcut prin mărinimia lui; mai de preţ este un sărac bun
decât un om mincinos.
23. Frica de Dumnezeu duce
la viaţă şi ne îndestulăm fără să fim
loviţi de nenorocire.
24. Leneşul întinde
mâna în blid şi nu are putere s-o ducă la gură.
25. Loveşte pe cel ce
batjocoreşte şi cel fără de minte va deveni
înţelept; mustră pe cel înţelept şi el va pricepe
ştiinţa.
26. Cel ce se poartă
rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama
sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine.
27. Încetează, fiul
meu, să asculţi ademenirea şi să te laşi
îndepărtat de învăţăturile înţelepte.
28. Martorul
de nimic îşi bate joc de dreptate şi gura celor fără de
lege înghite nelegiuirea.
29. Pentru batjocoritori
sunt gata toiege; loviturile sunt pentru spinarea celor nebuni.
|