CAPITOLUL 57
Mustrarea necredinţei lui
Israel.
l. Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi
şt nimănui nu-i pasă că din pricina
răutăţii a pierit cel drept.
2. El intră în pace în
groapă. Cel care umblă pe calea cea dreaptă se odihneşte
în sălaşurile sale.
3. Dar voi, feciori de vrăjitoare,
neam de stricaţi şi desfrânaţi, apropiaţi-vă.
4. De cine vă
bateţi joc? La cine vă strâmbaţi şi scoateţi limba?
Nu sunteţi voi copii păcătoşi, neam de
mincinoşi?
5. Ardeţi de
poftă pe lângă idolii de sub orice copac verde şi
jertfiţi pe fii în albia râurilor şi în peşteri.
6. Pietrele cele lucioase
ale râurilor sunt partea ta! Iată, iată sorţul tău! Lor
le aduci jertfă cu turnare şi prinoase! Pot Eu să fiu mulţumit de
aceasta?
7. Pe un munte înalt
şi ridicat îţi aşezi patul tău şi acolo te urci ca
să aduci jertfa ta!
8. După uşă,
în dosul uşorilor, ai pus amintirea ta; şi departe de Mine tu desfaci patul tău, te urci şi
îl mai lărgeşti, faci legământ cu ei, îţi place să
te culci cu ei...
9. Tu alergi după Melec cu untdelemn şi cu miresme multe; tu
trimiţi solii tăi departe, şi te cobori până la
locuinţa morţilor.
10.
Călătoria ta cea lungă te oboseşte, dar nu zici: "Nu-mi
mai trebuie!" Tu găseşti insă puteri noi, pentru aceasta
tu nu te dai bătut!
11. De cine îţi era
frică? De cine te temeai ca să Mă
mânii pe Mine, să nu-ţi mai aduci
aminte şi nici să nu-ţi mai pese? Fiindcă n-am deschis
gura şi am închis ochii, tu nu te-ai temut de Mine!
12. Eu îţi voi face
ştiută dreptatea ta, căci lucrurile tale nu slujesc la
nimic.
13. Când tu vei striga,
să te izbăvească idolii tăi! Pe toţi ii va duce
vântul Şi o suflare îi va face nevăzuţi! Dar cel care îşi
pune nădejdea în Mine va moşteni
pământul şi va stăpâni în muntele cel sfânt.
14. Şi li se va zice:
Gătiţi, gătiţi, faceţi drum, daţi la o parte
orice piedică din calea poporului Meu.
15. Că aşa zice
Domnul, a Cărui locuinţă este veşnică şi al
Cărui nume este sfânt: Sălăşluiesc într-un loc înalt
şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca
să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez
pe cei cu inima frântă.
16. Căci nu vreau
să cert totdeauna şi să stărui în mânie, căci
înaintea Mea ar cădea în nesimţire
duhul şi sufletele pe care le-am creat.
17. Pentru
fărădelegea sa, M-am
întărâtat o clipă şi, stând ascuns, l-am lovit întru mânia Mea.
Şi el, răzvrătit, mergea pe calea inimii sale!
18. Am văzut
căile sale şi îl voi vindeca, îl voi povăţui, îl voi
odihni şi îl voi mângâia.
19. Şi cei care îl
jeleau vor izbucni în cântări de mulţumire. Pace, pace celor de aproape şi celor de
departe, zice Domnul, şi Eu îl voi tămădui.
20. Cei fără de
lege sunt ca marea cea înviforată, care nu se poate astâmpăra
şi valurile ei scormonesc tină şi nămol.
21. Cei fără de
lege n-au pace, zice Domnul.
|