CAPITOLUL 3
Vremea tuturor lucrurilor. Deosebirea omului de animal.
l. Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme
pentru orice îndeletnicire de sub cer.
2. Vreme este să te
naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti
şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
3. Vreme este să
răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme
este să dărâmi şi vreme să zideşti.
4. Vreme este să
plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi
vreme să dănţuieşti.
5. Vreme este să
arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să
îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de
îmbrăţişare.
6. Vreme este să
agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este
să păstrezi şi vreme să arunci.
7. Vreme este să rupi
şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme
să grăieşti.
8. Vreme este să
iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de
pace.
9. Care este folosul
celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia
asupră-şi?
10. Am văzut zbuciumul
pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.
11. Toate le-a făcut
Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi
veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege
lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la
sfârşit.
12. Atunci mi-am dat cu
socoteala că nu este fericire decât să te bucuri şi să
trăieşti bine în timpul vieţii tale.
13. Drept aceea dacă
un om mănâncă şi bea şi trăieşte bine de pe
urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.
14. Atunci mi-am dat seama
că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac
şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că
Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui.
15. Ceea ce este a mai fost
şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu
cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă.
16. Dar am mai văzut
sub soare că în locul dreptăţii este fărădelegea
şi în locul celui cucernic, cel nelegiuit.
17. Şi am gândit în
inima mea: "Dumnezeu va judeca pe cel drept ca şi pe cel
nelegiuit", căci este vreme pentru orice punere la cale şi
pentru orice faptă.
18. şi am zis iar în
inima mea despre fiii oamenilor: "Dumnezeu a orânduit să-i încerce,
ca ei să-şi dea seama că nu sânt decât dobitoace".
19. Căci soarta omului
şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul, moare şi
celălalt şi toţi au un singur duh de viată, iar omul nu
are nimic mai mult decât dobitocul. Şi totul este
deşertăciune!
20. Amândoi merg în
acelaşi loc: amândoi au ieşit din pulbere şi amândoi în
pulbere se întorc.
21. Cine ştie
dacă duhul omului se urcă în sus şi duhul dobitocului se
coboară în jos către pământ?
22. Şi mi-am dat seama
că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de
lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da
lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?
|